LA 14 aprilie 1989, în timp ce conduceam o întrunire în orașul Maumere de pe insula Flores, câțiva oficiali guvernamentali au dat buzna în casă și ne-au arestat pe mine și pe alți doi frați și o soră.

Gardienii de la închisoarea locală au încercat să ne oblige să salutăm drapelul. Întrucât am refuzat, ne-au bătut, ne-au lovit cu picioarele și ne-au pus să stăm în picioare în soarele arzător cinci zile. Noaptea tremuram pe podeaua tare de ciment din celulele noastre mici, murdari, epuizați și plini de răni care dureau îngrozitor. Directorul închisorii ne-a cerut de repetate ori să renunțăm la credința noastră, dar noi i-am răspuns: „Chiar de-ar fi să murim, nu vom saluta drapelul!”. Asemenea multor creștini dinaintea noastră, am simțit că este un privilegiu ‘să suferim pentru dreptate’ (1 Pet. 3:14).