Psalmii 83:1-18
O cântare. O melodie a lui Asaf.+
83 O, Dumnezeule, nu tăcea!+Nu sta liniștit*, nu sta deoparte, o, tu, Cel Divin!
2 Căci, iată, dușmanii tăi sunt cuprinși de agitație;+cei ce te urăsc acționează cu aroganță*.
3 Plini de viclenie, uneltesc în secret împotriva poporului tău;complotează împotriva celor pe care îi prețuiești*.
4 Ei spun: „Veniți, să-i facem să dispară ca națiune,+ca să nu-și mai amintească nimeni de numele Israelului”.
5 Ei pun la cale o strategie comună*,au încheiat o alianță* împotriva ta+
6 – corturile Edomului și ale ismaeliților, Moabul+ și agariții,+
7 Ghebalul, Amonul+ și Amalecul,Filistia+ împreună cu locuitorii Tirului.+
8 Asiria+ li s-a alăturat și eași îi sprijină pe* fiii lui Lot.+ (Sela)
9 Fă-le cum ai făcut Madianului,+cum le-ai făcut lui Sisera și lui Iabin la pârâul* Chison.+
10 Ei au fost nimiciți la En-Dor,+au ajuns bălegar pentru pământ.
11 Fă-le nobililor lor ca lui Oreb și lui Zeeb+și prinților* lor ca lui Zebah și lui Țalmuna,+
12 căci au spus: „Să luăm în stăpânire țara în care locuiește Dumnezeu”.
13 O, Dumnezeul meu, fă-i ca un vârtej de scaieți*,+ca paiele în bătaia vântului!
14 Ca un foc ce mistuie pădurea,ca o flacără ce pârjolește munții,+
15 așa să-i urmărești tu cu furtuna ta+și să-i înspăimânți cu vijelia ta.+
16 Acoperă-le* fața cu dezonoare,ca să caute numele tău, o, Iehova!
17 Să fie făcuți de rușine și înspăimântați pentru totdeauna,să fie dezonorați și să piară;
18 să se știe că tu, al cărui nume este Iehova,+numai tu ești Cel Preaînalt peste tot pământul!+
Note de subsol
^ Sau „Nu rămâne mut”.
^ Sau „își înalță capul”.
^ Lit. „celor ascunși ai tăi”.
^ Sau „un legământ”.
^ Lit. „Se consultă cu o inimă, împreună”.
^ Lit. „au devenit un braț pentru”.
^ Sau „conducătorilor”.
^ Sau „ghem de ciulini”.
^ Lit. „Umple-le”.