Cum putem fi prieteni cu Dumnezeu
Cum putem fi prieteni cu Dumnezeu
● Broşura de 32 de pagini intitulată Poţi să fii prieten cu Dumnezeu! ne învaţă exact acest lucru. Câteva dintre frumoasele ei lecţii sunt „Dumnezeu te invită să-i fi prieten“ şi „Dumnezeu este cel mai bun prieten pe care l-ai putea avea“. Broşura îi poate ajuta pe cititori să se familiarizeze cu învăţăturile fundamentale ale Bibliei.
În lecţia „Prietenii lui Dumnezeu vor trăi în paradis“ este explicat cu claritate scopul lui Dumnezeu cu privire la pământ. Totuşi, pentru a ajunge în Paradisul promis de Biblie, trebuie să aflăm cum doreşte Dumnezeu să îi slujim. Lecţiile „Cum se poate găsi religia adevărată“ şi „Respinge religia falsă!“ vă vor ajuta să deveniţi prieteni cu Dumnezeu şi să câştigaţi aprobarea lui. Suntem siguri că, dacă veţi lectura broşura, veţi trage multe foloase.
Puteţi solicita un studiu biblic, precum şi un exemplar al acestei broşuri completând cuponul de mai jos şi trimiţându-l prin poştă la cea mai convenabilă adresă dintre cele menţionate la pagina 5 a revistei de faţă.
□ Aş dori, fără să-mi asum vreo obligaţie, un exemplar al broşurii prezentate aici.
□ Vă rog să luaţi legătura cu mine în vederea unui studiu biblic gratuit la domiciliu.