Lumea în obiectiv
Lumea în obiectiv
Convertiri religioase în Marea Britanie
Britanicii îşi schimbă religia mai repede ca oricând, săptămânal având loc circa 1 000 de convertiri, precizează ziarul The Sunday Telegraph. „Anglicanii devin romano-catolici şi invers, mozaicii devin budişti, musulmanii, anglicani, iar romano-catolicii, mozaici.“ Islamismul, budismul, mişcările New Age şi religiile noncreştine câştigă cei mai mulţi adepţi. „În această ţară există între 5 şi 10 mii de albi convertiţi la mahomedanism, iar majoritatea celor pe care îi cunosc eu sunt foşti catolici“, a spus Ahmed Andrews, lector la Universitatea England’s Derby, el însuşi o persoană care şi-a schimbat religia. Între 10 şi 30 la sută dintre cei convertiţi la budism au fost mozaici. Convertirile anglicanilor la catolicism au atins un număr record după ce Biserica Anglicană a hotărât să ordineze femei. Potrivit rabinului Jonathan Romain, „oamenii simt un gol spiritual, astfel că privesc în afara religiei lor“.
Stilul de viaţă şi cancerul
„Cancerul este în mare parte cauzat mai degrabă de locul în care trăiţi, de ceea ce faceţi şi de ceea ce vi se întâmplă în viaţă decât de moştenirea genetică, a dezvăluit un studiu ai cărui subiecţi au fost circa 90 000 de gemeni“, a precizat ziarul londonez The Guardian. Echipa de cercetători care a efectuat acest studiu a fost condusă de dr. Paul Lichtenstein, de la Institutul Karolinska (Suedia). El a spus: „Factorii de mediu sunt mai importanţi decât factorii genetici“. Oamenii de ştiinţă cred că, din totalul cazurilor de cancer, circa 35% se datorează fumatului, iar 30% au, după cât se pare, legătură cu alimentaţia. Factorii genetici joacă un anumit rol în cancerul de prostată, de col, de rect şi de sân, totuşi dr. Tim Key, de la Imperial Cancer Research Fund din Oxford (Anglia), sfătuieşte: „Chiar dacă aveţi . . . antecedente familiale [privind cazurile de cancer], ceea ce contează cel mai mult este ce faceţi cu viaţa voastră. Ar trebui să nu fumaţi şi să acordaţi atenţie obiceiurilor alimentare. Aceste lucruri reduc într-adevăr riscul apariţiei unui cancer“.
Folosiţi-vă creierul
„Vitalitatea creierului poate să rămână intactă pe parcursul vieţii atâta timp cât îl folosim“, se spune în ziarul Vancouver Sun. „Citiţi şi iar citiţi“, a spus dr. Amir Soas, de la Case Western Reserve University Medical School, din Ohio (SUA). Pentru a vă păstra capacităţile intelectuale pe măsură ce înaintaţi în vârstă, alegeţi-vă hobbyuri care vă pun mintea la contribuţie, învăţaţi o limbă străină, învăţaţi să cântaţi la un instrument muzical sau angajaţi-vă în conversaţii stimulative. „Faceţi orice vă poate stimula creierul să gândească“, a spus dr. Soas. Totodată, a recomandat reducerea timpului petrecut în faţa televizorului. „Când vă uitaţi la televizor, creierul devine pasiv“, a spus el. În continuare, în ziarul Vancouver Sun s-a afirmat că un creier sănătos are nevoie şi de oxigen, pompat prin artere sănătoase. Astfel, exerciţiile fizice şi alimentaţia sănătoasă, aceiaşi factori care contribuie la prevenirea bolilor de inimă şi a diabetului, ajută şi creierul.
Elefanţii „nu-şi uită prietenii“
„Elefanţii nu uită niciodată — sau, cel puţin, nu-şi uită prietenii“, a precizat revista New Scientist. Dr. Karen McComb, de la Universitatea din Sussex (Anglia), a înregistrat sunetele grave ale „chemărilor“ elefanţilor africani femele din Parcul Naţional Amboseli (Kenya), observând care elefanţi se întâlneau frecvent şi care erau străini. Apoi, în preajma a 27 de familii de elefanţi, ea a pus banda pe care erau înregistrate chemările femelelor, pentru a studia reacţia acestor familii. Dacă animalele îl cunoşteau bine pe cel care făcuse chemarea, răspundeau imediat cu o chemare, însă, dacă îl cunoşteau doar vag, ascultau, dar nu răspundeau, în schimb, o chemare necunoscută le făcea să se agite şi să se simtă ameninţate. „Ele au putut să-i recunoască după chemările lor pe membrii a cel puţin 14 familii, ceea ce sugerează că fiecare elefant poate ţine minte în jur de 100 de adulţi“, se afirma în articol. Elefanţii îi pot ţine minte şi pe oameni. John Partridge, responsabilul secţiei de mamifere a Grădinii Zoologice din Bristol (Anglia), a spus că un elefant asiatic cu care a lucrat 18 ani l-a recunoscut când s-a întors după o absenţă de trei ani.
Traficanţi de droguri avansaţi pe plan tehnologic
În trecut, traficanţii de droguri columbieni îşi ascundeau marfa în avioane de pasageri şi pe vapoare.
Totuşi, recent, autorităţile au fost uimite când au aflat că, folosind o tehnologie foarte avansată, traficanţii îşi construiau un submarin al cărui corp avea pereţi dubli şi un diametru de peste 3 metri, în el putând să intre circa 200 de tone de cocaină. Locuitorii suspicioşi din apropiere i-au condus pe poliţişti la „un depozit din afara oraşului Bogotá, în Anzi, la o altitudine de 2 300 de metri şi la 300 de kilometri depărtare de cel mai apropiat port“, s-a anunţat în The New York Times. „Nava, lungă de 30 de metri, putea să traverseze oceanul, să iasă la suprafaţă în Miami sau în alte oraşe de coastă şi să-şi descarce pe ascuns încărcătura de droguri.“ Deşi nimeni nu a fost găsit la faţa locului sau arestat, se crede că sunt implicaţi infractori ruşi şi americani, printre care şi un inginer-constructor specialist în submarine. Reprezentanţii autorităţilor au spus că submarinul ar fi putut fi transportat cu remorcile în apele de coastă împărţit în trei secţiuni. Ei au rămas uimiţi cât de departe au mers traficanţii de droguri ca să-şi exporte marfa.Animalele o duc bine în DMZ
„De la stabilirea DMZ [Zona Demilitarizată] în 1953, odată cu încheierea războiului din Coreea, atât aici, cât şi în zonele dimprejur, mediul natural a rămas în mare parte neafectat, ca urmare a măsurilor de securitate luate“, s-a precizat în ziarul The Wall Street Journal. „În timp ce în urma dezvoltării economice o mare parte din solul celor două Corei a fost distrus, graniţa a devenit pentru animale refugiul cel mai sigur de pe întreaga peninsulă.“ Aici trăiesc păsări şi mamifere rare, pe cale de dispariţie. Se crede că sunt şi tigri şi leoparzi. Ecologiştii sunt acum îngrijoraţi că recentele eforturi de pace dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud ar putea distruge acest refugiu al animalelor. Astfel, ei cer formarea unui „«parc al păcii» de o parte şi de alta a graniţei“, pentru a ocroti fauna şi a le permite animalelor din ambele părţi să se împerecheze. Acelaşi ziar a mai afirmat: „Ecologiştii speră că pacea ar putea contribui la reunirea animalelor, această încălzire a relaţiilor fiind un mijloc prin care au fost reunite deja familii de mult timp separate“.
Pauze de prânz stresante
„În Marea Britanie, unde există un exagerat sentiment al puterii, prânzul este pentru mototoli, întrucât angajaţii care muncesc ca robii renunţă la masa de prânz, preferând să mănânce un sandviş la birou“, se precizează în ziarul londonez Financial Times. Cercetările recente au dezvăluit că „pauza de prânz“ a britanicilor este acum, în medie, de doar 36 de minute. Medicii spun că pauza de prânz contribuie la reducerea stresului. Totuşi, unii patroni fixează şedinţe la ora prânzului, nedându-le, astfel, angajaţilor nici o pauză. Institutul de cercetare care a întocmit acest raport a afirmat: „Prinşi în strânsoarea unei societăţi care cere mai mult de la angajaţii săi şi consideră timpul o marfă scumpă, mulţi sunt de părere că pauza de prânz este o oprire nepotrivită, doar pentru a-şi face plinul“. Sarah Nunny, analist în cadrul acestui institut, a adăugat: „Concurăm pe pieţe globale. Nu mai merge să spunem: «O să fac asta mai târziu», pentru că trebuie s-o fac chiar acum“.
Dependenţa de tutun în Mexic
În cadrul unui program recent de prevenire şi ţinere sub control a dependenţei de tutun în Mexic, José Antonio González Fernández, ministrul Sănătăţii, a afirmat că 27,7% dintre mexicani fumează. Lucrul cel mai îngrijorător este că aproximativ un milion de fumători au vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani. Domnul González a estimat că zilnic mor din cauza fumatului 122 de mexicani. El s-a plâns de „preţul mare plătit de economia naţională din cauza fumatului, de anii pierduţi din perioada în care omul este apt de muncă . . . şi de daunele indirecte pe care le suferim din cauza celor ce fumează în preajma noastră“.
Satisfacerea unei necesităţi spirituale?
Popularitatea tot mai mare a oamenilor proeminenţi şi influenţi care promovează ideea progresului personal, a încrederii de sine, a gândirii pozitive şi a succesului personal „coincide cu o tendinţă existentă în rândul oamenilor de a se depărta de religia organizată“, s-a afirmat în ziarul canadian Globe and Mail. „Există un interes viu faţă de spiritualitate, însă nu şi faţă de sursele tradiţionale.“ Cercetările arată că, deşi 80% dintre canadieni spun că cred în Dumnezeu, 22% dintre cei ce se declară creştini acordă mai multă importanţă convingerilor personale decât învăţăturilor vreunei biserici. Articolul din Globe and Mail numeşte spiritualitatea oferită de eforturile depuse în vederea progresului personal „ceva ce te ajută să-ţi încarci bateria ca să urmăreşti în continuare succesul personal“.