Salt la conţinut

Salt la cuprins

„Primiţi, vă rog, micuţul meu dar“

„Primiţi, vă rog, micuţul meu dar“

„Primiţi, vă rog, micuţul meu dar“

AŞA s-a exprimat expeditorul unei scrisori trimise la filiala Martorilor lui Iehova din Rusia. Scrisoarea era însoţită de o cutie mare cu şosete de lână.

Cadoul a fost trimis de Alla, o Martoră a lui Iehova în vârstă de 67 de ani, dintr-o congregaţie din estul îndepărtat al Rusiei. Alla îi slujeşte lui Iehova de mai bine de 10 ani, predicând cu zel vestea bună despre Regat. În urma unui accident vascular cerebral a rămas paralizată. Iubirea a îndemnat-o să urmeze exemplul Dorcăi, o creştină din secolul I, care făcea haine pentru fraţii ei de credinţă. — Faptele 9:36, 39.

În scrisoarea ei, Alla a mai scris: „Picioarele-mi sunt paralizate. Nu pot să-mi mişc decât mâinile. Aşa că depun mărturie prin scrisori. M-am gândit că, dacă pot să mai fac câte ceva cu mâinile, aş putea împleti nişte şosete călduroase pentru fraţii şi surorile care participă la construirea de Săli ale Regatului în zone reci, cum ar fi estul îndepărtat al Rusiei şi Siberia“.

Referindu-se la cei care-l urmează cu adevărat, Isus Cristos a spus: „Prin aceasta vor şti toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi iubire între voi“ (Ioan 13:35). Printr-o iubire asemenea celei dovedite de Alla se recunosc adevăraţii creştini!