Salt la conţinut

Salt la cuprins

Zeppelinele — spectaculoşi giganţi ai cerului

Zeppelinele — spectaculoşi giganţi ai cerului

Zeppelinele — spectaculoşi giganţi ai cerului

„TATĂL meu a fost operator-radio pe un zeppelin şi îndrăgea fiecare clipă de zbor“, a spus Ingeborg Waldorf într-un interviu acordat revistei Treziţi-vă! Într-adevăr, pe la mijlocul secolului al XX-lea, omenirea era fascinată de giganticele dirijabile. Oriunde ar fi mers, ele stârneau senzaţie.

Primii ani ai secolului al XX-lea pot fi numiţi era dirijabilelor-giganţi. Dirijabilele au captat atenţia întregii lumi prin performanţele lor de excepţie — contrabalansate de catastrofe lamentabile. În 1937, când s-a prăbuşit dirijabilul Hindenburg la Lakehurst, New Jersey (SUA), era giganticelor aeronave s-a sfârşit brusc. Însă acea eră are o istorie fascinantă.

De la baloanele cu aer cald la dirijabile

Inventatorii au căutat secole la rând o cale ca omul să zboare. În secolul al XVIII-lea, francezii Joseph-Michel şi Jacques-Étienne Montgolfier au remarcat că fumul se ridică şi au tras concluzia că trebuie să aibă unele proprietăţi speciale care i-ar putea ajuta pe oameni să zboare. În consecinţă, ei au confecţionat o pungă uriaşă din pânză, acoperită cu hârtie şi au ţinut-o deasupra unei flăcări fumegânde. Sătenii veniţi să privească experimentul s-au înspăimântat văzând cum punga se înălţa în văzduh. Era iunie 1783, iar fraţii Montgolfier inventaseră balonul cu aer cald. Cinci luni mai târziu a avut loc primul zbor cu oameni la bord, într-un balon Montgolfier.

Dar baloanele aveau neajunsurile lor: mergeau oriunde le purta vântul şi nu puteau fi dirijate. Pentru ca balonul să poată fi pilotat, era nevoie de o metodă de propulsare. Primul care a combinat forţa ascensională cu forţa de propulsie a fost francezul Henri Giffard. În 1852, el a reuşit să-şi înalţe balonul cu ajutorul unui propulsor cu aburi. În loc să folosească aer cald ca să-l ridice, Giffard a folosit hidrogen, un gaz mai uşor decât aerul. De vreme ce vehiculul lui Giffard putea fi dirijat, i s-a zis dirijabil — de la latinescul dirigere, care înseamnă „a dirija“.

Aproximativ zece ani mai târziu, un ofiţer din armata germană s-a dus în America de Nord ca să urmărească evoluţia războiului de secesiune, în care ambele părţi în conflict foloseau balonul pentru a cerceta poziţiile inamice. Primul zbor cu balonul deasupra râului Mississippi l-a impresionat atât de mult pe ofiţerul german, încât numele lui a ajuns să fie asociat cu dirijabilele. Era contele Ferdinand von Zeppelin.

Giganticele dirijabile ale contelui Zeppelin

Potrivit unor surse, contele Zeppelin a achiziţionat de la un inventator croat, pe nume David Schwarz, un proiect pentru un dirijabil cu schelet de aluminiu. Ideea unui dirijabil destul de mare ca să poată transporta un număr considerabil de pasageri sau o încărcătură grea îl fascina pe contele Zeppelin. Dirijabilele sale se deosebeau de altele prin mărimea lor impresionantă şi prin forma lor cilindrică. Zeppelinele aveau un schelet metalic, îmbrăcat cu material textil. * În interiorul acestui schelet ori sub el era o nacelă, sau gondolă, în care stătea echipajul. Pasagerii călătoreau fie în nacelă, fie în cala dirijabilului. Hidrogenul, stocat într-o serie de compartimente — camere sau pungi pentru gaz — aflate în interiorul scheletului metalic, îi asigura înălţarea. Motoarele montate pe schelet propulsau aerostatul. Cum contele Zeppelin făcea experimente cu dirijabilele, era catalogat drept un excentric nebun. Dar urma să vină şi ziua sa!

Contele Zeppelin a ieşit din armată şi şi-a concentrat eforturile asupra lucrării de proiectare şi de construire a dirijabilelor. Primul lui zeppelin a făcut cel dintâi zbor în apropiere de Friedrichshafen (Germania), în iulie 1900. Mulţimile erau strânse pe malul lacului Constanţa să privească vehiculul cilindric, de vreo 127 m lungime; zborul deasupra apei a durat 18 minute. A fost fondată compania de dirijabile Luftschiffbau Zeppelin GmbH şi au fost construite şi alte aerostate. Contele nu mai era considerat un excentric, ci o celebritate mondială. Kaizerul l-a numit cel mai mare german al secolului XX.

Prima agenţie aeriană de pasageri

Contele Zeppelin a văzut în giganticele lui dirijabile un mijloc de a-i aduce Germaniei supremaţia aeriană. În primul război mondial, armatele germane au folosit zeppelinele pentru a spiona teritoriul inamic şi chiar pentru a arunca bombe. De fapt, cel mai devastator atac aerian din acest război a fost efectuat de un zeppelin care a zburat deasupra Londrei.

Însă fanii dirijabilelor civile au întrezărit potenţialul unei agenţii aeriene de pasageri. Astfel, în 1909 a fost fondată Compania Germană de Transport Aerian (Deutsche Luftschiffahrts-Aktien-Gesellschaft), prima agenţie aeriană din lume. În anii ce-au urmat, această agenţie şi-a extins graniţele dincolo de Europa. Zeppelinele Graf Zeppelin şi Hindenburg au făcut călătorii dus-întors între Germania şi Rio de Janeiro şi Lakehurst.

Febra zeppelinelor cuprinsese Statele Unite. Vrând să urmărească zborul inaugural al dirijabilului Graf Zeppelin peste Atlantic, cursă care făcea legătura între Friedrichshafen şi coasta de est a Statelor Unite, în 1928 — când aerostatul a şi fost distrus —, preşedintele Coolidge a alergat pe peluza Casei Albe ca să privească uriaşul dirijabil trecându-i pe deasupra capului. Entuziasmul New York-ului era fără margini; oraşul a primit cu urale şi confeti echipajul de pe Graf.

Zbor la bordul Hindenburg-ului

Zborul de croazieră cu un dirijabil era diferit de călătoria cu un avion modern. Imaginaţi-vă că v-aţi urca la bordul lui Hindenburg, care era de trei ori mai lung decât un avion cu reacţie şi înalt cât o clădire cu 12 etaje. Nu vi se oferă un loc pe scaun, ci o cabină cu un pat şi cu o baie cu toate utilităţile. Aşa că, odată ce dirijabilul decolează, nu mai e nevoie să vă puneţi centura de siguranţă. În schimb, puteţi să staţi în cabină ori să vă plimbaţi prin recepţie sau pe promenadă, privind pe ferestrele pe care le puteţi şi deschide. În uriaşa cală a aerostatului pasagerii dispuneau de toate utilităţile.

Conform cărţii Hindenburg — An Illustrated History (Hindenburg-ul — o istorie în imagini), 50 de pasageri luau masa la restaurant, mesele fiind acoperite cu feţe de masă albe şi aranjate cu argintărie şi porţelanuri. Într-o călătorie tipică peste Atlantic, personalul de la bucătărie folosea 200 kg de carne, 800 de ouă şi 100 kg de unt; mâncarea era pregătită într-o bucătărie dotată cu o sobă electrică, cuptoare, o maşină de făcut gheaţă şi un frigider. Un mic pian cu coadă împodobea recepţia; o stewardesă se ocupa de pasageri.

Hindenburg-ul a fost proiectat pentru confort, nu pentru viteză. La o viteză de croazieră de circa 130 km pe oră şi la o altitudine de 200 m, Hindenburg-ul a făcut în 1936 cea mai rapidă călătorie a sa peste nordul Atlanticului, în aproape 43 de ore. De obicei, călătoria era lină. Odată, în timpul unui zbor cu plecare din Lakehurst, o doamnă aflată printre pasageri era atât de obosită când a urcat la bordul dirijabilului, încât s-a dus în cabina ei să doarmă. Mai târziu, doamna l-a chemat pe steward să-l întrebe când aveau să decoleze. Uimit, stewardul i-a explicat că începuseră călătoria de mai bine de două ore. „Nu vă cred“, s-a răstit ea la el. Doamna s-a convins doar când a mers în recepţie şi a văzut pe fereastră, la câteva sute de metri în jos, coasta New England.

Cea mai renumită aeronavă care a zburat vreodată

Era zeppelinului a atins apogeul în 1929, când Graf Zeppelin a zburat în jurul globului. Începându-şi oficial călătoria la Lakehurst, dirijabilul a făcut înconjurul pământului de la vest spre est în 21 de zile, aterizând la Friedrichshafen, apoi la Tokyo — unde s-au adunat un sfert de milion de oameni ca să-l întâmpine —, dar şi la San Francisco şi la Los Angeles. Doi ani mai târziu, istoria s-a repetat când Graf şi-a propus un „rendez-vous“ cu un spărgător de gheaţă rusesc în Antarctica. Cartea Hindenburg — An Illustrated History comentează: „Până acum, Graf Zeppelin s-a bucurat de o reputaţie aproape mistică. Oriunde ajungea stârnea senzaţie. Se poate afirma categoric că a fost cea mai renumită aeronavă care a zburat vreodată — întrecându-l chiar şi pe modernul Concorde“.

Şi alte ţări au întrezărit un viitor măreţ pentru dirijabilele rigide. Marea Britanie a hotărât ca o flotă de giganţi de argint să lege colţurile cele mai îndepărtate ale imperiului său prin zboruri regulate spre India şi Australia. În Statele Unite, Shenandoah a fost primul dirijabil rigid care a folosit heliu în loc de hidrogen inflamabil pentru a se ridica de la sol. Akron şi Macon puteau, în timpul zborului, să lanseze şi să reprimească la bord mici aeronave, pe care le duceau în cală. Dispunând de echipament de radioraliere, Macon a devenit primul aparat de zbor din lume renumit pentru eficienţa cu care transporta avioane la bord.

Catastrofe lamentabile

„Da, tatălui meu îi plăcea nespus de mult să zboare“, a spus Ingeborg Waldorf, menţionată la început. „Dar se afla mereu în primejdie.“ Tatăl ei a zburat în timpul primului război mondial; dar chiar şi pe timp de pace zborul cu dirijabilul era — în pofida tuturor performanţelor sale — destul de periculos. În ce sens?

Unul dintre cei mai mari duşmani ai zeppelinului era vremea. Din primele 24 de dirijabile construite de contele Zeppelin şi de compania lui, opt au fost pierdute. În 1925, dirijabilul american Shenandoah s-a rupt în bucăţi, în plin zbor, din cauza vântului năprasnic. Alte două dirijabile care s-au prăbuşit din cauza vremii extrem de potrivnice — în 1933 Akron, iar la mai puţin de doi ani, Macon — au proclamat sfârşitul erei giganticelor dirijabile din America.

Britanicii îşi puseseră toate speranţele în R 101. În 1930, în prima sa călătorie din Marea Britanie spre India, R 101 nu a ajuns decât până în Franţa; din cauza condiţiilor atmosferice foarte rele, s-a prăbuşit. Un scriitor consemnează că „de la pierderea Titanicului, în 1912, nici o altă catastrofă nu a şocat atât de puternic publicul britanic“. În Marea Britanie era de glorie a dirijabilelor rigide apusese.

Totuşi, industria germană de zeppeline continua să se bazeze pe dirijabile. S-a abătut apoi catastrofa care a şocat întreaga lume. În mai 1937, Hindenburg-ul, care pornise din Frankfurt spre New Jersey, făcea manevrele de aterizare la baza aeronavală Lakehurst. Deodată, o flacără ca o ciupercă mică a apărut deasupra învelişului dirijabilului, aproape de coadă. Hidrogenul din compartimentele pentru gaz a transformat într-o clipă dirijabilul într-un infern. Au fost treizeci şi şase de morţi.

Pentru prima oară, cameramanii de la ştiri au înregistrat în direct o catastrofă de la început până la sfârşit. Ştiri despre cumplita catastrofă de 34 de secunde — de la prima flacără până când colosul s-a prăbuşit la pământ — au fost difuzate în toată lumea, un crainic, gâtuit de emoţie, comentând: „Izbucneşte, izbucneşte în flăcări . . . Oh, omenirea şi toţi pasagerii!“ Era giganticului dirijabil a durat peste 30 de ani şi, într-un fel, a apus în 34 de secunde.

O nouă generaţie de zeppeline

Friedrichshafen nu şi-a pierdut niciodată interesul pentru zeppeline. Muzeul Zeppelin îşi poartă vizitatorii înapoi în timp, dându-le ocazia să urce într-o parte reconstruită a Hindenburg-ului. Un ghid, care a văzut adevăratul Hindenburg, în 1936, la Jocurile Olimpice de la Berlin, a spus într-un interviu acordat revistei Treziţi-vă!: „N-ai cuvinte să descrii cum te simţeai după ce vedeai un zeppelin. Era copleşitor!“

În prezent se aşteaptă lansarea pe piaţă a unei noi generaţii de zeppeline, construite după tehnologia modernă. Mai mici decât giganticele lor predecesoare, noile zeppeline sunt proiectate „pentru turismul exclusivist, relaxant şi ecologic“. Vor atinge oare spectaculoşii giganţi ai cerului gloria predecesorilor lor? Rămâne de văzut.

[Notă de subsol]

^ par. 9 Acest tip de dirijabil este cunoscut sub numele de zeppelin, sau dirijabil rigid, deoarece are un schelet rigid, care menţine forma vehiculului. Dirijabilul nerigid nu are schelet metalic, ci doar un înveliş asemănător unui balon; forma lui este menţinută de presiunea gazului din interior. Al treilea tip este dirijabilul semirigid, care seamănă cu cel menţionat anterior, dar are în plus o chilă fixă sub camera de gaz. Elementul comun al tuturor dirijabilelor prin care se şi diferenţiază de baloane este motorul, care-i permite pilotului să conducă dirijabilul.

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Contele Ferdinand von Zeppelin

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 10]

Fotografiile de la pagina 10: Archiv der Luftschiffbau Zeppelin GmbH

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 11]

Boeing 747

Hindenburg-ul

Titanicul

[Legenda fotografiilor de la paginile 12, 13]

De la stânga la dreapta: „Graf Zeppelin“ deasupra oraşului Philadelphia; camera de comandă; recepţie pentru invitaţi

[Provenienţa fotografiilor]

Archiv der Luftschiffbau Zeppelin GmbH

[Legenda fotografiilor de la pagina 14]

Tragedia lui „Hindenburg“, de la Lakehurst, din 1937, a încheiat în mod dramatic era giganticelor dirijabile

[Provenienţa fotografiilor]

Fotografii: Brown Brothers