Către galateni 5:1-26

5  Pentru această libertate ne-a eliberat Cristos. Rămâneți deci neclintiți+ și nu permiteți să ajungeți din nou în jugul sclaviei.+ 2  Iată! Eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veți circumcide, Cristos nu vă va fi de niciun folos.+ 3  Și oricărui om care se circumcide îi spun din nou că are obligația să respecte toată Legea.+ 4  Voi care căutați să fiți declarați drepți prin lege+ sunteți separați de Cristos; voi vă privați de bunătatea sa nemeritată. 5  Dar noi, prin spirit, așteptăm cu nerăbdare dreptatea sperată care vine prin credință. 6  Fiindcă, pentru cei care sunt în unitate cu Cristos Isus, nici circumcizia nu are valoare, nici necircumcizia,+ ci credința care lucrează prin iubire. 7  Voi ați alergat bine.+ Cine v-a împiedicat să continuați să ascultați de adevăr? 8  Raționamentul lor nu vine de la Cel care vă cheamă. 9  Puțină plămădeală face să dospească tot aluatul.+ 10  Sunt sigur că voi, care sunteți în unitate cu Domnul,+ nu veți ajunge să gândiți altfel. Însă cel care vă tulbură,+ indiferent cine ar fi, va primi pedeapsa pe care o merită. 11  Dar, fraților, dacă eu încă predic circumcizia, de ce mai sunt persecutat? Dacă așa ar sta lucrurile, stâlpul de tortură*+ nu ar mai fi o piatră de poticnire. 12  De s-ar mutila* cei ce caută să vă deruteze! 13  Voi ați fost chemați la libertate, fraților! Numai să nu folosiți această libertate ca pretext pentru a vă satisface dorințele carnale,+ ci, prin iubire, slujiți-vă unii altora ca sclavi.+ 14  Căci întreaga Lege își găsește împlinirea* într-o singură poruncă: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”.+ 15  Dar, dacă voi continuați să vă mușcați și să vă devorați unii pe alții,+ aveți grijă să nu vă omorâți unii pe alții.+ 16  Vă spun deci: Umblați întotdeauna prin spirit+ și nu veți îndeplini nicio dorință carnală.+ 17  Căci carnea, în dorința ei, este împotriva spiritului, iar spiritul împotriva cărnii; acestea sunt în opoziție, astfel că tocmai lucrurile pe care vreți să le faceți, pe acelea nu le faceți.+ 18  Mai mult, dacă sunteți conduși de spirit, nu sunteți sub lege. 19  Lucrările cărnii se văd clar și ele sunt: imoralitatea sexuală*,+ necurăția, conduita nerușinată*,+ 20  idolatria, spiritismul*,+ dușmănia, cearta, gelozia, izbucnirile de mânie, disputele, dezbinările, sectele, 21  invidia, beția,+ chefurile* și alte lucruri asemănătoare.+ Cu privire la aceste lucruri, vă previn, așa cum v-am prevenit deja: cei care practică astfel de lucruri nu vor moșteni Regatul lui Dumnezeu.+ 22  Pe de altă parte, rodul spiritului este: iubirea, bucuria, pacea, răbdarea*, bunăvoința, bunătatea,+ credința, 23  blândețea, stăpânirea de sine.+ Împotriva unor astfel de lucruri nu există lege. 24  Pe lângă aceasta, cei care sunt ai lui Cristos Isus au țintuit pe stâlp carnea împreună cu poftele și dorințele ei.+ 25  Dacă trăim prin spirit, să și umblăm cum se cuvine prin spirit.+ 26  Să nu fim înfumurați,+ luându-ne la întrecere unii cu alții+ și invidiindu-ne unii pe alții.

Note de subsol

Sau „De s-ar castra”, „De ar deveni eunuci”, ajungând astfel în imposibilitatea de a respecta însăși legea pe care o susțineau.
Sau, posibil, „se rezumă”.
În greacă, porneía. Vezi Glosarul.
Sau „conduita sfidătoare”. În greacă, asélgeia. Vezi Glosarul.
Sau „vrăjitoria”. Termenul grecesc se poate referi și la folosirea narcoticelor. Vezi Glosarul, „Spiritism”.
Sau „petrecerile dezmățate”.
Sau „îndelunga răbdare”.

Note de studiu

Multimedia