Prima scrisoare către Timotei 4:1-16

4  Totuși, cuvântul inspirat* spune clar că, în timpurile care vor veni, unii vor renunța la credință, dând atenție unor declarații inspirate*+ care induc în eroare și unor învățături ale demonilor, 2  și aceasta din cauza minciunilor spuse de oameni ipocriți,+ a căror conștiință este însemnată cu fierul roșu. 3  Ei interzic căsătoria+ și le poruncesc oamenilor să se abțină de la unele alimente,+ pe care Dumnezeu le-a creat pentru ca aceia care au credință+ și o cunoștință exactă a adevărului să le mănânce+ aducând mulțumiri. 4  De fapt, tot ce a creat Dumnezeu este bun+ și nimic nu trebuie respins+ dacă este primit cu mulțumiri, 5  pentru că este sfințit prin cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune. 6  Dându-le aceste sfaturi fraților, vei fi un bun slujitor al lui Cristos Isus, hrănit cu cuvintele credinței și ale învățăturii bune, pe care ai urmat-o îndeaproape.+ 7  Dar respinge istorisirile neadevărate+ care dezonorează ce este sfânt, cum sunt cele povestite de femeile bătrâne. În schimb, exersează având ca obiectiv devoțiunea sfântă. 8  Căci exercițiul fizic este de folos într-o mică măsură, dar devoțiunea sfântă este de folos pentru toate lucrurile, fiindcă aduce cu sine promisiunea vieții prezente și a vieții viitoare.+ 9  Aceste cuvinte sunt demne de încredere și merită să fie acceptate pe deplin. 10  Iată de ce lucrăm noi din greu și ne străduim,+ pentru că ne-am pus speranța într-un Dumnezeu viu, care este un Salvator+ al oamenilor de orice fel,+ îndeosebi al celor fideli. 11  Continuă să poruncești și să predai aceste lucruri. 12  Nimeni să nu te disprețuiască pentru că ești tânăr. Dimpotrivă, fii un exemplu pentru cei fideli: în vorbire, în conduită, în iubire, în credință, în castitate*. 13  Până vin, continuă să te dedici citirii publice,+ îndemnării* și predării. 14  Nu neglija darul din tine, care ți-a fost dat în urma unei profeții, când corpul de bătrâni și-a pus mâinile peste tine.+ 15  Meditează la aceste lucruri, lasă-te absorbit de ele, pentru ca progresul tău să fie evident pentru toți. 16  Fii mereu atent la tine și la predarea ta.+ Perseverează în aceste lucruri, căci, făcând așa, te vei salva atât pe tine, cât și pe cei care te ascultă.+

Note de subsol

Lit. „spiritul”.
Lit. „spirite”.
Sau „puritate”.
Sau „încurajării”.

Note de studiu

Multimedia