PARTEA 5
Ce puteţi face pentru a fi în relaţii bune cu rudele
„Îmbrăcaţi-vă . . . cu bunătate, cu umilinţă, cu blândeţe şi cu îndelungă răbdare.” (Coloseni 3:12)
Prin căsătorie se formează o nouă familie. Deşi îţi vei iubi şi îţi vei respecta mereu părinţii, cea mai importantă persoană pentru tine este acum partenerul de căsătorie. Unora dintre rudele tale le-ar putea fi greu să accepte acest lucru. Principiile biblice însă te pot ajuta să realizezi un echilibru: să fii în relaţii bune cu rudele, iar, în acelaşi timp, să te străduieşti să-ţi consolidezi relaţia conjugală.
1 PĂSTREAZĂ UN PUNCT DE VEDERE CORECT CU PRIVIRE LA RUDE
CE SPUNE BIBLIA: „Onorează-i pe tatăl tău şi pe mama ta.” (Efeseni 6:2) Indiferent de vârsta pe care o ai, trebuie să-ţi onorezi şi să-ţi respecţi întotdeauna părinţii. Nu pierde din vedere că şi partenerul tău, în calitate de fiu sau de fiică, trebuie să le acorde atenţie părinţilor săi. Întrucât „iubirea nu este geloasă”, nu trebuie să te simţi niciodată ameninţat de relaţia pe care o are partenerul tău cu părinţii săi (1 Corinteni 13:4; Galateni 5:26).
CE POŢI FACE:
-
Evită afirmaţiile generale precum: „Familia ta întotdeauna mă critică!” sau „Mamei tale nu-i place niciodată ce fac!”.
-
Încearcă să vezi lucrurile din perspectiva partenerului tău.
2 FIŢI FERMI CÂND ESTE NECESAR
CE SPUNE BIBLIA: „Va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de soţia sa şi vor deveni o singură carne.” (Geneza 2:24) După ce te căsătoreşti, părinţii tăi s-ar putea simţi încă responsabili pentru tine şi, prin urmare, s-ar putea implica prea mult în căsnicia ta.
Tu şi partenerul tău trebuie să stabiliţi în ce măsură le veţi permite părinţilor să se implice în căsnicia voastră. Apoi, spuneţi-le cu iubire ce aţi hotărât. Vorbiţi-le în mod deschis şi direct, fără a fi însă nepoliticoşi (Proverbele 15:1). Umilinţa, blândeţea şi răbdarea vă vor ajuta să aveţi relaţii pline de căldură cu rudele voastre şi să continuaţi ‘să vă suportaţi unii pe alţii în iubire’ (Efeseni 4:2).
CE POŢI FACE:
-
Dacă te îngrijorează faptul că rudele se implică prea mult în viaţa voastră, discută despre aceasta cu partenerul tău când atmosfera este calmă.
-
Stabiliţi de comun acord ce veţi face în acest sens.