ÎNTRUCÂT nu se deplasează cu ajutorul unor membre, şerpii au nevoie de o piele dură, care să reziste frecării constante. Unele specii urcă pe trunchiuri de copac aspre, în timp ce altele se strecoară prin nisipul abraziv. Cum de are şarpele o piele atât de rezistentă?

Gândiţi-vă: Pielea şerpilor variază în grosime şi structură de la o specie la alta. Toate speciile de şerpi însă au o caracteristică în comun: pielea este dură în exterior şi din ce în ce mai moale spre interior. Avantajul? „Asupra materialelor a căror structură este dură în exterior şi din ce în ce mai flexibilă spre interior forţa de impact se distribuie pe o suprafaţă mai mare”, declară cercetătoarea Marie-Christin Klein. Structura unică a pielii de şarpe permite o frecare suficient de mare între corpul şarpelui şi sol pentru ca reptila să se poată deplasa şi, în acelaşi timp, distribuie uniform presiunea exercitată de pietrele ascuţite asupra pielii, în aşa fel încât aceasta să sufere cât mai puţine leziuni. Durabilitatea pielii este vitală, întrucât şerpii îşi schimbă pielea de regulă doar la 2-3 luni.

Materialele cu proprietăţi asemănătoare pielii de şarpe pot fi utile în medicină – de pildă în producerea unor implanturi artificiale rezistente la alunecare şi foarte durabile – dar şi în construcţia de utilaje şi benzi transportoare, care, dacă ar imita structura pielii de şarpe, ar necesita mai puţini lubrifianţi poluanţi.

Ce credeţi? Au apărut şarpele şi pielea lui rezistentă prin evoluţie? Sau sunt opera unui Proiectant?