Salt la conţinut

Salt la cuprins

Coşenila: o insectă cu totul deosebită

Coşenila: o insectă cu totul deosebită

Coşenila: o insectă cu totul deosebită

DE LA CORESPONDENŢII NOŞTRI DIN MEXIC ŞI PERU

ŞTIŢI de unde provine acel roşu-strălucitor pe care îl au unele rujuri sau alte produse cosmetice? S-ar putea să fiţi surprinşi să aflaţi că nuanţa de roşu-aprins a unor farduri de obraz şi rujuri provine de la coşenilă, un păduche-ţestos care se hrăneşte cu o specie de cactus (Opuntia). Să aruncăm o privire mai atentă asupra acestei insecte cu totul deosebite.

Dăunătoare sau utilă?

Femela adultă atinge o lungime de aproximativ o treime dintr-un centimetru, ceea ce înseamnă că este cam cât gămălia unui băţ de chibrit. Masculii sunt mult mai mici, abia cât jumătate dintr-o femelă. Însă nu vă lăsaţi înşelaţi de aceste dimensiuni ale coşenilei. Iată ce se spune într-o lucrare de specialitate: „Ea se numără printre cele mai distrugătoare insecte“. Dar, în ciuda proastei reputaţii, unii fermieri cresc astfel de insecte. De ce? Pentru carmin, o frumoasă culoare de un roşu-vişiniu intens, obţinută din trupurile uscate şi pisate ale femelelor de coşenilă.

Coşenilele s-au folosit la obţinerea coloranţilor încă de pe vremea mixtecilor, o populaţie din antichitate care a trăit pe teritoriul actualului stat Oaxaca (Mexic). Conchistadorii spanioli au fost fascinaţi de culoarea carminului obţinut din coşenile, iar în scurt timp mulţi europeni şi-au satisfăcut gustul pentru culori vii cu ajutorul acestui colorant natural. Marea Britanie obişnuia să folosească acest colorant la tradiţionala uniformă stacojie a militarilor. Coşenilele au ajuns să fie folosite pe o scară atât de largă, încât în perioada 1650–1860 au fost unele dintre cele mai valoroase produse de export ale Mexicului, fiind depăşite doar de aur şi argint.

Dispariţia şi revenirea carminului

Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, coloranţii sintetici au început să le ia locul celor naturali. La această schimbare au contribuit mai mulţi factori. Iată ce explică John Henkel, de la revista FDA Consumer: „Culorile produse prin sinteză chimică erau pur şi simplu mai uşor de obţinut, mai ieftine şi aveau proprietăţi colorante superioare“. Astfel, într-o scurtă perioadă, culorile sintetice au umplut piaţa aditivilor coloranţi folosiţi în cosmetică, în industria alimentară şi în cea farmaceutică. „Dar, pe măsură ce erau folosite tot mai mult, creştea şi îngrijorarea privitoare la toxicitatea lor“, precizează Henkel.

Studiile efectuate prin anii ’70 ai secolului al XX-lea au dat de înţeles că anumite culori sintetice ar putea cauza cancer. Odată ce opinia publică a aflat despre aceste posibile riscuri, coloranţii naturali au început să fie folosiţi din nou. De exemplu, Peru deţine în prezent aproximativ 85% din producţia mondială de coşenile. Alte zone producătoare cunoscute sunt Insulele Canare, precum şi sudul Spaniei, Algeria şi ţările din America Centrală şi de Sud. Cu toate acestea, în prezent cererea de carmin depăşeşte oferta şi, prin urmare, Mexicul se străduieşte să-şi mărească producţia.

Cum se obţine carminul

Coşenila îşi petrece întreaga viaţă pe o specie de cactus. Ea se apără de prădători secretând o substanţă ceroasă, dar sub formă de pulbere. Insecta se înveleşte în acest material pufos, care îi serveşte drept casă. În plus, datorită acestei gogoşi, ea poate fi localizată cu uşurinţă când vine vremea recoltării.

Numai femelele conţin pigmentul roşu, şi anume acidul carminic. Cantitatea de acid carminic este maximă când femela se apropie de momentul depunerii ouălor. Prin urmare, pentru a obţine un colorant de cea mai bună calitate, crescătorii sunt deosebit de atenţi să adune femelele chiar înainte de acest moment. În munţii Anzi din Peru, coşenilele sunt adunate cam de trei ori în decurs de şapte luni. Ele sunt date jos de pe cactus cu o perie aspră sau cu o lamă tocită. Apoi insectele adunate sunt uscate, curăţate şi pisate, iar pudra rezultată este tratată cu soluţie de amoniac sau de carbonat de sodiu. Soluţia este filtrată pentru a se îndepărta părţile de insectă rămase, lichidul rezultat fiind astfel curat. Pentru a obţine alte nuanţe de violet se poate adăuga şi oxid de calciu.

Chiar dacă ideea de a vă aplica un machiaj obţinut din insecte s-ar putea să nu vă pară prea atrăgătoare, puteţi sta liniştite deoarece „coloranţii [naturali] se numără printre aditivii analizaţi cu cea mai mare atenţie“, precizează Henkel. „Aceste culori au fost studiate şi răsstudiate, uneori de zeci de ori.“ Aşadar, dacă vi se face un compliment în legătură cu machiajul vostru strălucitor, s-ar putea ca, în parte, să se datoreze coşenilei, o insectă cu totul deosebită!

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

1. Coşenile pe un cactus

2. Imagine mărită a unor femele înainte de a depune ouăle

3. Coşenile uscate

4. Tratarea lichidului folosit în cosmetică

[Provenienţa fotografiilor]

Fotografiile de la pagina 23: #1: Living Desert, Palm Desert, CA; #3 şi produsele: Cortesía del Centro de Investigaciones Económicas, Sociales y Tecnológicas para la Agroindustria y la Agricultura Mundial, Universidad Autónoma de Chapingo, fotografie de Macario Cruz; #4: David McLain/AURORA

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Produse care conţin carmin