Cimpanzeii la ei acasă

POTECA îngustă ne poartă paşii tot mai adânc în pădurea tropicală a Africii ecuatoriale. Încetul cu încetul, ochii ni se obişnuiesc cu licărul de lumină ce pătrunde prin coronamentul des. Ţârâitul neîntrerupt al greierilor, maiestuoşii copaci — unii înălţându-se la peste 55 m deasupra noastră — şi lianele ce se caţără pe ei ne umplu de admiraţie şi de nerăbdare. Din cauza penumbrei, avem senzaţia că trebuie să păşim uşor şi să fim cu ochii-n patru. Dintr-o dată, tăcerea e întreruptă de nişte urlete gâfâite, de genul hu-hu-hu-hu. Se aud din ce în ce mai tare şi devin atât de stridente, încât aproape ne asurzesc, după care încetează brusc. Deşi mersul prin pădure ne-a obosit, suntem fericiţi că am ajuns în sfârşit unde ne doream: în mijlocul unui grup, sau comunităţi, de cimpanzei.

Pentru aceste animale, urletele gâfâite, ţipetele sau chiar bătăile ritmate în trunchiul copacilor sunt mijloace obişnuite de a comunica sau de a ţine legătura cu membrii aceleiaşi comunităţi. După cât se pare, ceea ce a provocat izbucnirea descrisă mai sus a fost găsirea unei surse bogate de ospăţ: fructe coapte şi delicioase. Uitându-ne spre crengile unui sicomor înalt, vedem vreo 20–30 de cimpanzei înfruptându-se fără griji din roadele lui. Blana lor neagră străluceşte în lumina soarelui. Unul dintre ei începe să azvârle cu crenguţe în noi. Întrucât ceilalţi îi ţin isonul, la scurt timp asupra noastră se revarsă un adevărat potop de rămurele. Mesajul e clar: cimpanzeii n-au de gând să-şi împartă hrana cu nimeni.

Când fructele se găsesc din abundenţă în pădurea tropicală, ai cele mai mari şanse să întâlneşti cimpanzei. În alte perioade ale anului e mai greu să-i zăreşti, fiindcă se răspândesc printre arbuşti în subgrupuri formate din doar câţiva indivizi. Cimpanzeilor din sălbăticie le place să mănânce mai toată ziua în timp ce colindă kilometri întregi de pădure. Din meniul lor fac parte fructele, frunzele, seminţele, tulpinile, dar şi furnicile, ouăle de pasăre şi termitele. Uneori vânează chiar animale de talie mică, între care maimuţe.

Fiind aproape de miezul zilei, începe să fie cald în înaltul copacilor. Un cimpanzeu coboară din arbore, urmat cât ai clipi de ceilalţi. Unul după altul, intră cu toţii în desiş. Un mascul tânăr şi pus pe joacă face un mic ocol, legănându-se din creangă-n creangă, pentru a ne examina mai de aproape. Nu putem să nu zâmbim când vedem cât de jucăuş şi de curios e.

Caracteristici fascinante

Pornim acum înapoi pe cărare. „Uitaţi-vă în spate“, spune cineva din grupul nostru. Întorcându-ne, vedem un cimpanzeu care ne pândeşte sfios din spatele unui copac. Când ne uităm la el, îşi ascunde capul după copac, dar după câteva clipe şi-l scoate iarăşi şi ne studiază. Ne încântă curiozitatea lui. Stă în picioare şi are aproape un metru înălţime. Într-adevăr, cimpanzeii pot să stea în picioare şi chiar pot să meargă aşa pe distanţe scurte. În mod normal însă, îşi folosesc toate cele  patru membre pentru a-şi susţine greutatea. Întrucât coloana lor vertebrală nu este curbată în zona lombară, nu pot sta în poziţie bipedă, precum omul. De asemenea, muşchii şezutului sunt relativ slabi. Iar faptul că au braţele mai lungi şi mai puternice decât picioarele favorizează mersul în patru labe, căţăratul şi legănatul de pe o creangă pe alta.

Braţele lungi le sunt utile cimpanzeilor şi când trebuie să se întindă după fructele de pe crengile subţiri, care nu le-ar putea susţine greutatea. Forma mâinilor şi a picioarelor este ideală pentru a apuca crengile şi a se ţine bine de ele. Degetele mari de la picioare sunt opozabile şi funcţionează asemenea celor de la mâini, ajutând cimpanzeul să se caţere în copaci şi chiar să apuce şi să ducă obiecte cu aceeaşi uşurinţă ca şi cu mâinile. Această capacitate le e de mare folos seara, când trebuie să-şi pregătească culcuşul. În câteva minute, în care îndoaie crengi şi aşază frunze, au un aşternut moale şi confortabil.

Când studiază cimpanzeii în sălbăticie, cu fascinantele lor caracteristici, şi observă asemănările lor izbitoare în anatomie şi comportament cu fiinţa umană, oamenii îşi doresc să afle mai multe despre ei. Pentru unii însă, interesul faţă de aceste animale este strict legat de dorinţa de a demonstra prin intermediul unor experimente că omul ar fi evoluat din cimpanzeu. Prin urmare, e firesc să ne întrebăm: Ce diferenţă există între om şi cimpanzeu? În ce sens se poate spune că, spre deosebire de animale, omul este creat după „chipul lui Dumnezeu“? (Geneza 1:27)

O experienţă de neuitat

Rar se întâmplă să întâlneşti cimpanzei în sălbăticie, cu atât mai mult cu cât se fac nevăzuţi de îndată ce zăresc un om. Totuşi, în vederea ocrotirii şi conservării speciei s-a încercat obişnuirea unor grupuri cu prezenţa omului.

Scurta noastră vizită acasă la cimpanzei a fost o experienţă de neuitat şi ne-a ajutat să înţelegem mai bine caracteristicile acestor vietăţi. Comportamentul lor e atât de diferit de cel al cimpanzeilor din grădinile zoologice sau din laboratoare! Fără îndoială, aceste animale sunt fascinante, numărându-se printre ‘creaturile care se mişcă şi animalele sălbatice ale pământului’, considerate de Dumnezeu ‘bune’, cu alte cuvinte perfect concepute pentru mediul în care trăiesc (Geneza 1:24, 25).

[Chenarul/Fotografiile de la paginile 14, 15]

CIMPANZEII ŞI OMUL

În cartea sa În umbra omului *, Jane Goodall, cercetătoare în domeniul zoologiei, a scris că observaţiile ei din anii ’60 privitoare la capacitatea cimpanzeilor de ‘a fabrica’ unelte „au convins pe unii savanţi că era necesar să redefinească fiinţa umană într-o manieră mai complexă“. S-a descoperit, de pildă, că cimpanzeii pot să folosească frunze pe post de burete, să spargă nuci cu ajutorul pietrelor şi al ramurilor şi să cureţe crenguţele de frunze ca „să pescuiască“ termite din muşuroaie. Deşi aceste descoperiri au fost cu adevărat remarcabile, azi este bine ştiut că şi alte animale au capacitatea uimitoare de a fabrica unelte. În cartea sa The Human Nature of Birds — A Scientific Discovery With Startling Implications, dr. Theodore Barber afirmă: „La toate animalele studiate minuţios — nu doar primatele şi delfinii, ci şi furnicile şi albinele — s-a putut observa, spre marea surprindere a cercetătorilor, o formă primitivă de conştiinţă de sine şi inteligenţă practică“.

Acest lucru nu schimbă însă cu nimic faptul că omul este o fiinţă unică. După cum precizează profesorul David Premack, „gramatica şi sintaxa limbajului uman sunt cu adevărat unice“. Da, complexitatea limbajului uman şi bogăţia culturii omului, în care limba şi vorbirea joacă un rol crucial, îl diferenţiază net pe om de animal.

  După ce a petrecut ani întregi studiind cimpanzeii în mediul lor, Jane Goodall a scris în cartea amintită la început: „Nu cred că cimpanzeii încearcă unul faţă de altul emoţii comparabile cu gingăşia, îngăduinţa, euforia spirituală şi sentimentul de protecţie care caracterizează iubirea omenească în sensul ei cel mai profund şi mai adevărat“. Ea a adăugat: „Conştiinţa de sine a Omului depăşeşte conştiinţa primitivă a unui organism viu. Omul cere o explicaţie pentru misterul fiinţei sale şi-şi pune întrebări în legătură cu lumea care îl înconjoară şi cosmosul de deasupra“.

Biblia explică diferenţa dintre oameni şi animale spunând că omul a fost creat „după chipul lui Dumnezeu“ (Geneza 1:27). Aşadar, spre deosebire de animale, omul poate oglindi şi manifesta calităţile Făuritorului său, cea mai de seamă dintre acestea fiind iubirea. Totodată, fiinţa umană este capabilă să asimileze cantităţi uriaşe de informaţii şi să acţioneze în virtutea inteligenţei sale superioare celei a oricărui animal. În plus, fiind înzestrat cu liber-arbitru, omul nu se lasă condus de instincte.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiilor de la pagina 15]

Cimpanzeii sunt animale jucăuşe şi curioase, perfect concepute pentru mediul în care trăiesc

[Provenienţa fotografiilor]

Cimpanzeii, dreapta sus: Corbis/Punchstock/Getty Images; stânga şi dreapta jos: SuperStock RF/SuperStock; Jane Goodall: © Martin Engelmann/age fotostock

Provenienţa fotografiei de la pagina 13]

© Photononstop/SuperStock