POTRIVIT BIBLIEI
Evoluţie
Unii oameni spun că viaţa este rezultatul evoluţiei. Alţii sunt de părere că Dumnezeu doar a dat startul creaţiei, iar apoi a lăsat ca evoluţia să-şi urmeze cursul. Ce spune Biblia?
Exclude relatarea biblică despre creaţie posibilitatea ca Universul să fi apărut în urma Big Bangului?
Biblia spune pur şi simplu: „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul” (Geneza 1:1). Nu spune cu exactitate cum a creat Dumnezeu totul. Aşadar, chiar dacă Universul nostru ar fi venit în existenţă prin intermediul unei explozii cosmice, această idee nu ar intra în contradicţie cu ceea ce spune Biblia. Geneza 1:1 răspunde mai degrabă la întrebarea: Cine a cauzat Big Bangul?
Desigur, mulţi oameni de ştiinţă consideră că Big Bangul a fost un eveniment spontan, nedirijat, în urma căruia particulele de materie s-au aranjat singure, alcătuind, de-a lungul timpului, stele şi planete. Biblia nu sprijină această idee, dar afirmă că formarea Universului a fost o acţiune dirijată direct de Dumnezeu, indiferent că el a declanşat o explozie cosmică sau a folosit altă metodă de creare.
„La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.” (Geneza 1:1)
Putem deduce din relatarea biblică despre creaţie că organismele vii pot suferi transformări în timp?
Da. Biblia spune că Dumnezeu a creat organismele vii „după specia * lor” (Geneza 1:11, 12, 21, 24, 25). Pot avea loc variaţii în cadrul aceleiaşi specii? Da. Dovedeşte însă procesul de adaptare că dintr-o specie pot evolua noi specii? Nu.
Să luăm un exemplu. În 1970, cercetătorii au studiat cintezele din Insulele Galápagos. Aceştia au observat că, în urma schimbărilor climatice, rata de supravieţuire a cintezelor cu ciocul puţin mai mare a crescut. În opinia unora, aceasta era o dovadă în sprijinul evoluţiei. Să fie însă aceasta dovada evoluţiei sau, pur şi simplu, a adaptării? Ani mai târziu, numărul cintezelor cu ciocul mai mic era din nou predominant. În urma acestui studiu, Jeffrey Schwartz, profesor de antropologie, a ajuns la concluzia că, deşi procesul de adaptare poate ajuta o specie să supravieţuiască schimbărilor, acesta „nu creează nimic nou”.
Biblia şi teoria evoluţiei – Pot fi valabile amândouă?
Biblia spune că Dumnezeu a „creat toate lucrurile” (Revelaţia 4:11). El nu „s-a odihnit” decât după ce şi-a finalizat lucrarea de creaţie (Geneza 2:2). Ideea este clară: Dumnezeu nu a creat un organism simplu şi apoi s-a odihnit, aşteptând în mod pasiv ca organismul respectiv să evolueze de-a lungul a milioane de ani în diferite specii de peşti, maimuţe şi oameni. * Această idee, numită macroevoluţie, neagă rolul unui Creator, despre care Biblia spune că „a făcut . . . cerurile şi pământul, marea şi tot ce este în ele” (Exodul 20:11; Revelaţia 10:6).
„Tu eşti demn, Iehova, da, Dumnezeul nostru, să primeşti gloria, onoarea şi puterea, pentru că tu ai creat toate lucrurile.” (Revelaţia 4:11)
Aflaţi mai multe: Potrivit Bibliei, „calităţile . . . nevăzute [ale lui Dumnezeu], da, puterea sa eternă şi dumnezeirea sa, se văd clar de la crearea lumii, deoarece sunt percepute prin lucrurile făcute” (Romani 1:20). Faptul de a învăţa mai multe despre Dumnezeu poate da un sens real vieţii noastre, întrucât el are un scop iubitor în care sunt incluşi toţi cei ce îl caută cu sinceritate (Eclesiastul 12:13; Evrei 11:6). Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.ps8318.com sau contactaţi-i pe Martorii lui Iehova. Căutaţi la ÎNVĂŢĂTURI BIBLICE > RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI BIBLICE.
^ par. 9 Termenul „specie” folosit în cartea biblică Geneza are un sens mai larg decât termenul ştiinţific „specie”.
^ par. 12 Contrar teoriilor lansate de creaţionişti, Biblia nu sprijină ideea că Dumnezeu a creat pământul în şase zile a câte 24 de ore. Pentru mai multe informaţii, vezi paginile 24-27 ale broşurii Viaţa – Opera unui Creator?. Broşura este publicată de Martorii lui Iehova şi poate fi descărcată gratuit de pe www.ps8318.com.