V-aţi întrebat?
V-aţi întrebat?
Ce privilegii şi responsabilităţi avea fiul întâi născut?
▪ Începând din zilele patriarhilor, primul fiu ce i se năştea unui bărbat primea drepturi speciale. La moartea tatălui, fiul întâi născut prelua responsabilitatea de cap al familiei. El urma să le poarte de grijă membrilor familiei şi să aibă autoritate asupra celor ce continuau să locuiască în aceeaşi casă. De asemenea, fiul întâi născut avea să-şi reprezinte familia înaintea lui Dumnezeu. Toţi fiii primeau o moştenire, însă întâiul născut primea principala moştenire. El primea de două ori mai mult decât ceilalţi fii.
În zilele patriarhilor, fiul cel mare îşi putea pierde dreptul de întâi născut. De exemplu, Esau i-a vândut acest drept fratelui său mai tânăr (Geneza 25:30–34). Iacob i-a luat dreptul de întâi născut fiului său Ruben şi i l-a dat lui Iosif. Ruben şi-a pierdut privilegiul din cauza conduitei lui imorale (1 Cronici 5:1). Cu toate acestea, sub Legea mozaică, tatăl trebuia să respecte dreptul care, în mod firesc, îi aparţinea întâiului său născut. Un bărbat care avea mai multe soţii nu putea să transfere dreptul de întâi născut de la primul fiu al unei soţii la primul fiu al altei soţii doar pentru că o iubea mai mult pe aceasta (Deuteronomul 21:15–17).
De ce purtau scribii şi fariseii „filacterii“?
▪ Isus i-a condamnat pe împotrivitorii săi religioşi, pe scribi şi pe farisei, deoarece îşi măreau „filacteriile“, „casete care conţineau texte scripturale şi pe care le purtau ca protecţie“ (Matei 23:2, 5, nota de subsol). Membrii acestor grupări religioase îşi legau pe frunte şi pe partea interioară a braţului, în dreptul inimii, nişte cutiuţe negre de piele, pătrate sau dreptunghiulare. În aceste cutii puneau pasaje din Scripturi. Obiceiul de a purta filacterii a apărut în urma interpretării literale a următoarei porunci date de Dumnezeu israeliţilor: „Aceste cuvinte pe care ţi le poruncesc astăzi să fie în inima ta . . . Să ţi le legi ca semn pe mână şi . . . drept fruntar între ochi“ (Deuteronomul 6:6–8). Nu se ştie exact când a apărut acest obicei, însă majoritatea erudiţilor cred că în secolul al treilea sau al doilea î.e.n.
Isus a dezaprobat această practică din două motive. În primul rând, scribii şi fariseii îşi măreau filacteriile pentru a le arăta celorlalţi cât de pioşi erau. În al doilea rând, membrii acestor grupări considerau că filacteriile erau amulete, sau talismane, care îi fereau de rele. Cuvântul grecesc tradus prin filacterii, phylakterion, a fost redat în unele publicaţii laice prin „avanpost“, „fortificaţie“ sau „mijloc de apărare“.