„Cât de multe sunt lucrările Tale, DOAMNE!“
Splendori ale creaţiei lui Iehova
„Cât de multe sunt lucrările Tale, DOAMNE!“
INDIFERENT că locuim la ţară sau la oraş, la munte sau la mare, cu toţii suntem înconjuraţi de splendori ale creaţiei. În Calendarul Martorilor lui Iehova pe 2004 putem admira câteva dintre lucrările uluitoare ale lui Iehova Dumnezeu.
În toate timpurile, oamenii recunoscători au fost preocupaţi de lucrările lui Dumnezeu. Să ne gândim, de exemplu, la Solomon, a cărui înţelepciune „întrecea înţelepciunea tuturor fiilor Răsăritului“. Biblia consemnează: „A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care creşte pe zid, a vorbit de asemenea despre animale, despre păsări, despre reptile şi despre peşti“ (1 Împăraţi 4:30, 33). Tatăl lui Solomon, regele David, a meditat şi el deseori la capodoperele creaţiei lui Dumnezeu. El s-a simţit îndemnat să exclame: „Cât de multe sunt lucrările Tale, DOAMNE! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune. Pământul este plin de bogăţiile Tale“. — Psalmul 104:24. *
Şi noi ar trebui să studiem lucrările de creaţie şi să medităm la ele. Am putea, de exemplu, ‘să ne ridicăm ochii’ şi să ne întrebăm: „Cine a creat aceste lucruri?“ Bineînţeles, Iehova Dumnezeu, care are „o abundenţă de energie dinamică“ şi care este „viguros în putere“! — Isaia 40:26, NW.
Ce efect ar trebui să aibă asupra noastră meditarea la lucrările de creaţie ale lui Iehova? Am putea enumera cel puţin trei aspecte: 1) să ne amintească să ne preţuim viaţa, 2) să ne îndemne să-i ajutăm pe alţii să înveţe din creaţie şi 3) să ne stimuleze să aprofundăm cunoştinţele despre Creatorul nostru şi să manifestăm şi mai multă recunoştinţă faţă de el.
Fiind mult superiori ‘animalelor fără raţiune’, noi, oamenii, avem capacitatea de a observa şi de a admira minunile creaţiei (2 Petru 2:12). Cu ochii putem privi unele peisaje încântătoare. Cu urechile putem asculta cântecele melodioase ale păsărilor. În plus, am fost înzestraţi cu simţuri care ne ajută să localizăm în timp şi spaţiu unele fapte de care ne vom aduce aminte cu drag. Chiar dacă este departe de a fi perfectă, viaţa noastră merită să fie trăită!
Părinţii se bucură să observe cât de fascinaţi sunt copiii lor de lucrările creaţiei. Cât de mult le place copiilor să adune scoici la mare, să mângâie un animal sau să se caţere într-un copac! Părinţii ar trebui să-i ajute să vadă legătura dintre creaţie şi Creator. Admiraţia şi respectul pe care le cultivă copiii faţă de creaţia lui Iehova pot rămâne adânc întipărite în inima lor pentru tot restul vieţii. — Psalmul 111:2, 10.
Ar fi o dovadă de superficialitate din partea noastră să admirăm creaţia şi să nu manifestăm apreciere faţă de Creator. Tocmai asupra Isaia 40:28.
acestui lucru ne îndreaptă atenţia profeţia lui Isaia: „Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul Cel veşnic, DOMNUL, Creatorul marginilor pământului, El nu oboseşte, nici nu poate fi golit de putere; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă“. —Într-adevăr, lucrările lui Iehova ne vorbesc despre înţelepciunea sa neasemuită, puterea sa inegalabilă şi iubirea sa profundă faţă de noi. Privind frumuseţile din jurul nostru şi gândindu-ne la calităţile Celui care le-a făcut, ne simţim îndemnaţi să spunem la fel ca David: „Nimeni nu este ca Tine . . ., Doamne, şi nimic nu este ca lucrările Tale“. — Psalmul 86:8.
Putem fi siguri că oamenii ascultători vor continua să fie fascinaţi de lucrările de creaţie ale lui Iehova. De-a lungul eternităţii, vom avea nenumărate ocazii de a învăţa despre Iehova (Eclesiastul 3:11). Şi cu cât vom învăţa mai mult despre Creatorul nostru, cu atât iubirea noastră faţă de el va creşte.
[Notă de subsol]
^ par. 4 Vezi Calendarul Martorilor lui Iehova pe 2004, noiembrie/decembrie.
[Chenarul de la pagina 9]
Laude la adresa Creatorului
Mulţi oameni de ştiinţă plini de apreciere recunosc meritul lui Dumnezeu în lucrările de creaţie. Iată ce au spus câţiva dintre ei:
„Ceea ce îmi procură bucurie şi mă atrage la domeniul meu de cercetare sunt momentele în care descopăr ceva nou şi spun în sinea mea: «Va să zică aşa a făcut Dumnezeu acest lucru!» Aş vrea să pot înţelege şi numai o fărâmă din lucrarea lui Dumnezeu“. — Henry Schaefer, profesor universitar, specialist în chimie.
„Cititorul este liber să tragă concluzii cu privire la cauza expansiunii universului, însă fără El [Dumnezeu], tabloul este incomplet.“ — Edward Milne, cosmolog englez.
„Natura poate fi explicată printr-o matematică de cea mai înaltă clasă, deoarece Dumnezeu este creatorul ei.“ — Alexander Polyakov, matematician rus.
„În studiul nostru asupra elementelor din natură, venim în contact cu gândurile Creatorului, ne familiarizăm cu concepţiile lui şi interpretăm un sistem care îi aparţine Lui, nu nouă.“ — Louis Agassiz, biolog american.
[Legenda fotografiei de la paginile 8, 9]
Pinguini-papu, Antarctica
[Legenda fotografiei de la pagina 9]
Parcul Naţional Grand Teton, Wyoming, SUA
[Provenienţa fotografiei]
Jack Hoehn/Index Stock Photography