Salt la conţinut

Salt la cuprins

De la cititorii noştri

De la cititorii noştri

De la cititorii noştri

Curaj în faţa dezastrului Vă mulţumesc pentru seria intitulată „Curaj în faţa dezastrului — Ziua când turnurile gemene s-au prăbuşit“ (8 ianuarie 2002). Am fost profund mişcată de aceste articole. M-au ajutat să înţeleg că timpul şi evenimentele neprevăzute ne pot ajunge pe toţi. Mă îngrozesc când mă gândesc la numărul mare de oameni care au murit.

S. B. R., Danemarca

Vă mulţumesc că aţi publicat „Rugăciunea Tatianei“. Mi-au dat lacrimile încă de când am început să citesc seria de articole, dar, în momentul în care am ajuns la acest chenar, am plâns în hohote. Mă rog ca acei copii care şi-au pierdut un părinte în atacurile teroriste să progreseze spiritualiceşte ca să se poată reîntâlni în lumea nouă cu el. Acum apreciez mult mai mult faptul că sunt o Martoră a lui Iehova şi am o speranţă de viitor luminoasă.

T. A., Japonia

Deşi locuiesc în Germania, evenimentele de la 11 septembrie ne-au tulburat atât pe mine, cât şi pe membrii familiei mele. Chiar şi după trei luni, fiica mea de nouă ani încă desena avioane care intrau într-o clădire înaltă. Aşteptăm cu nerăbdare ziua când aceste tragedii vor fi de domeniul trecutului.

E. G., Germania

Când am văzut ce s-a întâmplat la New York, m-am rugat lui Iehova şi l-am implorat să le dea tărie supravieţuitorilor şi speranţă familiilor victimelor. Din articole mi-am dat seama că Iehova a ascultat rugăciunea mea şi a multor altora. Am înţeles că în orice moment putem fi victime ale unei tragedii şi de aceea mi-am făcut o autoanaliză.

M. V., Italia

Am apreciat în special mărturiile oamenilor care au trăit personal această tragedie. Cuvintele supravieţuitorilor ne-au impresionat până la lacrimi. Îl implorăm pe Iehova să-i ajute pe toţi cei îndureraţi şi ne rugăm ca prin intermediul revistei Treziţi-vă! să găsească mângâiere. Ca tineri, suntem încurajaţi de lucrurile care ne fac să reflectăm asupra modului nostru de viaţă şi a priorităţilor pe care ni le stabilim. Vă rugăm să publicaţi în continuare această revistă.

T. M. şi A. P., Slovenia

Am 14 ani şi sunt în clasa a IX-a. Când am citit această serie de articole, am înţeles câtă teamă a semănat incidentul ce a avut loc. Am văzut cum unii oameni şi-au sacrificat viaţa pentru a-i salva pe alţii. Am mai auzit la ştiri despre pompieri care au murit, dar niciodată n-am fost atât de impresionat. Am plâns când am citit chenarul „Rugăciunea Tatianei“. Când eram în clasa a VII-a, şi eu mi-am pierdut fratele din cauză că era bolnav. Citind chenarul, m-am întrebat: „Este lumea nouă la fel de reală şi pentru mine ca pentru Tatiana?“ Vreau să le dau această revistă profesorilor şi multor prieteni de-ai mei. Vă rog să publicaţi în continuare aceste reviste minunate!

H. T., Japonia

Design nou E o plăcere să vezi cum s-a îmbunătăţit aspectul revistei Treziţi-vă! din 1978, când am început eu s-o citesc. Răsfoind numărul din 8 ianuarie 2002, grafica mi-a atras imediat atenţia. Titlurile articolelor ies în evidenţă, iar ilustraţiile sunt extraordinar de frumoase. Datorită graficii, lectura este şi mai plăcută. Sunt sigur că acest aspect nou va atrage mult mai mulţi oameni sinceri la Iehova.

V. P. L., Brazilia