Ieremia 3:1-25

3  Se spune: „Dacă un bărbat își alungă soția, iar ea pleacă de la el și devine soția altuia, mai poate el să o ia din nou de soție*?”. N-a fost întru totul profanată țara aceasta?+ „Tu ai comis prostituție cu mulți iubiți,+și acum vrei să te întorci la mine?”, zice Iehova.  2  „Ridică-ți ochii spre dealurile golașe și privește! Este vreun loc unde nu te-ai prostituat*? Stăteai la marginea drumurilor și îi așteptai,ca un nomad* în pustiu. Și continui să profanezi țaracu prostituția și cu răutatea ta.+  3  De aceea, ploile bogate sunt oprite,+iar ploile de primăvară nu mai cad. Ai înfățișarea nerușinată* a unei soții care comite prostituție;refuzi să simți vreo rușine.+  4  Dar acum strigi către mine:«Tată, tu ești prietenul meu apropiat din tinerețe!+  5  Vei ține supărare pentru totdeaunași vei ține dușmănie la nesfârșit?». Așa spui,dar continui să faci toate relele de care ești în stare.”+ 6  Iehova mi-a zis în zilele regelui Iosia:+ „«Ai văzut ce a făcut infidela Israel? S-a dus pe orice munte înalt și sub orice copac cu frunziș bogat ca să comită prostituție.+ 7  Chiar și după ce a făcut toate acestea, am continuat să-i spun să se întoarcă la mine,+ dar ea nu s-a întors; iar Iuda se uita la ce făcea sora ei trădătoare.+ 8  Când am văzut lucrul acesta, am alungat-o pe infidela Israel, dându-i un certificat de divorț+ din cauza adulterului ei.+ Dar sora ei trădătoare, Iuda, nu s-a temut; și s-a dus și ea să comită prostituție.+ 9  Ea* a tratat în chip ușuratic prostituția pe care o comitea și a continuat să profaneze țara și să comită adulter cu pietre și cu copaci.+ 10  Cu toate acestea, sora ei trădătoare, Iuda, nu s-a întors la mine cu toată inima, ci cu prefăcătorie», zice Iehova”. 11  Apoi Iehova mi-a zis: „Infidela Israel a dovedit că este* mai dreaptă decât trădătoarea Iuda.+ 12  Du-te și anunță aceste cuvinte spre nord:+ «Întoarce-te, renegată Israel, zice Iehova.+ Nu voi mai privi plin de mânie* spre tine,+ fiindcă sunt loial, zice Iehova. Nu voi ține supărare pentru totdeauna. 13  Numai recunoaște-ți vinovăția, căci te-ai răzvrătit împotriva lui Iehova, Dumnezeul tău. Ai continuat să le împarți favoruri străinilor* sub toți copacii cu frunziș bogat, dar de glasul meu n-ai ascultat, zice Iehova»”. 14  „Întoarceți-vă, fii renegați”, zice Iehova, „căci am devenit adevăratul vostru stăpân*; vă voi lua, pe unul dintr-un oraș și pe doi dintr-o familie, și vă voi aduce în Sion.+ 15  Vă voi da păstori după inima mea,+ iar ei vă vor hrăni cu cunoștință și cu perspicacitate. 16  În zilele acelea veți deveni numeroși și vă veți înmulți în țară”, zice Iehova.+ „Nu se va mai spune: «Arca legământului lui Iehova!». Nu vă veți gândi la ea, nu vă veți aminti de ea, nu îi veți simți lipsa și nu veți face alta. 17  În timpul acela, Ierusalimul va fi numit tronul lui Iehova;+ toate națiunile vor fi adunate la Ierusalim pentru a onora numele lui Iehova+ și nu-și vor mai urma cu încăpățânare inima rea.” 18  „În zilele acelea, casa lui Iuda și casa lui Israel vor umbla împreună+ și vor veni împreună din țara de la nord în țara pe care le-am dat-o ca moștenire strămoșilor voștri.+ 19  Eu mă gândeam: «Te-am pus printre fii* și ți-am dat țara cea plăcută, cea mai frumoasă moștenire printre națiuni*!».+ Mă gândeam și că îmi vei spune «Tată!» și că nu vei înceta să mă urmezi. 20  «Dar, așa cum o soție își trădează soțul și îl părăsește, așa m-ai trădat tu,+ casă a lui Israel», zice Iehova.” 21  Pe dealurile golașe răsunăplânsul și implorările poporului lui Israel,căci și-au strâmbat calea,l-au uitat pe Iehova, Dumnezeul lor.+ 22  „Întoarceți-vă, fii renegați! Vă voi vindeca și nu veți mai fi renegați.”+ „Iată-ne! Am venit la tine,căci tu, o, Iehova, ești Dumnezeul nostru.+ 23  Într-adevăr, dealurile și agitația de pe munți sunt o amăgire.+ Într-adevăr, în Iehova, Dumnezeul nostru, este salvarea Israelului.+ 24  Dar, din tinerețea noastră, lucrul* rușinos a devorat rodul ostenelii strămoșilor noștri,+turmele și cirezile lor,fiii și fiicele lor. 25  Să ne culcăm în rușinea noastrăși să ne acopere dezonoarea noastră,căci am păcătuit împotriva lui Iehova, Dumnezeul nostru,+noi și părinții noștri, din tinerețe până în ziua de azi,+și n-am ascultat de glasul lui Iehova, Dumnezeul nostru.”

Note de subsol

Lit. „să se întoarcă la ea”.
Sau „n-ai fost violată”.
Lit. „arab”.
Lit. „fruntea”.
Este posibil să se refere la Israel.
Sau „că sufletul ei este”.
Lit. „Nu voi face să cadă fața mea”.
Sau „dumnezeilor străini”.
Sau, posibil, „soțul vostru”.
Adică pentru a-i da o moștenire care, în mod normal, le revine fiilor.
Lit. „a armatelor națiunilor”.
Sau „dumnezeul”.

Note de studiu

Multimedia