Salt la conţinut

Salt la cuprins

Învățăturile înțelepte ale Bibliei – mereu de actualitate

Învățăturile înțelepte ale Bibliei – mereu de actualitate

IMAGINEAZĂ-ȚI că vizitezi un muzeu în care sunt expuse obiecte antice. Majoritatea au fost deteriorate de ploaie și de vânt, iar din unele au mai rămas doar mici fragmente. Un obiect însă este intact. Poți distinge toate detaliile modelului său complex. „Este acest obiect mai nou decât celelalte?”, îl întrebi pe ghid. „Nu”, îți spune el. „Este mai vechi decât majoritatea și n-a fost restaurat niciodată.” „Dar a fost adăpostit undeva?” „Nu”, răspunde ghidul. „Acest obiect a înfruntat ploi și vânturi aprige, iar mulți chiar au încercat să-l distrugă.” Probabil întrebi uimit: „Dar din ce e făcut?”.

Într-o anumită privință, Biblia este asemenea acestui obiect antic deosebit. Ea este o carte foarte veche, mai veche decât majoritatea cărților. Bineînțeles, există și alte cărți antice. Dar, asemenea obiectelor deteriorate de trecerea timpului, multe scrieri vechi au avut de suferit. De exemplu, informațiile științifice pe care le conțin ele s-au dovedit inexacte în lumina descoperirilor recente, iar sfaturile lor de natură medicală par mai degrabă periculoase decât utile. În plus, multe scrieri antice sunt incomplete, deoarece unele părți s-au pierdut ori s-au deteriorat.

Biblia însă se distinge de toate celelalte lucrări antice. Scrierea ei a început în urmă cu peste 3 500 de ani și totuși textul ei este intact. Mai mult, deși de-a lungul secolelor a fost ținta multor atacuri – fiind arsă, interzisă, denigrată – , Biblia a supraviețuit. Iar descoperirile recente dezvăluie că Biblia nu este nicidecum o carte depășită. Dimpotrivă afirmațiile ei sunt de o exactitate uimitoare pentru timpul în care a fost scrisă. (Vezi chenarul „Depășită sau avangardistă?”.)

VALORI DE CARE AVEM NEVOIE ÎN PREZENT

Probabil te întrebi: „Sunt învățăturile Bibliei cu adevărat practice în societatea modernă?”. Pentru a găsi răspunsul, gândește-te: „Care sunt cele mai grave probleme cu care se confruntă omenirea? Care sunt cele mai înfricoșătoare?”. Poate îți vin în minte războaiele, poluarea, criminalitatea sau corupția. În timp ce examinezi câteva învățături biblice, întreabă-te: „Dacă oamenii ar ține cont de aceste valori, nu ar fi lumea un loc mai bun?”.

DORINȚA DE A PĂSTRA PACEA

„Fericiți sunt cei împăciuitori, căci ei vor fi numiți «fii ai lui Dumnezeu»!” (Matei 5:9) „Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, fiți în pace cu toți oamenii.” (Romani 12:18)

ÎNDURARE ȘI DISPOZIȚIA DE A IERTA

„Fericiți sunt cei îndurători, căci lor li se va arăta îndurare!” (Matei 5:7) „Continuați să vă suportați unii pe alții și, dacă cineva are vreun motiv să se plângă împotriva altuia, să vă iertați cu mărinimie unii pe alții. Așa cum v-a iertat Iehova * cu mărinimie, așa să faceți și voi.” (Coloseni 3:13)

ARMONIE RASIALĂ

Dumnezeu „a făcut dintr-un singur om toate națiunile oamenilor, ca să locuiască pe toată fața pământului”. (Faptele 17:26) „Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în orice națiune, omul care se teme de el și practică dreptatea este primit de el.” (Faptele 10:34, 35)

RESPECT FAȚĂ DE PLANETĂ

„Iehova Dumnezeu l-a luat pe om și l-a pus în grădina Edenului ca să o cultive și să o îngrijească.” (Geneza 2:15) Dumnezeu îi ‘va distruge pe cei ce distrug pământul’. (Revelația 11:18)

URĂ FAȚĂ DE LĂCOMIE ȘI IMORALITATE

„Păziți-vă de orice fel de lăcomie, căci, chiar dacă cineva are din belșug, viața lui nu depinde de lucrurile pe care le are.” (Luca 12:15) „Fornicația și necurăția de orice fel sau lăcomia nici să nu fie amintite printre voi, așa cum se cuvine unor sfinți.” (Efeseni 5:3)

CINSTE ȘI HĂRNICIE

„Dorim să ne purtăm cinstit în toate.” (Evrei 13:18) „Hoțul să nu mai fure, ci mai degrabă să muncească din greu.” (Efeseni 4:28)

AJUTORAREA CELOR AFLAȚI ÎN NEVOIE

„Să le vorbiți consolator sufletelor deprimate, să-i sprijiniți pe cei slabi, să fiți îndelung răbdători față de toți.” (1 Tesaloniceni 5:14) „Să te îngrijești de orfani și de văduve în necazul lor.” (Iacov 1:27)

Biblia nu doar enumeră aceste principii, ci ne și arată cum să le aplicăm în viața de zi cu zi. Dacă majoritatea oamenilor ar aplica principiile amintite mai sus, nu-i așa că problemele grave ale omenirii s-ar reduce considerabil? În prezent, mai mult ca oricând, principiile Bibliei sunt practice și actuale! Însă cum te pot ajuta pe tine învățăturile Bibliei?

CE FOLOASE ÎȚI POT ADUCE ÎNVĂȚĂTURILE BIBLIEI ÎN PREZENT

Cel mai înțelept om din toate timpurile a spus: „Înțelepciunea este dovedită dreaptă de lucrările ei”. (Matei 11:19) Cu alte cuvinte, înțelegem adevărata valoare a înțelepciunii când vedem rezultatele aplicării ei. Probabil îți spui: „Dacă Biblia are valoare practică, nu ar trebui să-mi influențeze viața? Cum mă poate ajuta ea să-mi rezolv problemele?”. Să analizăm un exemplu în acest sens.

Delphine * avea o viață fericită și plină de satisfacții. Pe neașteptate însă, a suferit mai multe pierderi dureroase. Fiica ei adolescentă a murit. Căsnicia ei s-a destrămat. În plus, a ajuns să aibă probleme financiare. Ea își amintește: „Mă simțeam pierdută – nu mai aveam nici fiică, nici soț, nici casă. Nu mai știam cine sunt – nu mai aveam identitate, putere și nici planuri de viitor”.

Niciodată până atunci Delphine nu a simțit atât de acut adevărul cuvintelor: „Zilele anilor noștri ajung la șaptezeci de ani, iar pentru cei tari, la optzeci, dar strădania lor n-aduce decât necaz și durere, căci trec repede și noi zburăm”. (Psalmul 90:10)

În acea perioadă grea a vieții ei, Delphine s-a îndreptat spre Biblie pentru ajutor, iar Biblia a ajutat-o într-un mod extraordinar. În următoarele trei articole, vom vedea cum Biblia a făcut minuni în viața multor persoane care au ținut cont de îndrumarea ei. Ele au ajuns să înțeleagă unicitatea Bibliei. Așa cum obiectul antic din exemplul de la începutul articolului se distingea de celelalte, și Biblia se deosebește de nenumăratele cărți care ies rapid din uz. Se datorează acest lucru faptului că Biblia e de altă proveniență? Conține ea cu adevărat gândurile lui Dumnezeu? (1 Tesaloniceni 2:13)

Probabil și tu consideri că viața este scurtă și plină de probleme. Când simți că problemele te copleșesc, spre ce sursă te îndrepți pentru a primi mângâiere, sprijin și sfaturi demne de încredere?

Să analizăm cum se poate dovedi Biblia practică în viața de zi cu zi. Ea te poate ajuta

  1. să eviți anumite dificultăți,

  2. să rezolvi unele probleme dificile,

  3. să faci față situațiilor pe care nu le poți schimba.

Articolele următoare vor analiza aceste trei aspecte.

^ par. 10 Biblia dezvăluie că numele lui Dumnezeu este Iehova. (Psalmul 83:18)

^ par. 24 În acest articol, precum și în următoarele trei, unele nume au fost schimbate.