Salt la conţinut

Salt la cuprins

Greaca biblică

Greaca biblică

Limba în care au fost scrise Scripturile grecești creștine. Acestea au fost scrise în principal în greaca koine, sau greaca comună, dar conțin și unele expresii din greaca clasică. Evanghelia după Matei a fost scrisă, se pare, în ebraică, iar apoi a fost tradusă în greaca koine.

În urma cuceririlor lui Alexandru cel Mare, greaca koine a fost timp de aproximativ 800 de ani (din c. 300 î.e.n. până în c. 500 e.n.) limba de circulație în bazinul estic al Mediteranei. Potrivit tradiției, în secolul al III-lea î.e.n., unii erudiți evrei au început să traducă Scripturile ebraice în koine, realizând traducerea cunoscută drept Septuaginta. Cum era și firesc, vocabularul și stilul Scripturilor ebraice au influențat considerabil greaca folosită atât în Septuaginta, cât și în Scripturile grecești creștine.

În comparație cu alte limbi, greaca koine avea marele avantaj de a fi cunoscută pe scară largă. Ea era un amestec de dialecte grecești, cel mai important fiind dialectul atic, dar gramatica era simplificată. Cu toate acestea, greaca koine permitea o exprimare foarte variată și făcea posibilă transmiterea unor concepte complexe și a unor nuanțe de sens.