Următoarele experienţe din Marea Britanie te vor ajuta să înţelegi de ce n-ar trebui să-ţi pierzi niciodată speranţa. De asemenea, vei vedea cum ai putea ‘să-ţi arunci pâinea pe ape’ în aşa fel încât să-i ajuţi pe cei care încă nu reacţionează favorabil la adevăr (Ecl. 11:1).

Un factor vital este perseverenţa. Trebuie să rămâi ferm de partea adevărului şi să te alipeşti de Iehova (Deut. 10:20). Aşa a făcut Georgina. În 1970, când a început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova, soţul ei, Kyriacos, a fost furios. El a încercat s-o facă să nu mai studieze: nu-i lăsa pe Martori în casă şi îi lua toate publicaţiile biblice pe care le găsea.

Când Georgina a început să meargă la întruniri, Kyriacos a fost şi mai furios. Într-o zi s-a dus la sala Regatului pus pe ceartă. Când a văzut că vorbea mai bine greaca decât engleza, o soră l-a sunat pe un frate grec din altă congregaţie ca să vină să stea de vorbă cu el. Impresionat de modul în care s-a purtat fratele, Kyriacos şi-a schimbat atitudinea şi chiar a studiat Biblia cu acest frate câteva luni. După aceea însă, Kyriacos a întrerupt studiul.

În următorii trei ani, Georgina a avut de înfruntat în continuare împotrivirea soţului ei. Kyriacos i-a spus că avea s-o părăsească dacă se boteza. În ziua în care urma să se boteze, Georgina s-a rugat fierbinte la Iehova ca soţul ei să n-o părăsească. Atunci când au sosit fraţii care trebuiau s-o ducă cu maşina la congres, Kyriacos le-a spus: „Luaţi-o înainte. Venim şi noi cu maşina în urma voastră“. El a asistat la sesiunea de dimineaţă şi a fost de faţă la botezul soţiei sale!

Cu timpul, Kyriacos a devenit mai tolerant şi a făcut treptat schimbări majore. După aproape 40 de ani de când i-a întâlnit pe Martori, Georgina a asistat la botezul soţului ei! Ce l-a ajutat pe Kyriacos? El spune: „Mi-a plăcut mult hotărârea Georginei de a-i sluji lui Iehova“. Georgina spune: „În pofida împotrivirii soţului meu, nu m-am gândit nicio clipă să renunţ la Iehova. În tot acest timp, am continuat să mă rog şi nu mi-am pierdut niciodată speranţa“.

Un alt factor esenţial este cultivarea personalităţii creştine. Apostolul Petru le-a îndemnat pe soţiile creştine: „Fiţi supuse soţilor voştri, pentru ca, dacă unii nu ascultă de cuvânt, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea soţiilor lor“ (1 Pet. 3:1). Christine a aplicat acest sfat, chiar dacă au trecut mulţi ani până când ‘şi-a câştigat’ soţul. În urmă cu mai bine de 20 de ani, când ea a devenit Martoră, soţul ei, John, nu credea în Dumnezeu. Cu toate că pe el nu-l interesa religia, John a văzut cât de importantă era pentru Christine noua ei credinţă. „Am văzut că o făcea fericită, spune el. A devenit o persoană mai puternică şi mai stăpână pe ea, iar asta mi-a fost de mare ajutor în momentele dificile.“

Christine n-a încercat niciodată să-l forţeze pe soţul ei să-i accepte religia. El spune: „Christine a înţeles de la început că era mai bine să nu-mi vorbească despre religie. Astfel, cu multă răbdare, ea m-a lăsat să învăţ în ritmul meu şi în modul în care credeam eu de cuviinţă“. Când Christine vedea în Turnul de veghe sau în Treziţi-vă! un articol despre un subiect care l-ar fi interesat pe John, cum ar fi un articol despre ştiinţă sau natură, ea i-l arăta şi îi spunea: „Cred că o să-ţi placă articolul ăsta“.

După o vreme, John s-a retras din activitatea profesională şi s-a apucat de grădinărit. Având mai mult timp să mediteze la întrebările fundamentale ale vieţii, el a început să se gândească: „Au apărut oamenii din întâmplare sau am fost creaţi cu un scop?“. Într-o zi, în timp ce John vorbea cu un frate, acesta l-a întrebat: „Ce-ai zice să începi un studiu biblic?“. John relatează: „Întrucât începusem să cred în Dumnezeu, am acceptat propunerea“.

Christine nu şi-a pierdut niciodată speranţa, iar acest lucru a contat foarte mult. După ce s-a rugat 20 de ani ca John să accepte adevărul, el s-a botezat. În prezent, amândoi îi slujesc cu zel lui Iehova. John spune: „Două lucruri m-au impresionat în mod deosebit: bunătatea şi comportamentul prietenos al Martorilor. În plus, când eşti căsătorit cu un Martor a lui Iehova, ai un partener loial, altruist şi demn de încredere“. Da, Christine a aplicat sfatul din 1 Petru 3:1, iar acest lucru a dat rezultate!

Ce putem spune despre cei care studiază Biblia şi, dintr-un motiv sau altul, îşi pierd interesul pe care l-au avut la început? Regele Solomon a scris: „Dimineaţa seamănă-ţi sămânţa şi până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească, fiindcă nu ştii unde va reuşi ea, aici sau acolo, sau dacă amândouă vor fi la fel de bune“ (Ecl. 11:6). Uneori, seminţele adevărului încolţesc numai după mulţi ani. O persoană ar putea să înţeleagă în cele din urmă că este important să se apropie de Dumnezeu (Iac. 4:8). Şi, cine ştie, s-ar putea ca într-o zi să ai o surpriză foarte plăcută!

Să ne gândim la Alice, care s-a mutat din India în Anglia. În 1974, ea a început să studieze Biblia. Alice ştia limba hindi, însă voia să înveţe mai bine engleza. Ea a studiat Biblia câţiva ani şi chiar a asistat la câteva întruniri într-o congregaţie de limba engleză. Ştia că găsise adevărul, însă pentru ea studiul era mai mult un hobby. În plus, îşi dorea să aibă cât mai mulţi bani şi îi plăcea să meargă la chefuri. În cele din urmă, Alice a renunţat la studiu.

După aproape 30 de ani, Stella, sora care studiase cu Alice, a primit o scrisoare de la ea. Iată ce-i spunea Alice: „Sunt sigură că te vei bucura foarte mult să afli că eleva ta din 1974 s-a botezat la ultimul congres de district. Tu ai avut un rol foarte important în viaţa mea. Ai plantat sămânţa adevărului în mine şi, chiar dacă atunci nu eram pregătită să-mi dedic viaţa lui Dumnezeu, acea sămânţă a rămas în mintea şi în inima mea“.

Ce se întâmplase? Alice a spus că fusese foarte deprimată după moartea soţului ei, survenită în 1997. Ea s-a rugat lui Dumnezeu, iar, după 10 minute, două Martore ale lui Iehova vorbitoare de limba punjabi au sunat la uşa ei şi i-au oferit pliantul Ce speranţă există pentru cei morţi?. Alice a simţit că rugăciunea îi fusese ascultată şi a hotărât să reia legătura cu Martorii lui Iehova. Dar unde îi putea găsi? Ea a dat peste o agendă veche în care îşi notase adresa congregaţiei de limba punjabi pe care o primise de la Stella. Alice a mers la sala Regatului, unde a fost primită cu căldură. Ea spune: „Căldura şi iubirea Martorilor au rămas în inima mea chiar şi după ce am plecat de la sala Regatului, iar acest lucru m-a ajutat să fac faţă mai uşor deprimării“.

Ea a început să asiste cu regularitate la întruniri şi să studieze din nou Biblia, învăţând să citească şi să vorbească fluent în limba punjabi. În 2003 s-a botezat. Alice a spus în încheierea scrisorii pe care i-a trimis-o Stellei: „Îţi mulţumesc foarte mult pentru că ai semănat acele seminţe acum 29 de ani şi pentru că mi-ai dat un bun exemplu“.

„Îţi mulţumesc foarte mult pentru că ai semănat acele seminţe acum 29 de ani şi pentru că mi-ai dat un bun exemplu.“ (Alice)

Ce învăţăm din aceste experienţe? S-ar putea să dureze mai mult decât ne aşteptăm, însă dacă o persoană vrea să-l cunoască pe Dumnezeu şi dacă e sinceră şi umilă, Iehova va permite ca adevărul să crească în inima ei. Să nu uităm ce a mai spus Isus în ilustrarea sa: „Sămânţa încolţeşte şi creşte, fără ca [semănătorul] să ştie cum. Pământul rodeşte de la sine încet-încet: mai întâi firul de iarbă, apoi spicul şi, în cele din urmă, bobul plin în spic“ (Mar. 4:27, 28). Creşterea se produce încet-încet şi are loc „de la sine“. În realitate, niciun proclamator al Regatului nu ştie cum are loc această creştere. De aceea, continuă să semeni din belşug şi s-ar putea să şi seceri din belşug.

Şi nu uita cât de importantă este rugăciunea. Georgina şi Christine au continuat să se roage lui Iehova. Dacă ‘perseverezi în rugăciune’ şi nu-ţi pierzi niciodată speranţa, „după multe zile“ s-ar putea să găseşti din nou „pâinea“ pe care ai aruncat-o pe ape (Rom. 12:12; Ecl. 11:1).