Salt la conţinut

Salt la cuprins

Descoperind măreţia cascadelor

Descoperind măreţia cascadelor

Descoperind măreţia cascadelor

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN ZAMBIA

PÂNĂ în anul 1855, misionarul şi exploratorul scoţian David Livingstone petrecuse deja câţiva ani buni cutreierând Africa, un continent puţin cunoscut lumii la vremea aceea. Călătorind spre est, de-a lungul impresionantului fluviu Zambezi, băştinaşii i-au vorbit aproape cu veneraţie despre uriaşa cascadă ce se afla în apropiere. Din cauza zgomotului asurzitor şi a fuioarelor de ceaţă din jur, băştinaşii îi ziceau Mosi-oa-Tunya, adică „Norul tunător“.

Livingstone s-a hotărât să vadă de aproape această cădere de apă, care azi se numeşte Cascada Victoria. Iată-i primele impresii: „M-am târât cu teamă spre marginea prăpastiei ce se întindea de la un mal la altul al marelui Zambezi; am scrutat hăul ce mi se căsca în faţă şi am văzut cum fluviul lat de mai bine de o mie de metri cădea în cascadă de la vreo 30 m, îngrămădindu-se într-un canion îngust de vreo 15–20 m“.

Când apele se revarsă peste maluri, Cascada Victoria — aflată la graniţa dintre Zambia şi Zimbabwe — este cea mai întinsă cădere de apă de pe planeta noastră! Atunci, şuvoiul de ape, cu un debit de 545 000 000 l pe minut, se prăbuşeşte de la 108 m. Apoi, se năpusteşte într-un canion adânc, şerpuitor, care are doar 65 m lăţime. Aceste caracteristici geologice deosebite fac din Cascada Victoria un spectacol cu adevărat uluitor.

Zona din jurul cascadei este şi ea nespus de frumoasă. Declarată parc naţional, este habitatul unei mari varietăţi de arbori şi de alte plante, precum şi al unor animale fascinante, printre care hipopotami, elefanţi, girafe, antilope-gnu, zebre şi chiar lei. Pe stânci îşi fac cuibul păsări frumoase, precum acvilele şi o specie rară de şoim (Falco fasciinucha).

Ca să folosim cuvintele lui Livingstone, „nici un peisaj din Anglia nu egalează în frumuseţe priveliştile de aici. Nici unui european nu i-a fost dat să vadă aşa ceva; numai îngerii în zborul lor pot vedea asemenea peisaje încântătoare“. În prezent, la aproape 150 de ani de când Livingstone a păşit pentru prima dată aici şi a numit cascada după numele reginei Victoria a Angliei, sute de mii de turişti din toate colţurile lumii vin anual ca să admire acest spectacol măreţ.

Cascada Victoria e considerată pe bună dreptate una dintre minunile naturale ale lumii. Dar multe cascade mai puţin cunoscute, formate de numeroase râuri mari din ţară, sunt de o frumuseţe ce-ţi taie respiraţia. Să pornim într-o călătorie imaginară la câteva dintre ele.

Cascada Ngonye

Într-o zi fierbinte de noiembrie, cu aproximativ doi ani înainte de a ajunge pentru prima oară la Cascada Victoria, Livingstone a văzut Cascada Ngonye, cunoscută şi sub numele de Cascada Sioma. Iată ce scrie el: „Peticele de pământ aflate în susul cascadei sunt acoperite cu arbuşti atât de frumoşi cum nu vezi nicăieri. Privit de pe stâncile ce străjuiesc cascada, peisajul este de o frumuseţe neasemuită“. Turiştii care vin astăzi la Cascada Ngonye împărtăşesc din toată inima opinia lui Livingstone.

Livingstone mai povesteşte: „Mai în jos, fluviul curge cale de mulţi kilometri într-o albie îngustă de doar o sută de metri. Apele clocotesc la vale, de parcă valuri mari s-ar rostogoli la nesfârşit; nici cel mai bun înotător n-ar putea să se ţină la suprafaţă“.

Cascada Lumangwe

Multe cascade din Zambia se găsesc în locuri izolate, neatinse de civilizaţie. Ele se deosebesc foarte mult ca mărime. Cascada Lumangwe pare a fi replica în miniatură a Cascadei Victoria. Totuşi nu e deloc mică. Una dintre căderile ei de apă se întinde pe mai bine de 100 m şi are o înălţime de aproape 30 m. În plus, datorită ceţii create de cascadă, în apropiere creşte o mică pădure tropicală.

Cascada Kalambo

Apele Cascadei Kalambo, cea mai înaltă din Zambia, cad de pe un platou înalt în Valea Marelui Rift. Ele se prăvălesc de la peste 200 m înălţime chiar pe stâncile abrupte unde, în sezonul secetos, îşi face cuibul marabuul, o pasăre gigantică şi rară.

„Astfel, Kalambo este a doua dintre cele mai înalte căderi de apă neîntrerupte din Africa [după Cascada Tugela din Africa de Sud] şi a doisprezecea dintre cele mai înalte cascade din lume, fiind de două ori mai înaltă decât Cascada Victoria“, se spune în publicaţia National Monuments of Zambia.

Chiar dacă se ajunge anevoie la cascadă, un scriitor local pe nume C. Quarmby descrie Kalambo ca pe „una dintre priveliştile de neuitat ale Africii“. După părerea lui, „va mai trece mult timp până când [cascada] va fi inclusă într-un traseu turistic obişnuit. . . . Numai cei privilegiaţi ajung la Kalambo“.

Într-adevăr, multe cascade ale Zambiei, precum şi alte puncte de atracţie turistică, nu sunt incluse în traseele bătute de turişti. În National Monuments of Zambia se arată că „din cauza terenului accidentat, la unele poţi ajunge numai cu o maşină de teren, iar la altele, numai cu piciorul“. Însă, cu siguranţă, acest lucru conferă locurilor unicitate. Turiştii sunt totuşi bineveniţi. Geologul Kagosi Mwamulowe din Comisia de Conservare a Patrimoniului Naţional (Zambia) a explicat că scopul comisiei este să le ofere oamenilor posibilitatea de a se bucura de aceste locuri superbe şi, în acelaşi timp, să protejeze frumuseţea pură a zonei.

Cea mai mare bogăţie a Zambiei

În cartea sa Zambia, scriitorul Richard Vaughan spune: „Zambia rămâne o ţară de o frumuseţe naturală nemărginită, în mare parte necunoscută turiştilor şi zambienilor deopotrivă. . . . Acest ţinut mai este binecuvântat cu lacuri, râuri, păduri şi munţi de o diversitate fantastică“. Dar nu în asta constă cea mai mare bogăţie a Zambiei.

„Locuitorii ei sunt cunoscuţi pentru ospitalitatea şi voioşia lor“, spune Vaughan. Un alt scriitor, David Bristow, s-a exprimat astfel: „Inima Zambiei sunt oamenii ei, la fel de calzi precum soarele african“. Dacă veţi vizita vreodată acest colţ fascinant al lumii, suntem siguri că veţi subscrie la tot ceea ce s-a spus până acum.

[Harta/Fotografiile de la pagina 18]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

TANZANIA

REPUBLICA DEMOCRATĂ CONGO

ANGOLA

ZAMBIA

CASCADA KALAMBO

CASCADA LUMANGWE

Lusaka

CASCADA NGONYE

CASCADA VICTORIA

ZIMBABWE

MOZAMBIC

OCEANUL INDIAN

[Legenda fotografiilor]

Cascada Lumangwe — o replică în miniatură a Cascadei Victoria

Cascada Kalambo — de două ori mai înaltă decât Victoria

Cascada Ngonye — „zile întregi nu vezi picior de om“

[Provenienţa fotografiilor]

Cascadele Lumangwe şi Ngonye: Marek Patzer/www.zambiatourism.com; hartă: Mountain High Maps® Copyright © 1997 Digital Wisdom, Inc.

[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]

Cascada Victoria — „Norul tunător“

[Provenienţa fotografiei]

Marek Patzer/www.zambiatourism.com