Cât de mult putem trăi?

LA 3 martie 1513, exploratorul spaniol Juan Ponce de León a pornit într-o expediţie importantă. A ridicat ancora în Puerto Rico şi spera să ajungă pe insula Bimini. Legenda spune că el căuta un izvor miraculos, numit Fântâna Tinereţii. A debarcat însă pe pământul care aparţine astăzi statului Florida, S.U.A. Bineînţeles că n-a găsit acea fântână imaginară.

Astăzi, majoritatea oamenilor nu trăiesc mai mult de 70 sau 80 de ani. Deşi Biblia vorbeşte despre oameni care au trăit mult mai mult, în Cartea recordurilor pe 2002 se spune că cea mai vârstnică persoană din toate timpurile a trăit 122 de ani şi 164 de zile (Geneza 5:3–32). Cu toate acestea, bioeticianul John Harris a afirmat: „Noile cercetări ne permit să pătrundem într-o lume în care bătrâneţea — şi chiar moartea — nu va mai fi inevitabilă“. Unii cercetători din secolul al XXI-lea vorbesc despre „posibilitatea nemuririi“, despre „speranţa de viaţă nelimitată a omului, din 2099“, despre „capacitatea celulelor de a se reproduce veşnic“, precum şi despre alte lucruri asemănătoare.

În cartea The Dream of Eternal Life (Visul vieţii eterne), de Mark Benecke, se spune: „Aproape întregul organism se înnoieşte de câteva ori în decursul vieţii. . . . După aproximativ şapte ani, suntem alţi oameni în sensul cel mai concret al cuvântului“. Totuşi, acest proces nu continuă la nesfârşit pentru că celulele încetează să se multiplice după un număr predeterminat de diviziuni. Dar, spune Benecke, dacă nu s-ar întâmpla aşa, „organismul omului ar putea să se regenereze o perioadă foarte lungă, chiar veşnic“.

Să ne gândim şi la uluitoarea capacitate a creierului uman, din care de-a lungul vieţii noastre scurte nu folosim decât o mică parte. Potrivit cu Encyclopædia Britannica, creierul  omului „este dotat cu un potenţial care depăşeşte cu mult ceea ce folosim într-o viaţă“ (Ediţia din 1976, vol. 12, p. 998). În cartea How the Brain Learns (Cum învaţă creierul), de David Sousa, citim: „Capacitatea creierului de a reţine informaţii este practic nelimitată“ (Ediţia a II-a, p. 78, © 2001).

Dar de ce specialiştii nu găsesc nici o cauză fiziologică pentru moartea omului? Şi de ce creierul uman are o capacitate atât de mare? Nu cumva pentru că a fost proiectat să asimileze veşnic cunoştinţe? De ce ne putem gândi la veşnicie?

Biblia afirmă: „[Dumnezeu] a pus în inima lor şi veşnicia, încât omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu“ (Eclesiastul 3:11). Aceste cuvinte arată că Dumnezeu a sădit în noi dorinţa de a trăi veşnic. Prin urmare, mereu am avea ceva nou de învăţat despre Dumnezeu şi despre lucrările sale. Dacă am trăi miliarde de ani sau chiar veşnic, tot timpul ne-am putea îmbogăţi cunoştinţele despre lucrările de creaţie ale lui Dumnezeu.

Şi Isus Cristos a arătat că viaţa veşnică este posibilă pentru oameni. Iată ce a spus el: „Aceasta înseamnă viaţă veşnică: ca ei să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre acela pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos“ (Ioan 17:3). Dar dumneavoastră? Aţi vrea să trăiţi veşnic?

[Legenda fotografiilor de la pagina 3]

Juan Ponce de León a căutat Fântâna Tinereţii

[Provenienţa fotografiei]

Ponce de León: Harper’s Encyclopædia of United States History