Salt la conţinut

Salt la cuprins

Îndrumare sigură pentru viitor

Îndrumare sigură pentru viitor

Îndrumare sigură pentru viitor

AVÂND în vedere că numerologia şi alte forme de divinaţie nu sunt demne de încredere, înseamnă oare că nu există nici o modalitate prin care să cunoaştem viitorul? Nicidecum!

Numerele abstracte nu le pot arăta oamenilor ce le rezervă viitorul. Dar ‘Dumnezeul viu’, care spune „de la început finalul“, poate. El face aceasta prin Cuvântul său scris, Biblia (1 Timotei 4:10; Isaia 46:10, NW). De asemenea, Cuvântul Dumnezeului viu, nu cuvântul numerologilor, „este capabil să discearnă gândurile şi intenţiile inimii“ şi, prin urmare, vă poate ajuta să înţelegeţi ce motivaţie aveţi şi ce anume vă ajută să reuşiţi în viaţă. — Evrei 4:12.

Creatorul nostru, Autorul Bibliei, e singurul care poate prezice viitorul cu exactitate, iar aceasta deoarece El este atotputernic şi şi-a împlinit întotdeauna promisiunile. „Eu am spus“, a zis Iehova Dumnezeu, „Eu voi face să se întâmple“ (Isaia 46:11). După ce i-a condus pe israeliţi în Ţara Promisă, Iosua a putut spune plin de încredere: „Din toate cuvintele bune pe care DOMNUL le spusese casei lui Israel, nici unul n-a rămas neîmplinit: toate s-au împlinit“. — Iosua 21:45; 23:14.

Biblia conţine numeroase profeţii care sunt pe punctul de a se împlini. Printre acestea se numără cele care prezic un timp când pământul va fi curăţat de răutate şi transformat în paradis (Psalmul 37:10, 11; Proverbele 2:21, 22). Aţi dori să aveţi un asemenea viitor? Credeţi că Marele nostru Creator are înţelepciunea şi puterea de a îndrepta lucrurile de pe această planetă? Dacă da, vă invităm să analizaţi ce spune Biblia despre viitorul pământului. *

Prin urmare, folosiţi-vă timpul într-un mod înţelept, neîncercând să citiţi viitorul în numere, ci străduindu-vă să dobândiţi o înţelegere exactă a Bibliei şi a profeţiilor ei. Martorii lui Iehova sunt dispuşi să vă ajute să acumulaţi mai multe cunoştinţe despre viitor, aşa cum este dezvăluit el în Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia.

[Notă de subsol]

^ par. 5 Vezi capitolele 1, 10 şi 19 din cartea Cunoştinţa care conduce la viaţă veşnică, publicată de Martorii lui Iehova.