Modestia — o calitate care promovează pacea

Cât de plăcută ar fi lumea dacă toţi am fi modeşti! Oamenii ar fi mai puţin pretenţioşi, membrii familiei mai puţin certăreţi, corporaţiile mai puţin competitive, iar naţiunile mai puţin războinice. V-ar plăcea să trăiţi într-o astfel de lume?

ADEVĂRAŢII slujitori ai lui Iehova Dumnezeu se pregătesc pentru lumea nouă promisă de el, în care modestia va fi considerată de toţi nu un punct slab, ci un punct forte, o virtute (2 Petru 3:13). De fapt, ei cultivă încă de pe acum această calitate, modestia. De ce? Îndeosebi deoarece Iehova le cere acest lucru. Profetul său Mica a scris: „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine şi ce alta cere DOMNUL de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit [modest, NW] cu Dumnezeul tău?“ — Mica 6:8.

Termenul „modestie“ poate însemna mai multe lucruri, cum ar fi: lipsă de îngâmfare, sau de vanitate, şi repulsie faţă de fălirea cu propriile aptitudini, realizări şi bunuri. Potrivit unei lucrări de referinţă, modestia înseamnă şi „păstrare între anumite limite“. O persoană  modestă nu depăşeşte limitele bunei-cuviinţe. Ea recunoaşte, totodată, că ceea ce se cuvine să facă şi ceea ce poate să facă nu trebuie să depăşească anumite limite. Ea este conştientă de faptul că sunt lucruri la care nu are dreptul. Faţă de persoanele modeste ne simţim, bineînţeles, atraşi. „Nimic nu e mai plăcut decât modestia autentică“, a scris poetul englez Joseph Addison.

Modestia nu este o trăsătură naturală a oamenilor imperfecţi. Pentru a cultiva această calitate trebuie să depunem eforturi. În Cuvântul lui Dumnezeu sunt consemnate pentru încurajarea noastră câteva întâmplări care pun în lumină diferitele faţete ale modestiei.

Doi regi modeşti

Unul dintre cei mai loiali slujitori ai lui Iehova a fost David, care, când a fost uns ca viitor rege al Israelului, era tânăr. După aceea, regele Saul, aflat în exerciţiul funcţiunii, a făcut mari presiuni asupra lui David, încercând să-l ucidă şi constrângându-l să ducă o viaţă de fugar. — 1 Samuel 16:1, 11–13; 19:9, 10; 26:2, 3.

Chiar şi în aceste împrejurări, David a fost conştient că acţiunile pe care trebuia să le întreprindă pentru a-şi ocroti viaţa erau îngrădite de anumite limite. Odată, când se afla în pustiu, David nu i-a permis lui Abişai să-i facă vreun rău regelui Saul, care dormea, spunându-i: „E de neconceput pentru mine, din punctul de vedere al lui Iehova, să întind mâna împotriva unsului lui Iehova“ (1 Samuel 26:8–11, NW). David ştia că nu era de datoria lui să-l detroneze pe Saul. Astfel, cu această ocazie, David a dat dovadă de modestie, nedepăşind limitele bunei-cuviinţe. În mod asemănător, slujitorii din prezent ai lui Dumnezeu ştiu că, „din punctul de vedere al lui Iehova“, sunt lucruri pe care ei pur şi simplu nu le pot face nici chiar atunci când viaţa le este pusă în pericol. — Faptele 15:28, 29; 21:25.

Şi Solomon, fiul regelui David, a dat dovadă de modestie în tinereţea lui, deşi într-un mod puţin diferit. Când a fost întronat, Solomon s-a simţit incapabil să-şi îndeplinească dificila responsabilitate de rege. El s-a rugat astfel: „DOAMNE Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu David; şi eu nu sunt decât un tânăr, nu ştiu să ies şi să intru“. Evident, Solomon era conştient de lipsa lui de competenţă şi de experienţă. El a dat atunci dovadă de modestie, având o atitudine lipsită de îngâmfare, sau de vanitate. Solomon i-a cerut lui Iehova discernământ, iar cererea sa a fost ascultată. — 1 Împăraţi 3:4–12.

Mesia şi predecesorul său

La peste 1 000 de ani de la moartea lui Solomon, Ioan Botezătorul a înfăptuit o lucrare de pregătire a căii pentru Mesia. Ca predecesor al Celui Uns, Ioan a împlinit unele profeţii consemnate în Biblie. El s-ar fi putut lăuda cu privilegiul său şi, totodată, ar fi putut încerca să-şi aducă singur onoare, întrucât între el şi Mesia existau legături de rudenie. Însă Ioan le-a spus celorlalţi că nu era demn nici să dezlege sandalele lui Isus. În plus, când Isus s-a prezentat el însuşi pentru a fi botezat în râul Iordan, Ioan a spus: „Eu am nevoie să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?“ Acest lucru arată că Ioan nu era un lăudăros, ci un om modest. — Matei 3:14; Maleahi 4:5, 6; Luca 1:13–17; Ioan 1:26, 27.

După ce a fost botezat, Isus a început ministerul cu timp integral, predicând vestea bună a Regatului lui Dumnezeu. Deşi om perfect, Isus a spus: „Eu nu pot să fac nimic de la Mine Însumi . . . Nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis“. În plus, Isus nu a căutat să fie onorat de oameni, ci i-a adus lui Iehova glorie pentru tot ceea ce făcea el (Ioan 5:30, 41–44). Câtă modestie!

Aşadar, este clar că slujitorii loiali ai lui Iehova — cum au fost David, Solomon şi Ioan Botezătorul şi chiar şi omul perfect Isus Cristos — au dat dovadă de modestie. Ei nu s-au lăudat, nu au fost vanitoşi, sau îngâmfaţi, şi nu au depăşit limitele cuvenite. Exemplele lor le dau slujitorilor lui Iehova din prezent suficiente motive de a cultiva şi de a manifesta modestie. Totuşi există şi alte motive pentru a fi modeşti.

În această perioadă turbulentă din istoria omenirii, modestia este o calitate foarte apreciată de adevăraţii creştini. Ea îi permite unei persoane să fie în relaţii de pace cu Iehova Dumnezeu, cu semenii şi cu ea însăşi.

 Pace cu Iehova Dumnezeu

Pacea cu Iehova este posibilă numai dacă nu depăşim limitele pe care el le-a fixat în ce priveşte adevărata închinare. Primii noştri părinţi, Adam şi Eva, au încălcat limitele fixate de Dumnezeu, devenind primii oameni care au căzut pradă lipsei de modestie. Ei au pierdut aprobarea lui Iehova, precum şi locuinţa, perspectivele de viitor şi viaţa (Geneza 3:1–5, 16–19). Cât de scump a fost preţul plătit de ei!

Să învăţăm din eşecul lui Adam şi al Evei, pentru că adevărata închinare stabileşte anumite limite în privinţa modului în care trebuie să acţionăm. De exemplu, Biblia afirmă că „nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici cei adulteri, nici cei afemeiaţi cu ei înşişi, nici homosexualii, nici hoţii, nici cei lacomi de bani, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 6:9, 10). Iehova, care este înţelept, fixează aceste limite pentru binele nostru şi, dacă nu le depăşim, dăm dovadă de înţelepciune (Isaia 48:17, 18). În Proverbele 11:2 ni se spune: „Înţelepciunea este cu cei modeşti“ (NW).

Dar dacă o organizaţie religioasă ne spune că putem nesocoti aceste limite şi că în acelaşi timp putem să ne bucurăm de relaţii de pace cu Dumnezeu? Acea organizaţie încearcă să ne înşele. Modestia însă ne ajută să cultivăm relaţii strânse cu Iehova Dumnezeu.

Pace cu semenii

Modestia promovează, de asemenea, relaţii paşnice cu alţii. De pildă, când părinţii sunt mulţumiţi cu strictul necesar şi acordă prioritate lucrurilor spirituale, fiind un exemplu în acest sens, şi copiii lor vor adopta, foarte probabil, aceeaşi atitudine. Copiii vor constata apoi că este mai uşor să fie mulţumiţi, chiar dacă nu au, poate, întotdeauna ceea ce îşi doresc. Acest lucru îi va ajuta să ducă o viaţă modestă, iar viaţa de familie va fi mai liniştită.

Cei ce se află în funcţii de supraveghere trebuie să fie deosebit de atenţi în ce priveşte manifestarea modestiei, neabuzând de autoritatea lor. De exemplu, creştinii sunt învăţaţi să „nu treacă peste «ce este scris»“ (1 Corinteni 4:6). Bătrânii de congregaţie sunt conştienţi că nu trebuie să încerce să le impună altora propriile preferinţe. În loc să procedeze astfel, ei îi îndeamnă pe fraţi, pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, să umble pe calea cea dreaptă în ce priveşte comportamentul,  îmbrăcămintea, pieptănătura şi formele de destindere (2 Timotei 3:14–17). Când membrii congregaţiei văd că bătrânii nu depăşesc limitele impuse de Scripturi, acest lucru promovează respectul pentru aceşti oameni şi contribuie la crearea în congregaţie a unei atmosfere pline de căldură, iubire şi pace.

Pace cu noi înşine

Cei ce dau dovadă de modestie sunt recompensaţi cu pace interioară. Un om modest nu este mistuit de focul ambiţiei. Acest lucru nu înseamnă că el nu are obiective personale. De exemplu, el aspiră, probabil, la privilegii de serviciu suplimentare, dar îl aşteaptă pe Dumnezeu, iar meritul pentru orice privilegiu creştin pe care îl primeşte i-l atribuie lui Iehova. Privilegiul respectiv nu este considerat o realizare personală. Pe omul modest, acest lucru îl apropie mai mult de Iehova, „Dumnezeul păcii“. — Filipeni 4:9.

Să presupunem că uneori simţim că alte persoane nu ne bagă în seamă. Dar nu este mai bine să fim trecuţi cu vederea deoarece suntem modeşti, decât să atragem atenţia asupra noastră într-un mod lipsit de modestie? Persoanele modeste nu sunt mistuite de ambiţii. Astfel, ele sunt în pace cu ele însele, ceea ce contribuie la bunăstarea lor emoţională şi fizică.

Cultivarea şi păstrarea modestiei

Adam şi Eva au căzut pradă lipsei de modestie — o trăsătură pe care le-au transmis-o şi urmaşilor lor. Ce anume ne poate ajuta să nu comitem aceeaşi greşeală ca primii noştri părinţi? Cum putem să cultivăm excelenta calitate a modestiei?

Pentru început, de un real folos va fi înţelegerea cu exactitate a poziţiei în care ne aflăm în raport cu Iehova, Creatorul universului. Care dintre realizările noastre am putea pretinde că s-ar compara vreodată cu realizările lui Dumnezeu? Iehova l-a întrebat pe fidelul său slujitor Iov: „Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere“ (Iov 38:4). Iov nu a putut să dea nici un răspuns. Nu suntem şi noi la fel de limitaţi în cunoaştere, capacităţi şi experienţă? Nu ne este de folos să ne recunoaştem limitele?

Mai mult decât atât, Biblia ne spune: „Al DOMNULUI este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei care o locuiesc“. Aceasta include „toate fiarele pădurii, toate animalele de pe o mie de dealuri“. Iehova poate să spună: „Al Meu este argintul şi al Meu este aurul“ (Psalmii 24:1; 50:10; Hagai 2:8). Despre ce posesiuni personale am putea susţine că se pot compara cu cele ale lui Iehova? Nici chiar cel mai înstărit om nu are vreun motiv să se laude cu ceea ce posedă! Aşadar, este înţelept să urmăm sfatul inspirat pe care apostolul Pavel li l-a dat creştinilor din Roma: „Prin harul [bunătatea nemeritată, NW] care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine gânduri înalte, mai presus de ceea ce se potriveşte“. — Romani 12:3.

Ca slujitori ai lui Dumnezeu care vor să cultive modestie, noi trebuie să ne rugăm pentru roadele spiritului, adică pentru iubire, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunăvoinţă, bunătate, credinţă, blândeţe şi stăpânire de sine (Luca 11:13; Galateni 5:22, 23). De ce? Deoarece fiecare dintre aceste calităţi ne va ajuta să fim modeşti. De exemplu, iubirea de semeni ne va ajuta să luptăm împotriva unei tendinţe spre laudă sau îngâmfare. De asemenea, stăpânirea de sine ne va îndemna să stăm şi să gândim înainte de a acţiona într-un mod lipsit de modestie.

Să avem grijă! În permanenţă trebuie să fim vigilenţi cu privire la capcanele lipsei de modestie. Doi dintre regii menţionaţi mai înainte nu au dat dovadă de modestie în toate situaţiile. Regele David a acţionat în mod nechibzuit când a efectuat un recensământ în Israel, ceea ce a fost împotriva voinţei lui Iehova. Regele Solomon a devenit lipsit de modestie până acolo încât a ajuns să practice închinarea falsă. — 2 Samuel 24:1–10; 1 Împăraţi 11:1–13.

Atâta timp cât durează acest sistem de lucruri care îl ignoră pe Dumnezeu, pentru a fi modeşti trebuie să fim în permanenţă vigilenţi. Totuşi merită efortul. În lumea nouă a lui Dumnezeu, societatea umană va fi alcătuită numai din oameni modeşti. Ei vor considera modestia un punct forte, nu un punct slab. Cât de minunat va fi când toţi oamenii şi toate familiile vor fi binecuvântate cu pacea pe care o aduce cu sine modestia!

[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]

Plin de modestie, Isus i-a acordat lui Iehova meritul pentru tot ce a făcut el