Salt la conţinut

Salt la cuprins

Să ne aruncăm toate îngrijorările asupra lui Iehova

Să ne aruncăm toate îngrijorările asupra lui Iehova

‘Aruncați-vă toate îngrijorările asupra lui [Iehova], pentru că el se interesează de voi.’ (1 PET. 5:7)

CÂNTĂRILE: 60, 23

1, 2. a) De ce nu ar trebui să ne surprindă faptul că, uneori, suntem apăsați de îngrijorări? (Vezi imaginea de la începutul articolului.) b) Ce vom analiza în acest articol?

 TRĂIM timpuri foarte stresante. Satan Diavolul este furios și „dă târcoale ca un leu care răcnește, căutând să devoreze pe cineva” (1 Pet. 5:8; Rev. 12:17). Așadar, nu este surprinzător că, uneori, chiar și noi, slujitorii lui Dumnezeu, suntem apăsați de îngrijorări. Și unii slujitori fideli ai lui Iehova din trecut, precum regele David, au avut uneori „sufletul plin de griji” (Ps. 13:2, Cornilescu, 1996). Să ne amintim că și pe apostolul Pavel l-a apăsat „grija [îngrijorarea, nota de subsol] pentru toate congregațiile” (2 Cor. 11:28). Dar ce putem face când suntem copleșiți de îngrijorări?

2 Plin de iubire, Tatăl nostru ceresc a venit în ajutorul slujitorilor săi din trecut. El ne poate ajuta și pe noi să reducem stresul și îngrijorările. Biblia ne îndeamnă ‘să ne aruncăm toate îngrijorările asupra lui, pentru că el se interesează de noi’ (1 Pet. 5:7). Dar cum putem face acest lucru? Vom analiza patru lucruri pe care le putem face pentru a reduce stresul și îngrijorările: să ne rugăm fierbinte lui Iehova, să citim Cuvântul său și să medităm la el, să-i cerem lui Iehova spirit sfânt și să vorbim cu cineva de încredere despre ceea ce simțim. În timp ce analizăm aceste modalități, să ne gândim la sfaturile practice pe care ar fi necesar să le aplicăm.

„ARUNCĂ-ȚI POVARA ASUPRA LUI IEHOVA”

3. Cum putem să ne ‘aruncăm povara asupra lui Iehova’?

3 Primul lucru pe care îl putem face este să ne apropiem de Iehova în rugăciune. Când ne confruntăm cu situații care ne produc neliniște, teamă sau îngrijorare, să ne vărsăm inima în fața iubitorului nostru Tată ceresc. David l-a implorat pe Iehova: „Pleacă-ți urechea, o, Dumnezeule, la rugăciunea mea”. În același psalm, el a spus: „Aruncă-ți povara asupra lui Iehova și el te va susține” (Ps. 55:1, 22). După ce am făcut tot ce a depins de noi pentru a rezolva o problemă, nu ajută la nimic să ne îngrijorăm. Însă rugăciunile fierbinți ne ajută să nu ne lăsăm copleșiți de suferință și de gânduri tulburătoare (Ps. 94:18, 19). În ce fel?

4. De ce este foarte importantă rugăciunea când suntem îngrijorați?

4 Citește Filipeni 4:6, 7. Iehova răspunde la rugăciunile noastre fierbinți și stăruitoare dându-ne acea liniște interioară care ne poate elibera mintea și inima de gânduri tulburătoare. Experiența personală a multor frați și surori este o dovadă în acest sens. În pofida îngrijorărilor și a gândurilor negative, ei au dobândit, cu ajutorul lui Dumnezeu, o pace interioară profundă, ce depășește înțelegerea umană. Și tu poți simți pacea lui Dumnezeu. Ea te poate ajuta indiferent prin ce încercări treci. Poți avea încredere deplină în promisiunea lui Dumnezeu: „Nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor” (Is. 41:10, Cornilescu, 1996).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU NE ADUCE PACE INTERIOARĂ

5. Cum ne poate aduce Cuvântul lui Dumnezeu pace interioară?

5 Al doilea lucru pe care îl putem face pentru a dobândi pace interioară este să citim pasaje din Biblie și să medităm la ele. De ce este important acest lucru? Biblia conține sfaturi practice care ne pot ajuta să evităm sau să reducem îngrijorările. Să nu uităm că Biblia ne este de folos și ne înviorează deoarece conține cuvintele pline de înțelepciune ale Creatorului nostru. Când reflectăm la gândurile lui Dumnezeu, ziua sau noaptea, și analizăm modul în care putem aplica sfaturile practice ale Bibliei, ne simțim învigorați. Iehova a arătat că citirea Cuvântului său ne face „curajoși și tari”, ajutându-ne să ‘nu ne înspăimântăm și să nu ne îngrozim’ (Ios. 1:7-9).

6. Cum ne pot fi de folos cuvintele lui Isus?

6 În Biblie găsim cuvintele lui Isus, care ne aduc alinare. Cuvintele și învățăturile sale au fost o sursă de înviorare pentru cei ce-l ascultau. Mulțimi de oameni erau atrase la Isus deoarece el îi liniștea pe cei cu inima tulburată, îi întărea pe cei slabi și le aducea mângâiere celor descurajați. (Citește Matei 11:28-30.) Isus a fost sincer interesat de necesitățile spirituale, emoționale și fizice ale altora (Mar. 6:30-32). El le-a promis apostolilor care călătoreau împreună cu el că-i va susține. Promisiunea lui este valabilă și în prezent. Pentru a beneficia de ajutorul său, nu este necesar ca Isus să fie lângă noi în sens fizic. Ca Rege ceresc, el continuă să manifeste empatie. Prin urmare, când ne simțim apăsați de îngrijorări, el „poate să vină în ajutorul” nostru „la momentul potrivit”. Da, cuvintele lui Isus ne pot ajuta să facem față neliniștii și ne pot umple inima de speranță și curaj (Evr. 2:17, 18; 4:16).

RODUL SPIRITULUI SFÂNT

7. Ce foloase avem dacă îi cerem lui Dumnezeu spirit sfânt?

7 Isus a promis că Tatăl nostru ceresc le va da spirit sfânt celor ce i-l cer (Luca 11:10-13). Spiritul sfânt, forța activă a lui Dumnezeu, reprezintă al treilea ajutor pe care îl avem la dispoziție pentru a face față îngrijorărilor. Calitățile frumoase pe care le produce spiritul sfânt, adică rodul spiritului, sunt o reflectare a personalității Dumnezeului nostru Atotputernic (Col. 3:10). (Citește Galateni 5:22, 23.) Pe măsură ce vom cultiva rodul spiritului, relațiile noastre cu cei din jur se vor îmbunătăți. Astfel, vom constata că vor apărea mai puține situații stresante. Să analizăm pe scurt modul în care ne poate ajuta rodul spiritului sfânt.

8-12. Cum ne poate ajuta rodul spiritului sfânt să facem față îngrijorărilor și chiar să le evităm?

8 „Iubirea, bucuria, pacea.” Dacă ne străduim să-i tratăm cu respect pe alții, vom observa, foarte probabil, că ne e mai ușor să ne ținem sub control sentimentele negative. Când le arătăm altora onoare, iubire frățească și afecțiune tandră, evităm situațiile care pot cauza mânie, frustrare și stres (Rom. 12:10).

9 „Îndelunga răbdare, bunătatea, bunăvoința.” Promovăm relații pașnice când ținem cont de următorul îndemn: „Fiți buni unii cu alții, plini de o tandră compasiune, iertându-vă cu mărinimie unii pe alții” (Ef. 4:32). Respectarea acestui sfat ne ajută să evităm situațiile care pot cauza tensiuni. De asemenea, vom putea gestiona mai bine situațiile neplăcute, care apar din cauza imperfecțiunii umane.

10 „Credința.” În prezent, multe dintre îngrijorările noastre au legătură cu banii și cu bunurile materiale (Prov. 18:11). De aceea, convingerea fermă că Iehova ne poartă de grijă cu iubire ne poate ajuta să facem față îngrijorărilor sau chiar să le evităm. Putem reduce mult stresul dacă urmăm sfatul inspirat al apostolului Pavel de a fi ‘mulțumiți cu ce avem’. El a adăugat: „Căci el [Dumnezeu] a zis: «Nicidecum nu te voi lăsa și nicidecum nu te voi părăsi». Astfel, putem să fim plini de curaj și să spunem: «Iehova este ajutorul meu, nu mă voi teme! Ce poate să-mi facă omul?»” (Evr. 13:5, 6).

11 „Blândețea, stăpânirea de sine.” Să ne gândim cât de practic și de eficient este îndemnul de a manifesta aceste calități. Fără îndoială, ele ne vor ajuta să evităm acțiunile care ne produc stres; în plus, vom avea parte de multe foloase dacă evităm ‘amărăciunea răutăcioasă, furia, mânia, strigătele și vorbirea jignitoare’ (Ef. 4:31).

12 Este adevărat, avem nevoie de umilință ca să ne lăsăm în „mâna puternică a lui Dumnezeu” și ca să ne ‘aruncăm toate îngrijorările asupra lui’ (1 Pet. 5:6, 7). Dar, pe măsură ce învățăm să ne acceptăm limitele cu umilință, vom simți tot mai mult aprobarea și sprijinul lui Dumnezeu (Mica 6:8). Dacă avem o părere realistă despre propriile capacități, fizice, mintale și emoționale, ne vom bizui mai mult pe Dumnezeu și, astfel, nu vom mai fi copleșiți de îngrijorări.

„NU VĂ ÎNGRIJORAȚI”

13. Ce a vrut Isus să spună prin cuvintele: „Nu vă îngrijorați niciodată”?

13 Citește Matei 6:34. În acest verset, Isus ne dă un sfat plin de înțelepciune: „Nu vă îngrijorați niciodată”. Poate părea dificil să urmăm acest îndemn. Ce a vrut să spună Isus prin cuvintele: „Nu vă îngrijorați niciodată”? Cu siguranță, el nu a vrut să spună că slujitorii lui Dumnezeu nu vor avea niciodată îngrijorări. Am văzut mai înainte că David și Pavel s-au îngrijorat. Isus și-a ajutat discipolii să înțeleagă că îngrijorarea excesivă nu rezolvă problemele. Fiecare zi are necazurile ei, așadar creștinii nu ar trebui să adauge la îngrijorările din prezent mai multe griji gândindu-se la problemele din trecut sau la cele care ar putea apărea în viitor. Cum ne poate ajuta sfatul lui Isus să ne eliberăm de îngrijorările care ne istovesc?

14. Cum putem face față sentimentelor de neliniște legate de trecutul nostru?

14 Uneori, sentimentele de neliniște sunt provocate de acțiuni sau greșeli comise în trecut. Unii se simt foarte vinovați pentru ceva ce au făcut în trecut, chiar cu mulți ani în urmă. Regele David a simțit uneori că ‘nelegiuirile îi acoperă capul’. El a spus: „Răcnesc din cauza gemetelor inimii mele” (Ps. 38:3, 4, 8, 18). În această situație, David a făcut un lucru înțelept: și-a pus încrederea în Iehova, știind că el este îndurător și iertător. David a spus cu convingere: „Fericit este cel a cărui răzvrătire este iertată”. (Citește Psalmul 32:1-3, 5.)

15. a) Ce putem învăța de la David? b) Ce putem face în mod concret pentru a nu ne îngrijora peste măsură? (Vezi chenarul „ Modalități practice de reducere a stresului”.)

15 Alteori, putem fi neliniștiți din cauza unor situații din prezent. De exemplu, când a scris Psalmul 55, David se temea pentru viața lui (Ps. 55:2-5). Totuși, el nu a permis ca îngrijorarea să-i distrugă încrederea în Iehova. David s-a rugat fierbinte în legătură cu problemele lui. În plus, a înțeles că era important ca și el să facă ceva (2 Sam. 15:30-34). David este un exemplu pentru noi. În loc să ne lăsăm copleșiți de îngrijorări, să facem tot ce depinde de noi pentru a rezolva problema, iar apoi, plini de încredere, să lăsăm lucrurile în mâinile lui Iehova!

16. Cum ne întărește credința semnificația numelui lui Dumnezeu?

16 Deseori, ne îngrijorăm peste măsură din cauza unor probleme care ar putea apărea în viitor. Totuși, nu ar trebui să ne facem griji cu privire la lucruri care încă nu au avut loc. De ce? Deoarece, de multe ori, lucrurile nu sunt atât de grave pe cât ni le imaginăm noi. Mai mult, nu există nicio situație asupra căreia Dumnezeul nostru să nu aibă control. Se consideră că numele său înseamnă „El face să devină” (Ex. 3:14, nota de subsol). Semnificația profundă a numelui divin ne întărește convingerea că Dumnezeu face ca scopurile privitoare la slujitorii săi să se împlinească. Putem fi siguri că Dumnezeu îi va răsplăti pe cei fideli și îi va ajuta să facă față îngrijorărilor legate de trecut, de prezent și de viitor.

VORBEȘTE CU CINEVA DE ÎNCREDERE

17, 18. Cum ne poate ajuta o discuție cu cineva în care avem încredere?

17 Al patrulea lucru pe care îl putem face când suntem îngrijorați este să vorbim despre sentimentele noastre cu cineva în care avem încredere. Partenerul de căsătorie, un prieten apropiat sau un bătrân de congregație ne-ar putea ajuta să vedem dintr-o altă perspectivă situația în care ne aflăm. „Îngrijorarea din inima omului o face să se deprime, dar un cuvânt bun o face să se bucure.” (Prov. 12:25) O discuție sinceră și deschisă ne poate ajuta să ne facem ordine în gânduri și să ne ținem îngrijorările sub control. Biblia spune: „Planurile eșuează unde nu există o discuție confidențială, dar se împlinesc când sunt mulți sfătuitori” (Prov. 15:22).

18 Iehova ne ajută să facem față îngrijorărilor și prin intermediul întrunirilor săptămânale ale congregației. Aici ne putem asocia cu colaboratorii în credință, care se interesează de noi și vor să ne încurajeze (Evr. 10:24, 25). Încurajarea reciprocă ne va ajuta să ne întărim pe plan spiritual și să facem față mai ușor îngrijorărilor (Rom. 1:12).

RELAȚIA CU IEHOVA NE DĂ FORȚĂ

19. De ce putem fi siguri că relația cu Iehova ne întărește?

19 Un bătrân de congregație din Canada a constatat cât de important este să-și arunce îngrijorările asupra lui Iehova. El are un loc de muncă stresant, ca profesor și consilier școlar, și, în plus, suferă de tulburare de anxietate. Cum reușește el să facă față situației? „Eforturile de a-mi întări relația cu Iehova m-au ajutat mai mult ca orice să fac față problemelor emoționale. Sprijinul fraților de credință, care îmi sunt și prieteni adevărați, este vital în perioadele dificile. Vorbesc deschis cu soția mea despre ceea ce simt. Sprijinul bătrânilor și al supraveghetorului de circumscripție a fost neprețuit, întrucât ei m-au ajutat să văd lucrurile din perspectiva corectă. Am apelat la ajutor de specialitate, am făcut schimbări în ce privește modul în care îmi planific activitățile și îmi fac timp pentru relaxare și exerciții fizice. Treptat, am învățat să țin situația sub control. Când apar situații pe care nu le pot controla, las lucrurile în mâinile lui Iehova”.

20. a) Cum ne putem arunca îngrijorările asupra lui Iehova? b) Ce vom analiza în articolul următor?

20 În acest articol am văzut cât de important este să ne aruncăm îngrijorările asupra lui Iehova rugându-ne fierbinte, citind Cuvântul său și meditând la el. De asemenea, am văzut cât de mult ne ajută faptul de a cultiva rodul spiritului, de a vorbi cu cineva de încredere despre ceea ce simțim și de a ne întări în urma asocierii cu frații noștri. În articolul următor vom vedea cum ne întărește speranța că vom fi răsplătiți de Iehova (Evr. 11:6).