Faptele apostolilor 14:1-28

14  În Iconium, ei au intrat împreună în sinagoga iudeilor și au vorbit în așa fel încât o mare mulțime de iudei și de greci au devenit credincioși+. 2  Dar iudeii care nu credeau i-au instigat pe oamenii din națiuni și i-au întărâtat împotriva fraților+. 3  De aceea, Pavel și Barnaba au rămas mult timp acolo și au vorbit cu îndrăzneală prin autoritatea primită de la Iehova, care depunea mărturie despre cuvântul bunătății sale nemeritate permițând ca prin ei să se facă semne și minuni+. 4  Totuși, mulțimea din oraș s-a dezbinat: unii erau de partea iudeilor, iar alții de partea apostolilor. 5  Când oamenii din națiuni și iudeii, împreună cu conducătorii lor, au pus la cale să-i batjocorească și să-i omoare cu pietre+, 6  ei au fost înștiințați și au fugit în orașele Licaoniei, Listra și Derbe, și în ținutul dimprejur+. 7  Acolo au continuat să anunțe vestea bună. 8  În Listra era un om cu picioarele paralizate. Era olog din naștere și nu umblase niciodată. 9  Acest om stătea așezat și îl asculta pe Pavel. Uitându-se cu atenție la el și văzând că avea credință ca să fie vindecat*+, 10  Pavel a zis cu glas tare: „Ridică-te în picioare!”. Și omul a sărit sus și a început să umble+. 11  Când au văzut ce făcuse Pavel, mulțimile au strigat în limba licaoniană: „Zeii au devenit asemenea oamenilor și au coborât la noi+!”. 12  Pe Barnaba îl numeau Zeus, iar pe Pavel, Hermes, fiindcă el lua cuvântul de cele mai multe ori. 13  Preotul lui Zeus, al cărui templu era la intrarea în oraș*, a adus tauri și ghirlande la porți și voia să ofere jertfe împreună cu mulțimile. 14  Însă, când au auzit aceasta, apostolii Barnaba și Pavel și-au sfâșiat hainele și s-au repezit în mijlocul mulțimii, strigând: 15  „Bărbaților, de ce faceți aceste lucruri? Și noi suntem oameni cu aceleași slăbiciuni ca voi+. Și vă anunțăm vestea bună ca să vă întoarceți de la aceste lucruri deșarte la Dumnezeul cel viu+, care a făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele+. 16  În generațiile trecute, el le-a permis tuturor națiunilor să-și urmeze căile+, 17  deși nu a încetat să depună mărturie despre el însuși+ prin faptul că a făcut bine, dându-vă ploi din cer și anotimpuri roditoare+, săturându-vă cu hrană și umplându-vă inimile de bucurie+”. 18  Și, chiar dacă au spus aceste lucruri, cu greu au oprit mulțimile să nu le aducă jertfe. 19  Dar au sosit niște iudei din Antiohia și din Iconium și au atras mulțimile de partea lor+, astfel că au aruncat cu pietre în Pavel și, crezând că este mort, l-au târât afară din oraș+. 20  Totuși, când discipolii s-au strâns în jurul lui, el s-a ridicat și a intrat în oraș. A doua zi a plecat cu Barnaba la Derbe+. 21  După ce au anunțat vestea bună în acel oraș și au făcut mulți discipoli, s-au întors la Listra, la Iconium și la Antiohia 22  și i-au întărit pe discipoli+, încurajându-i să rămână în credință și zicând: „În Regatul lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri+”. 23  De asemenea, au numit pentru ei bătrâni în fiecare congregație+, făcând rugăciuni și postind+, și i-au încredințat lui Iehova, în care credeau. 24  Apoi au trecut prin Pisidia, au venit în Pamfilia+ 25  și, după ce au vestit cuvântul în Perga, au coborât la Attalia. 26  De acolo s-au îmbarcat spre Antiohia, unde fuseseră încredințați de frați bunătății nemeritate a lui Dumnezeu pentru a îndeplini lucrarea pe care acum o încheiau+. 27  După ce au sosit și au adunat congregația, le-au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei, precum și faptul că le deschisese națiunilor ușa credinței+. 28  Și au rămas mult timp cu discipolii.

Note de subsol

Sau „ca să fie salvat”.
Sau „al cărui templu era situat chiar în afara orașului”. Lit. „cel aflat în fața orașului”.

Note de studiu

oamenii: Sau „sufletele oamenilor”. (Vezi Ap. A2 și Glosarul, „Suflet”.)

prin autoritatea primită de la Iehova: Lit. „pe Domnul”. (Vezi Ap. C.) În contextul versetului din Fa 14:3, prepoziția grecească epí („pe”) arată pe ce se baza îndrăzneala cu care vorbeau discipolii. În a doua parte a versetului se spune că Dumnezeu depunea mărturie, sau confirma, că ceea ce predicau ei era într-adevăr cuvântul său și că ei se bucurau de aprobarea și de sprijinul său. (Compară cu Fa 4:29-31.) Sintagma grecească ce se traduce literalmente prin „pe Domnul” apare și în Septuaginta ca redare a unor construcții ce conțin Tetragrama în textul ebraic original, cum ar fi cele din Ps 31:6 [30:7, LXX] și Ier 17:7. Având în vedere aceste versete, unii au emis ipoteza că expresia transmite și ideea de a vorbi „bazându-te pe Iehova”. (Vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 14:3.)

minuni: Sau „prevestiri”. (Vezi nota de studiu de la Fa 2:19.)

Zeus: Vezi Glosarul.

Hermes: Divinitate greacă, despre care se spune că ar fi fost fiul lui Zeus. El era considerat mesagerul zeilor. Se credea că era sfătuitorul tainic al eroilor mitologici și patronul comerțului, al oratoriei, al gimnasticii, al somnului și al viselor. Întrucât Pavel lua cuvântul de cele mai multe ori, locuitorii orașului roman Listra au crezut că era zeul Hermes. Acest lucru se baza pe concepția că Hermes era un mesager divin și zeul oratoriei. De fapt, în Scripturi apar mai multe cuvinte asociate cu numele „Hermes” care fac referire la traducere și la interpretare. (Unele exemple sunt verbul grecesc hermēneúō, redat prin „care se traduce” în Ioa 1:42 și prin „potrivit traducerii” în Ev 7:2, și substantivul hermēnía, redat prin „interpretare” în 1Co 12:10; 14:2; vezi și nota de studiu de la Lu 24:27.) Printre obiectele descoperite în urma săpăturilor arheologice efectuate în apropierea orașului antic Listra se numără și o statuie a zeului Hermes; tot în această zonă a fost descoperit un altar dedicat lui Zeus și lui Hermes. La romani, corespondentul lui Hermes era zeul Mercur, zeul comerțului.

ghirlande: Sau „cununi”. Preotul lui Zeus a avut, probabil, intenția de a pune aceste ghirlande pe capul lui Pavel și al lui Barnaba, așa cum se proceda uneori în cazul idolilor, sau pe capul lui și al închinătorilor, precum și al animalelor de jertfă. Ghirlandele erau confecționate, în general, din frunze și flori, iar câteodată din lână.

discipoli: Sau „sufletele discipolilor”. (Vezi Ap. A2 și Glosarul, „Suflet”.)

au numit: Aici Scripturile arată că supraveghetorii itineranți Pavel și Barnaba au numit bătrâni. Înainte de a-i numi, ei au făcut rugăciuni și au postit, evidențiind astfel importanța acestei chestiuni. În Biblie se spune că și Tit, și Timotei, din câte se pare, au numit „bătrâni” în congregații. (Tit 1:5; 1Ti 5:22) Termenul grecesc tradus aici prin „au numit”, kheirotonéō, înseamnă literalmente „a întinde (a ridica) mâna”. Pornind de la acest sens, unii au dedus că bătrânii erau aleși de către congregație prin ridicare de mână. Acest termen grecesc este folosit însă și cu un sens mai general, fără nicio referire la modalitatea în care se făcea numirea. Josephus, un istoric evreu din secolul I, confirmă acest sens al termenului într-o lucrare a sa, unde folosește același verb grecesc pentru a descrie învestirea lui Saul ca rege de către Dumnezeu (Antichități iudaice, cartea a VI-a, cap. IV și XIII). În acest context, congregația Israelului nu l-a votat pe Saul prin ridicare de mână. Scripturile menționează că profetul Samuel a turnat ulei pe capul lui Saul, spunând: „Iehova te-a uns într-adevăr conducător”. Acest lucru dovedea că Saul a fost numit rege de însuși Iehova Dumnezeu. (1Sa 10:1) De asemenea, în armonie cu structura gramaticală a textului grecesc din Fa 14:23, cei care au făcut această numire (lit. „și-au întins mâinile”) au fost apostolii Pavel și Barnaba, nu adunarea sau congregația. În alte situații, când unii bărbați calificați au fost numiți în poziții de răspundere în congregația din secolul I, apostolii și alți bărbați cu autoritate și-au pus literalmente mâinile peste ei, gest care simboliza confirmarea, aprobarea sau numirea lor. (Compară cu nota de studiu de la Fa 6:6.)

bătrâni: Lit. „bărbați în vârstă”. În Biblie, termenul grecesc presbýteros este folosit îndeosebi cu referire la bărbații care dețin o anumită autoritate și responsabilitate într-o comunitate sau într-o națiune, deși termenul este folosit uneori și cu referire la bărbații vârstnici. (Vezi nota de studiu de la Mt 16:21.) Așa cum bătrânii din antica națiune Israel aveau responsabilitatea de a conduce și de a administra comunitatea, bărbații maturi pe plan spiritual din secolul I e.n. aveau responsabilitatea de a îndruma congregațiile creștine. (1Ti 3:1-7; Tit 1:5-9) Deși fuseseră „trimiși de spiritul sfânt” în această călătorie misionară, Pavel și Barnaba s-au rugat și au postit când au făcut numiri. Apoi, ei „i-au încredințat lui Iehova” pe acești bătrâni. (Fa 13:1-4; 14:23) Pe lângă Pavel și Barnaba, atât Tit, cât și Timotei, probabil, au numit „bătrâni” în congregații. (Tit 1:5; 1Ti 5:22) Nu există nicio consemnare că unele congregații ar fi făcut în mod independent astfel de numiri. Congregațiile din secolul I aveau, din câte se pare, un anumit număr de bătrâni care slujeau împreună în calitate de ‘corp de bătrâni’. (1Ti 4:14; Flp 1:1)

i-au încredințat lui Iehova: Verbul grecesc redat prin „i-au încredințat” mai este folosit în Fa 20:32, unde Pavel le spune bătrânilor din Efes: „Vă încredințez lui Dumnezeu”, și în Lu 23:46, unde sunt redate cuvintele lui Isus: „Tată, în mâinile tale îmi încredințez spiritul”. Aceste cuvinte constituie un citat din Ps 31:5, unde Septuaginta (30:6, LXX) folosește același cuvânt grecesc pentru „a încredința” și unde, în textul ebraic original, numele divin apare în contextul imediat. Ideea de a încredința pe cineva lui Iehova apare de mai multe ori în Scripturile ebraice. (Ps 22:8; 37:5; Pr 16:3; vezi Ap. C3, partea introductivă; Fa 14:23)

cuvântul: Unele manuscrise conțin aici redarea „cuvântul” (ton lógon), redare care se găsește în majoritatea traducerilor moderne. Există însă și manuscrise grecești care folosesc redarea „cuvântul Domnului” (ton lógon tou Kyríou; vezi Ap. C și nota de studiu de la Fa 8:25), precum și câteva manuscrise vechi care conțin redarea „cuvântul lui Dumnezeu”. În plus, cel puțin două traduceri ale Scripturilor grecești creștine în ebraică (având simbolurile J17, 28 în Ap. C4) folosesc aici numele divin, expresia din acest verset putând fi redată prin „cuvântul lui Iehova”.

ușa credinței: Iehova a deschis această ușă simbolică dându-le oamenilor din națiuni, sau neevreilor, ocazia de a dobândi credință. În sens biblic, dobândirea credinței presupune cultivarea unei încrederi care îndeamnă la ascultare. (Iac 2:17; vezi nota de studiu de la Ioa 3:16) În scrisorile sale, Pavel a folosit de trei ori cuvântul „ușă” cu sens figurat. (1Co 16:9; 2Co 2:12; Col 4:3)

Multimedia