Voluntari în acţiune

ÎN FIECARE vineri după-⁠amiază, Sirley, o profesoară de vârstă mijlocie din Brazilia, îşi transformă sufrageria în sală de clasă. În jurul orei două soseşte Amélia, una dintre eleve. Ea nu lipseşte de la nici o lecţie şi deja citeşte mai bine decât mulţi tineri de liceu. Are 82 de ani.

Amélia urmează exemplul a peste 60 de persoane în vârstă, care au absolvit cursurile de alfabetizare gratuite conduse de Sirely în oraşul ei natal. Recent, despre munca prestată în mod voluntar de Sirley s-⁠a vorbit în ziarul brazilian Jornal do Sudoeste. După ce s-⁠a arătat că Sirley are „o foarte mare contribuţie la viaţa comunităţii“, în articolul din ziar s-⁠a afirmat că metoda folosită de ea pentru a-⁠i învăţa pe bătrâni este atât de eficientă, încât, „după doar 120 de ore de curs, ei scriu scrisori, citesc ziare şi sunt capabili să socotească şi să efectueze alte lucruri asemănătoare, specifice vieţii de zi cu zi“. Manualul pe care îl foloseşte Sirely, se spune în continuare în articol, este broşura Învăţaţi să scrieţi şi să citiţi *, editată de Martorii lui Iehova.

De la sentimente de stânjeneală la o viaţă demnă

O altă elevă a lui Sirley, Dona Luzia, în vârstă de 68 de ani, a spus că înainte de a învăţa să scrie şi să citească îi era ruşine să vorbească cu alţii. Chiar şi faptul de a face cumpărături era pentru ea o provocare. „Acum le scriu rudelor mele din alte oraşe şi reuşesc să-⁠mi socotesc singură banii. Nimeni nu mă mai păcăleşte“, a spus ea zâmbind. Maria, care are aceeaşi vârstă ca Dona Luzia, îşi aminteşte cât de jenată se simţea când trebuia să semneze cuponul  de pensie punând degetul mare. „Mă simţeam de parcă eram handicapată“, a spus ea. Dar acum, datorită cursurilor de alfabetizare, Maria este fericită că poate să semneze scriind cu mâna ei.

Laudele din partea elevilor şi a absolvenţilor au adus atâta faimă programului gratuit condus de Sirley, încât sufrageria ei a devenit neîncăpătoare. În curând, cursurile se vor desfăşura într-⁠un loc mai spaţios.

Un program premiat

Sirley este Martoră a lui Iehova. Fără îndoială că sunteţi familiarizaţi cu lucrarea de  instruire biblică efectuată de Martorii lui Iehova ca serviciu voluntar. Totuşi, succesul lui Sirley nu este unic. Cursurile de alfabetizare conduse în sute de Săli ale Regatului de pe întreg teritoriul Braziliei au ajutat deja peste 22 000 de oameni din această ţară să înveţe să scrie şi să citească.

Şi în alte părţi ale lumii, programele de acest gen ale Martorilor lui Iehova au succes. De exemplu, în Burundi, o ţară africană, Biroul Naţional pentru Alfabetizarea Adulţilor (un departament al Ministerului Educaţiei) a fost atât de plăcut impresionat de rezultatele înregistrate de programul de alfabetizare condus de Martori, încât le-⁠a acordat un premiu la patru dintre instructori pentru „munca asiduă depusă ca să-⁠i înveţe pe alţii să citească“. Oficialităţile guvernamentale sunt impresionate îndeosebi de faptul că 75% dintre cei ce au învăţat să scrie şi să citească erau femei adulte — o categorie de vârstă care ezită să participe la astfel de programe.

În Mozambic, 4 000 de elevi iau parte la cursurile de alfabetizare organizate de Martori şi, în ultimii patru ani, peste 5 000 de elevi au învăţat să scrie şi să citească. Un fost elev a scris: „Doresc să-⁠mi exprim sincera apreciere. Datorită acestui curs ştiu să scriu şi să citesc“.

 Ajutor ‘practic, nu formal’

Un alt aspect al serviciului voluntar efectuat de Martorii lui Iehova sunt operaţiunile de ajutorare. Nu cu mult timp în urmă, un depozit din apropierea Parisului (Franţa) a fost un loc unde s-⁠a muncit intens. Circa 400 de voluntari şi-⁠au petrecut un week-⁠end împachetând în cutii alimente, haine şi medicamente. La sfârşitul week-⁠end-⁠ului, nouă containere mari, pline cu ajutoare în valoare de aproape un milion de dolari erau gata de plecare. La puţin timp după aceea, încărcătura a sosit în Africa centrală sfâşiată de război, unde voluntarii Martori de acolo au distribuit imediat ajutoarele. Majoritatea ajutoarelor au fost donate de Martori.

Un ziar din Kinshasa (Congo) a lăudat munca umanitară desfăşurată de Martorii lui Iehova spunând că este „practică, nu formală“. Oficiali ai Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) şi-⁠au exprimat şi ei sprijinul. Un oficial UNHCR din Republica Democrată Congo a fost atât de plăcut impresionat de buna organizare a Martorilor care efectuează operaţiuni de ajutorare, încât şi-⁠a pus maşina la dispoziţia voluntarilor. La fel de impresionaţi sunt şi localnicii. Când au remarcat cât de repede au ajuns ajutoarele la oamenii aflaţi în nevoie, unii au întrebat miraţi: „Cum sunteţi organizaţi de reuşiţi să ajungeţi la toţi?“

Operaţiunile de ajutorare organizate de Martorii lui Iehova şi programele lor de alfabetizare sunt doar două exemple de servicii efectuate de Martori pe tot pământul de zeci de ani. Totuşi, Martorii iau parte şi la altă formă de voluntariat: un serviciu care aduce cu adevărat foloase durabile. Articolul următor va analiza acest lucru.

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la paginile 6, 7]

Lumea schimbătoare a voluntariatului

În timp ce străbate pământul în lung şi-⁠n lat făcând călătorii de afaceri, Julie reuşeşte din când în când să-⁠şi facă timp şi pentru a lucra ca voluntar. Recent, în timp ce se afla în America de Sud, ea a petrecut o după-⁠amiază dând o mână de ajutor într-⁠un orfelinat din apropiere de Santiago (Chile). Julie a spus că aceste călătorii îi oferă „multe ocazii“ de a face voluntariat.

Asemenea Juliei, un număr tot mai mare de persoane se angajează în activităţi voluntare, dar timpul dedicat acestora este din ce în ce mai puţin. „E o tendinţă nouă“, a spus Sara Meléndez, preşedinta unui grup de cercetare care întocmeşte statistici privind activitatea voluntarilor. „Oamenii fac voluntariat, dar sporadic.“ În consecinţă, organizatorii trebuie să facă faţă acestei lipse de voluntari şi luptă să găsească personal pentru programele lor.

„Voluntariat flexibil“

Unii organizatori consideră că această tendinţă nouă de a petrece mai puţin timp făcând voluntariat, este cauzată de o schimbare în atitudinea voluntarilor. „Voluntariatul după deviza «sunt aici cât timp e nevoie de mine» nu mai există“, a spus Susan Ellis, consultant pentru grupurile de voluntari. „Oamenii nu-⁠şi mai iau angajamente.“ Ziarista Eileen Daspin împărtăşeşte şi ea acest punct de vedere. După ce a intervievat câţiva directori ai unor grupuri de voluntari cu privire la problema lipsei de voluntari, a concluzionat că „voluntariatul este grav afectat de fobia angajamentului“.

În pofida acestei situaţii, directoarea organizaţiei New York Cares, Kathleen Behrens, menţionată mai înainte în seria de faţă, este de părere că motivul pentru care unii fac voluntariat doar o perioadă scurtă, şi aceasta printre alte activităţi, nu e acela că nu-⁠şi iau un angajament, ci e lipsa de timp. Oamenii care muncesc peste 50 de ore pe săptămână şi au şi grijă de copiii lor sau de părinţii lor în vârstă efectiv nu pot să facă voluntariat cu regularitate. „Cu toate acestea, însuşi faptul că aceşti oameni ocupaţi fac totuşi loc în viaţa lor serviciului comunitar“, a spus ea, „arată că au un simţ al datoriei foarte puternic“.

Pentru voluntarii care au probleme cu timpul, a spus Behrens, soluţia este „voluntariatul flexibil“. Multe organizaţii de voluntari oferă acum chiar proiecte pentru o singură zi. „Aceasta le permite oamenilor să facă voluntariat într-⁠un mod eficient şi constructiv, dar şi să dispună de flexibilitatea de care au nevoie pentru a face voluntariat cu o oarecare regularitate.“

De asemenea, un număr tot mai mare de oameni fac voluntariat lucrând acasă pe calculatorul personal, adică introducând date şi efectuând cercetări. „Voluntariatul on-⁠line“, se spune în The Wall Street Journal, „este, probabil, cea mai neobişnuită şi, potrivit opiniei unora, cea mai promiţătoare formă de «voluntariat flexibil»“.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 8]

Operaţiuni de salvare în Kobe!

În ianuarie 1995, când prosperul oraş-⁠port Kobe (Japonia) a fost zdruncinat de un cutremur, pagubele au fost enorme. Cauzând peste 5 000 de victime, acesta a fost cel mai ucigător dintre cutremurele care au lovit Japonia din 1923. Martorii lui Iehova din Japonia şi din întreaga lume s-⁠au organizat imediat pentru a le trimite ajutoare victimelor. S-⁠a deschis un fond de ajutorare, iar în trei zile lucrătoare s-⁠au donat peste un milion de dolari. În Kobe au început să sosească în cantităţi mari ajutoare de tot felul.

Un bătrân de congregaţie care a luat parte la operaţiunile de ajutorare a constatat după puţin timp că volumul ajutoarelor depozitate în Sala Regatului de care aparţinea el depăşea cu mult necesarul. Ce avea să se facă cu surplusul? El a propus ca o parte din ajutoare să fie donate unui spital din apropierea sălii. Martorii au încărcat o camionetă şi şi-⁠au croit drum printre dărâmături. Deşi, în mod normal, ar fi trebuit să ajungă la spitalul respectiv în câteva minute, au ajuns după câteva ore. Acolo, ei au luat legătura cu directorul spitalului şi i-⁠au predat ajutoarele, care constau în pături, saltele, scutece, fructe proaspete şi medicamente ce pot fi obţinute fără reţetă. Încântat, medicul a spus că spitalul acceptă cu bucurie orice pot oferi Martorii. În special fructele au fost bine venite, pentru că nu exista suficientă hrană proaspătă pentru toţi pacienţii.

În timp ce Martorii descărcau ajutoarele, medicul a stat acolo în tăcere ca să privească, deşi avea multe treburi urgente de făcut. Apoi s-⁠a înclinat cu umilinţă şi le-⁠a mulţumit. La plecare, în timp ce se îndepărtau, el încă mai stătea acolo în semn de recunoştinţă. Bătrânul de congregaţie care a supravegheat această operaţiune a remarcat că, ulterior, medicii din acest spital au început să manifeste o atitudine foarte cooperantă faţă de pacienţii Martori ai lui Iehova.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 9]

Voluntariatul — o forţă benefică

Când un grup de voluntari din Kabezi, o comunitate mică din Burundi, au vrut să construiască o Sală a Regatului a Martorilor lui Iehova, primarul le-⁠a făcut o cerere neobişnuită. El i-⁠a rugat pe Martori să repare drumul care ducea spre şantierul ce urma să se deschidă. Martorii au acceptat bucuroşi să repare drumul, efectuând întreaga muncă manual. Voluntarii au lucrat atât de bine, încât funcţionarii locali şi-⁠au exprimat aprecierea pentru munca lor asiduă şi spiritul lor de dăruire. Apoi, voluntarii au început să-⁠şi construiască Sala Regatului, prezentată în fotografia de mai sus. Astăzi, ei au o clădire frumoasă, care va contribui mulţi ani de acum încolo la promovarea învăţăturilor biblice. Într-⁠adevăr, voluntariatul, în multele sale forme, poate aduce mari foloase.

[Legenda fotografiilor de la paginile 6, 7]

Sirley găseşte satisfacţie în a-⁠i învăţa pe alţii să citească

[Provenienţa fotografiei]

Nelson P. Duarte-⁠Jornal do Sudoeste