Matatu-ul, maşina colorată a Kenyei

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN KENYA

O PERSOANĂ care vizitează Kenya nu face niciodată economie de superlative când povesteşte despre călătoria sa. Un elefant-femelă, un leu impunător sau un apus de soare sângeriu sunt imagini care rămân vii în mintea călătorului. Aici, frumuseţea se dezvăluie în toată splendoarea şi varietatea ei. Totuşi, pe numeroasele străzi din această regiune mai există un lucru care atrage privirile trecătorilor: adaptabilul matatu. Acest nume se referă la un tip de vehicule care asigură transportul în comun. Datorită caracteristicilor lui fascinante, el a devenit un mijloc de transport foarte popular în Kenya.

Originile matatu-ului sunt la fel de interesante ca şi modul în care e folosit. Prima maşină de acest gen a fost un Ford vechi, model Thames, rămasă de la soldaţii britanici veniţi în Etiopia în timpul celui de-al doilea război mondial. La începutul anilor ’60 ai secolului trecut, un locuitor al oraşului Nairobi a folosit acest tip de maşină veche pentru a-i duce pe câţiva prieteni până în centrul oraşului, cerându-le să contribuie pentru combustibil doar cu 30 de cenţi * fiecare. La puţin timp după aceea, şi alţii au remarcat câştigul financiar pe care aceste vehicule vechi îl puteau aduce. Astfel, multe dintre ele au fost transformate în maşini pentru 21 de pasageri, cu trei bănci de lemn aşezate paralel. Acest tip de vehicul se aseamănă cu bolekajas-ul, un vehicul vechi din Nigeria. Fiecare persoană plătea la început trei monede de 10 cenţi kenyeni pentru o călătorie. Acesta poate fi motivul pentru care vehiculele au primit numele de matatu — de la cuvântul în swahili tatu, însemnând „trei“. De atunci, matatu-ul a suferit o întreagă metamorfoză, modelele actuale semănând foarte puţin cu predecesoarele lor zgomotoase. Într-adevăr, azi matatu-ul este un vehicul strălucitor, descris de un ziar kenyan drept un „proiectil cu formă aerodinamică, pictat în culorile curcubeului“. Dar acesta nu e produsul industriei artizanale a anilor ’60 ai secolului trecut!

Faptul de a călători cu un matatu poate fi o experienţă amuzantă, îndeosebi când şoferul îşi croieşte cu înverşunare drum prin aglomeraţia de maşini. Haideţi să facem un scurt tur  al oraşului Nairobi cu un matatu ca să vedem cum este.

O experienţă fascinantă

Călătoria noastră începe de la un capăt de linie, unde zeci de vehicule de acest fel sunt parcate, aşteptând să pornească în toate direcţiile. Este ora unu după-amiază, iar zona în care ne aflăm freamătă de viaţă, oamenii încercând să găsească matatu-ul care să-i ducă la destinaţie. Unii pasageri merg în provincie, călătorie care va dura câteva ore. Alţii merg câţiva kilometri mai departe de centrul oraşului, probabil pentru a mânca ceva în grabă. Matatu-ul este un mijloc de transport convenabil.

Aţi remarcat că cele mai multe vehicule de acest gen sunt vopsite în culori vii? Ei bine, aceasta este mai mult decât o modalitate de a le face mai aspectuoase. Unii pasageri preferă să circule cu cele mai atrăgătoare matatu-uri. Dacă vă uitaţi mai cu băgare de seamă, puteţi observa câteva nume imprimate pe părţile laterale. Unele dintre acestea fac referire la teme obişnuite, de exemplu, „El Nino“, „Mileniul“, „Sit Web“, „Internet“ şi „Dot Com“ (numele unei companii care încheie tranzacţii pe Internet sau care furnizează servicii Internet). Altele, cum ar fi „Blând“ şi „Misionar“, fac aluzie la calităţi umane dezirabile sau la realizări. Cel mai mare rival în ce priveşte aspectul strălucitor al matatu-ului este jeepney-ul din Filipine. Este interesant că şi jeepney-ul e un fel de moştenire a celui de-al doilea război mondial.

Stăruinţa cu care pasagerii sunt îndemnaţi să urce în maşini creează o atmosferă extraordinară. În pofida însemnelor vizibile de pe parbrizele vehiculelor, care indică traseul, taxatorii strigă cât îi ţine gura, iar şoferii apasă de zor pe claxoanele lor melodioase. Să nu vă surprindă dacă o să vedeţi scris pe unele matatu-uri destinaţia „Ierusalim“ sau „Ierihon“. Dacă vă veţi urca într-unul din aceste matatu-uri, veţi ajunge nu în Orientul Mijlociu, ci în suburbiile din estul oraşului Nairobi, care poartă aceste nume biblice. Cu atâţia taxatori care încearcă să-i invite pe clienţi aproape în fiecare matatu, nu e de mirare că multora le este foarte greu să se hotărască în care să se urce!

Bine aţi venit în „Căpşună“! Probabil că plimbarea noastră va fi la fel de „dulce“ ca şi fructul. Se pare că mulţi preferă acest matatu deosebit, întrucât se umple în numai câteva minute. Pasagerii sunt liniştiţi de muzica ce se aude în surdină la micile difuzoare atârnate de tavan. Dar să nu credeţi că lucrurile stau astfel  în toate vehiculele matatu. Unele sunt renumite pentru difuzoarele lor mari, montate sub scaune, care te asurzesc cu muzica lor. Ei bine, în matatu-ul în care ne aflăm noi, locurile s-au ocupat de zece minute. Totuşi, matatu-ul nostru nu s-a urnit din loc nici măcar un centimetru. Ce-o mai fi aşteptând? Culoarul dintre cele două rânduri trebuie ocupat şi el de pasageri, care vor sta în picioare. În curând nu se va mai putea nici respira. De fapt, matatu-ul va opri, probabil, de câteva ori de-a lungul drumului pentru a mai lua pasageri.

În cele din urmă o luăm din loc. Oameni care nu se cunosc se angrenează în discuţii pline de viaţă, îndeosebi despre evenimentele zilei. E ca la piaţă. Aveţi grijă totuşi să nu vă lăsaţi prea absorbiţi de conversaţie. Lăsându-se purtaţi de valul discuţiilor, unii au uitat să coboare la destinaţie.

Am spus că matatu-ul este o maşină care se adaptează la orice situaţie. El nu urmează un anumit traseu. Dacă îşi propune să ajungă înainte de o anumită oră, şoferul va folosi orice spaţiu disponibil, inclusiv trotuarul, uneori trecând razant pe lângă pietoni. Între timp, taxatorul nu are nici el o muncă prea uşoară. El încearcă să strângă banii de la călătorii gălăgioşi, dintre care unii nu sunt prea cooperanţi. Totuşi, rareori se ia cu ei la harţă. Dacă pasagerul nu plăteşte, matatu-ul este oprit imediat, iar pasagerul este dat jos din maşină — uneori într-un mod nu tocmai amabil! Taxatorul îl anunţă pe şofer când unii pasageri vor să coboare, timp în care se uită să vadă dacă nu cumva sunt alţii care vor să urce. El îl atenţionează pe şofer fluierând, bătând uşor în tavan sau sunând dintr-un clopoţel aşezat în mod strategic lângă uşă. Deşi există staţii special amenajate pentru vehiculele care asigură transportul în comun, matatu-ul poate opri oriunde şi oricând, fie pentru a culege un pasager, fie pentru a-l lăsa să coboare.

Părăsind centrul oraşului, ajungem într-o mică suburbie, unde majoritatea pasagerilor coboară. E timpul ca matatu-ul să se întoarcă de unde a plecat. Pe traseu va lua mai mulţi oameni. Aceştia vor avea aceeaşi experienţă ca noi. În ciuda hurducăielilor, plimbarea noastră cu „Căpşuna“ a fost, credeţi-ne, amuzantă.

Mereu la modă

Având în medie 30 000 de vehicule matatu, industria kenyană a transportului a suferit transformări, de la o reminiscenţă a războiului,  cum era cu zeci de ani în urmă, la un imperiu dinamic de multimilioane de dolari. Totuşi, din cauza modului în care circulă, matatu-ul creează anumite probleme. De exemplu, şoferii au fost acuzaţi că nu respectă regulile de circulaţie aşa cum o fac ceilalţi participanţi la trafic, autorităţile adoptând o serie de legi pentru a tăia din avântul acestei industrii. Uneori, acest sector a reacţionat la astfel de intervenţii retrăgându-şi serviciile şi, prin urmare, creându-le neplăceri miilor de oameni care circulă cu matatu în fiecare zi. Deşi poate că nu multora le place sistemul de funcţionare al vehiculelor matatu, ele constituie un mijloc de deplasare rapidă pentru locuitorii cu venituri mici ai acestei regiuni.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la paginile 22, 23]

Un Ford model Thames

[Provenienţa fotografiei]

Noor Khamis/The People Daily