„Nu am murit“

„Nu priveghea mormântu-mi şi nu plânge,

nu sunt acolo,

căci eu nu am murit.“

● Cuvintele de mai sus reprezintă încheierea unei poezii bine cunoscute în unele ţări, ale cărei versuri au fost puse pe muzică. În ultimele decenii, această poezie, atribuită diferitor poeţi de-a lungul anilor, a adus alinare multor oameni. Unii chiar sunt de părere că este o rugăciune funerară navajo.

Melodia compusă pe versurile ei a devenit în urmă cu câţiva ani un hit în Japonia, provocând totodată multă confuzie în mintea ascultătorilor. Japonezii obişnuiesc să meargă la mormântul celor dragi pentru a le aduce omagiu, nutrind credinţa că aceştia continuă să trăiască acolo. Având în vedere că acest cântec transmite o idee cu totul diferită, mulţi s-au întrebat: „Unde sunt morţii?“.

Funeraliile, priveghiurile şi ritualurile comemorative fac parte din budismul japonez încă din timpuri străvechi. Majoritatea budiştilor însă nu pot răspunde la întrebarea „Unde sunt morţii?“ sau la alte întrebări precum „Merg în acelaşi loc morţii care au aparţinut altor religii şi altor naţionalităţi?“, „De ce morţii nu dau niciun semn din lumea lor?“.

Mulţi cred că asemenea întrebări nu au răspuns şi că ar fi o pierdere de vreme să caute răspunsuri la ele. Cu toate acestea, poate vă întrebaţi: „Ce se întâmplă cu noi când murim?“. Unde poate fi găsit răspunsul la această întrebare? Biblia afirmă că Dumnezeu i-a creat perfecţi pe primii oameni şi le-a dăruit ca locuinţă o grădină minunată. Dacă ar fi ascultat de Dumnezeu, ei ar fi avut perspectiva de a trăi veşnic în paradis pe pământ. Ei însă nu au ascultat.

De aceea, Dumnezeu a intervenit, înlăturându-i din locuinţa lor paradiziacă şi încetând să-i susţină. El le-a explicat care avea să fie consecinţa neascultării lor: „Căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce“. Omul era făcut din ţărână şi la moarte avea să se întoarcă tot în ţărână (Geneza 2:7; 3:19).

Un bărbat din Kofu (Japonia), care se îngrijeşte de o criptă mare, mărturiseşte: „Urnele cu rămăşiţele celor decedaţi sunt pline când le depozitez în criptă. Însă după aproximativ cinci ani sunt pe jumătate goale, iar după zece ani nu mai rămâne nimic în ele“. Întrucât este alcătuit din elemente ce compun solul, corpul nostru se dezintegrează după moarte, devenind din nou ţărână. Aşadar, se termină totul aici?

Deşi la moarte nu mai suntem conştienţi de nimic, Creatorul nostru, care ştie când moare până şi o vrabie, îşi aminteşte cu iubire de noi (Matei 10:29–31). Aşa cum a promis, el ne va învia, ne va readuce la viaţă. Da, el ne va trezi din somnul morţii (Iov 14:13–15; Ioan 11:21–23, 38–44).

Dacă doriţi să cunoaşteţi mai multe despre acest subiect, vă rugăm să le scrieţi editorilor revistei de faţă, care vor fi bucuroşi să vă împărtăşească informaţii suplimentare, sau să vizitaţi site-ul www.watchtower.org.