Potrivit Bibliei

Este îndreptăţit Dumnezeu să recurgă la forţă?

FOLOSIREA forţei pentru a ucide a fost o caracteristică permanentă a istoriei umane. Conform unor estimări, în secolul al XX-lea aproape 170 000 000 de oameni au fost ucişi de regimul politic din ţara lor. Aşa cum s-a spus pe bună dreptate în Biblie, oamenii au stăpânit mereu peste alţi oameni spre paguba lor. — Eclesiastul 8:9.

Având în vedere că omul şi-a folosit în mod greşit forţa, s-ar putea ca unii să conteste dreptul lui Dumnezeu de a recurge la forţă pentru a-i distruge pe duşmanii săi. Nu i-au atacat oare israeliţii, în urma unor ordine date chiar de Dumnezeu, pe locuitorii canaaniţi ai Ţării Promise şi i-au ucis (Deuteronomul 20:16, 17)? Şi oare nu Dumnezeu însuşi a spus că va zdrobi toate domniile care i se opun, punându-le capăt (Daniel 2:44)? Unele persoane sincere s-au întrebat dacă Dumnezeu este întotdeauna îndreptăţit să recurgă la forţă.

Abuzul de forţă

E important să înţelegem că un element esenţial al unei guvernări este capacitatea ei de a folosi forţa. O administraţie care nu poate să impună respectarea legilor emise de ea este, în realitate, lipsită de autoritate. De exemplu, câţi oameni ar fi dispuşi să renunţe la protecţia oferită de organele de poliţie, chiar dacă există rapoarte referitoare la abuzuri comise de poliţişti? Şi ce om raţional ar susţine că societatea omenească n-ar avea nevoie de un aparat judiciar eficient?

Mohandas Gandhi, renumit pentru aversiunea pe care o avea faţă de violenţă, a spus cândva: „Gândiţi-vă că un bărbat nebun de furie umblă pe străzi cu o sabie în mână ucigându-i pe toţi cei ce îi ies în cale şi nimeni nu îndrăzneşte să-l prindă viu. Cel care îl va ucide pe acest nebun se va bucura de recunoştinţa  întregii comunităţi şi va fi considerat un om bun“. Într-adevăr, până şi Gandhi a înţeles necesitatea de a se face uz de forţă în anumite situaţii.

Indiscutabil, capacitatea de a folosi forţa constituie un element esenţial într-o societate stabilă. În general, când oamenii nu sunt de acord cu folosirea forţei, ei critică în realitate abuzul de forţă. — Eclesiastul 4:1–3.

„Toate căile Lui sunt drepte“

În toată istoria omenirii nu găsim nici o dovadă că Dumnezeu ar fi abuzat vreodată de puterea sa. El nu a guvernat folosind forţa în mod arbitrar. Dumnezeu vrea ca noi să-i aducem închinare din iubire (1 Ioan 4:18, 19). De fapt, în cazul în care există o altă cale dreaptă, Dumnezeu evită să folosească forţa (Ieremia 18:7, 8; 26:3, 13; Ezechiel 18:32; 33:11). Când însă decide să recurgă la forţă, el dă întotdeauna o mulţime de avertismente, astfel încât oricine doreşte să se corecteze s-o poată face (Amos 3:7; Matei 24:14). Pot fi numite acestea acţiuni ale unui Dumnezeu crud şi abuziv?

În cazul lui Dumnezeu, folosirea forţei nu are nimic în comun cu abuzul de putere nejustificat întâlnit în cazul oamenilor. „Toate căile Lui sunt drepte“, a spus Moise despre Iehova, „un Dumnezeu al credincioşiei şi fără nedreptate“ (Deuteronomul 32:4). Spre deosebire de guvernarea tiranică a oamenilor, guvernarea lui Dumnezeu nu are la bază principiul: cel mai tare conduce. În toate situaţiile, el a folosit forţa în armonie cu iubirea, înţelepciunea şi justiţia lui perfectă. — Psalmul 111:2, 3, 7; Matei 23:37.

De exemplu, Dumnezeu i-a distrus pe cei răi în Potop după ce timp de mulţi ani le-a dat de repetate ori avertismente. Toţi ar fi putut să se adăpostească în arcă şi deci ar fi putut rămâne în viaţă. Însă numai opt persoane au luat în seamă avertismentele sale (1 Petru 3:19, 20; 2 Petru 2:5). Pe timpul lui Iosua, Israelul a executat judecata lui Dumnezeu asupra canaaniţilor ale căror practici erau degradante, judecată ce fusese pronunţată cu mai bine de 400 de ani înainte (Geneza 15:13–21)! În tot acest timp, nu se poate ca pe baza puternicelor dovezi existente canaaniţii să nu-şi fi dat seama că israeliţii erau poporul ales al lui Dumnezeu (Iosua 2:9–21; 9:24–27). Însă, în afară de gabaoniţi, nici o altă naţiune canaanită nu a cerut îndurare şi nici n-a căutat vreo ocazie să încheie pace. Dimpotrivă, canaaniţii au ales să-şi împietrească inima în faţa lui Dumnezeu. — Iosua 11:19, 20.

Dumnezeu are toată autoritatea

Când încercăm să înţelegem folosirea forţei în cazul lui Dumnezeu, trebuie să ţinem cont mai întâi de un adevăr fundamental privitor la poziţia noastră faţă de el. „Noi suntem lutul, şi Tu olarul nostru“, a recunoscut cu umilinţă profetul Isaia (Isaia 64:8). E clar că, în calitate de Creator al universului, Dumnezeu îşi poate folosi forţa după cum doreşte. Recunoscând autoritatea lui Dumnezeu, putem spune la fel ca Solomon: „Cuvântul împăratului are putere. Cine îi poate zice: «Ce faci?»“. — Eclesiastul 8:4; Romani 9:20, 21.

Întrucât Dumnezeu este Creatorul omnipotent, el are dreptul să ia sau să dea viaţă aici pe pământ. De fapt, oamenii n-au nici dreptul, nici cunoştinţele necesare ca să conteste folosirea forţei în cazul lui Dumnezeu. Omul trebuie să înveţe să-şi conformeze modul de gândire cu cel al lui Dumnezeu. „Oare nu mai degrabă căile voastre nu sunt drepte?“, a întrebat Iehova. — Ezechiel 18:29; Isaia 45:9.

Chiar simţul dreptăţii şi iubirea faţă de oameni îl vor determina pe Iehova să-i înlăture de pe pământ pe toţi cei care abuzează de putere şi care cu brutalitate calcă în picioare drepturile celorlalţi. Această acţiune de forţă va face ca pe pământ să existe condiţii ideale pentru toţi oamenii iubitori de pace (Psalmul 37:10, 11; Naum 1:9). Astfel, guvernarea lui Dumnezeu va fi îndreptăţită şi justificată pentru totdeauna. — Revelaţia 22:12–15.