Este mărturisirea păcatelor o cerinţă a lui Dumnezeu?

Mărturisirea păcatelor (sau spovedania) la urechea unui preot sau pastor face parte şi în prezent din închinarea şi ritualurile religioase practicate în multe biserici. Se ridică însă întrebarea dacă în societatea permisivă şi tolerantă de astăzi mărturisirea păcatelor mai este necesară sau importantă.

PĂRERILE sunt împărţite în această privinţă. De exemplu, în ziarul canadian National Post este prezentat comentariul unei persoane care recunoaşte că, deşi este greu să-i vorbeşti cuiva despre răul pe care l-ai făcut, „simţi o mare uşurare dacă cineva cunoaşte situaţia ta, se roagă cu tine şi îţi spune ce trebuie să faci pentru a îndrepta lucrurile“. Un punct de vedere diferit găsim în cartea Binecuvântează-mă, Părinte, căci am păcătuit (engl.), unde sunt citate cuvintele unui bărbat care spunea: „Spovedania este unul dintre cele mai demoralizante ritualuri ale Bisericii, deoarece le provoacă oamenilor o nelinişte obsedantă“. Care este punctul de vedere al Bibliei referitor la acest subiect?

Ce spune Biblia

În Legea dată de Dumnezeu naţiunii Israel se găsesc instrucţiuni concrete cu privire la ce anume trebuia să facă o persoană care păcătuia. De exemplu, când cineva păcătuia împotriva unui semen al său sau încălca una dintre legile lui Dumnezeu, el trebuia să-i mărturisească fapta unui preot numit, care aparţinea tribului lui Levi. Acesta făcea apoi ispăşire în favoarea lui, oferindu-i lui Dumnezeu o jertfă pentru iertarea păcatului (Leviticul 5:1–6).

Secole mai târziu, când profetul Natan l-a mustrat pe regele David pentru păcatele pe care le comisese, cum a reacţionat acesta? David a recunoscut imediat: „Am păcătuit împotriva lui Iehova“ (2 Samuel 12:13). De asemenea, el s-a rugat, implorându-l pe Dumnezeu să-i arate favoare. Care a fost rezultatul? Iată ce a scris David mai târziu: „Ţi-am mărturisit, în cele din urmă, păcatul meu şi nu mi-am acoperit nelegiuirea. Am zis: «Îi voi mărturisi lui Iehova fărădelegile mele». Tu ai iertat nelegiuirea păcatelor mele“ (Psalmii 32:5; 51:1–4).

În congregaţia creştină din secolul I e.n., mărturisirea păcatelor a fost considerată în continuare o cerinţă a lui Dumnezeu. Iacov, fratele vitreg al lui Isus şi unul dintre cei aflaţi în fruntea congregaţiei din Ierusalim, i-a îndemnat pe colaboratorii săi creştini: „Mărturisiţi-vă . . . deschis păcatele unii altora şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi“ (Iacov 5:16). Prin urmare, ce anume li se cere creştinilor să mărturisească şi cui?

Ce trebuie să fie mărturisit?

În fiecare zi, ca oameni imperfecţi, suntem înclinaţi să acţionăm în mod nechibzuit sau să ne folosim greşit limba şi în felul acesta păcătuim unii împotriva altora (Romani 3:23). Înseamnă oare că trebuie să mărturisim o astfel de greşeală unui om cu autoritate în acest sens?

Deşi în ochii lui Dumnezeu orice păcat este o nelegiuire, El este îndurător şi ţine cont că nu  ne ridicăm la înălţimea normelor sale din cauza imperfecţiunii moştenite. Într-adevăr, psalmistul a recunoscut: „Dacă te-ai uita la nelegiuiri, o, Iah, o, Iehova, cine ar putea să stea în picioare? Căci la tine este adevărata iertare, ca să fii de temut“ (Psalmul 130:3, 4). Ce ar trebui deci să facem când greşim sau păcătuim împotriva altora, probabil fără voia noastră? Să ne amintim că rugăciunea-model dată de Isus discipolilor săi conţine şi această cerere: „Iartă-ne păcatele, fiindcă şi noi iertăm oricui păcătuieşte împotriva noastră“ (Luca 11:4). Într-adevăr, Dumnezeu ne acordă iertare dacă ne îndreptăm spre el şi îi cerem acest lucru în numele lui Isus (Ioan 14:13, 14).

Să remarcăm că Isus a menţionat condiţia ca şi noi să iertăm pe oricine „păcătuieşte împotriva noastră“. Apostolul Pavel le-a spus fraţilor săi de credinţă: „Fiţi buni unii cu alţii, plini de o tandră compasiune, iertându-vă cu mărinimie unii pe alţii, aşa cum şi Dumnezeu, prin Cristos, v-a iertat cu mărinimie“ (Efeseni 4:32). Dacă le iertăm altora greşelile, ne putem aştepta ca şi Dumnezeu să ierte greşelile noastre.

Ce se poate spune însă despre păcatele grave, cum ar fi furtul, minciuna premeditată, imoralitatea sexuală, beţia şi altele? Cel care comite asemenea păcate încalcă legile lui Dumnezeu şi astfel păcătuieşte împotriva lui Dumnezeu. Ce ar trebui să facă persoana respectivă?

Cui trebuie să-i fie mărturisite păcatele?

Dumnezeu nu-i autorizează pe oameni să ierte păcatele comise împotriva lui. Numai el le poate ierta. Biblia spune clar: „Dacă ne mărturisim păcatele, [Dumnezeu] este fidel şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de toată nedreptatea“ (1 Ioan 1:9). Însă cui trebuie să-i fie mărturisite păcatele grave?

Întrucât numai Dumnezeu poate acorda iertare, aceste păcate trebuie să-i fie mărturisite lui. După cum am văzut mai înainte, aşa a făcut David. Dar pe ce bază poate fi acordată iertarea? Biblia ne spune: „Aşadar, căiţi-vă şi întoarceţi-vă, ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină timpuri de înviorare de la însuşi Iehova“ (Faptele 3:19). Iertarea nu se obţine deci doar pe baza faptului că cineva îşi recunoaşte şi îşi mărturiseşte păcatul. Cel ce a păcătuit trebuie, de asemenea, să fie dispus să renunţe la conduita sa greşită. Adesea, acest ultim pas nu este uşor de făcut. Dar există un ajutor.

Să ne amintim cuvintele discipolului Iacov, menţionate anterior: „Mărturisiţi-vă . . . deschis păcatele unii altora şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi“. În continuare, el a spus: „Implorarea unui om drept, când este ascultată, are multă forţă“ (Iacov 5:16). ‘Omul drept’ poate fi unul dintre „bătrânii congregaţiei“, la care s-a referit Iacov în versetul 14. În congregaţia creştină există ‘bătrâni’ spirituali numiţi, care pot să-i ajute pe cei ce doresc să obţină iertare de la Dumnezeu. Evident, aceşti ‘bătrâni’ nu pot absolvi pe nimeni de păcate, deoarece niciun om nu are autoritate să-l ierte pe semenul său pentru un rău comis împotriva lui Dumnezeu. * Totuşi, ei sunt calificaţi din punct de vedere spiritual pentru a-i mustra şi a-i îndrepta pe cei ce s-au făcut vinovaţi de un păcat grav, ajutându-i să-şi dea seama de gravitatea păcatului comis şi de necesitatea de a se căi (Galateni 6:1).

 De ce trebuie mărturisite păcatele?

Indiferent dacă păcatul este grav sau nu, cel ce l-a comis şi-a deteriorat relaţiile cu semenul său şi cu Dumnezeu. Drept urmare, el s-ar putea simţi tulburat sau jenat. Aceasta se datorează mustrărilor conştiinţei, cu care am fost înzestraţi de Creatorul nostru (Romani 2:14, 15). Ce se poate face în acest caz?

Dacă ne îndreptăm din nou atenţia spre scrisoarea lui Iacov, găsim următoarele cuvinte încurajatoare: „Este printre voi cineva bolnav [spiritual]? Să-i cheme la el pe bătrânii congregaţiei, iar ei să se roage pentru el, ungându-l cu ulei în numele lui Iehova. Rugăciunea credinţei îl va vindeca pe cel bolnav, iar Iehova îl va ridica. Şi, dacă a comis păcate, îi vor fi iertate“ (Iacov 5:14, 15).

În versetele citate se arată din nou că bătrânilor li se cere să se îngrijească de necesităţile turmei. Cum fac ei acest lucru? Fireşte, nu doar ascultându-l pe cel care îşi mărturiseşte păcatul. Întrucât este vorba de o boală spirituală, ei trebuie să întreprindă ceva care „îl va vindeca pe cel bolnav“. Iacov spune că se pot face două lucruri.

Unul dintre ele este ‘ungerea cu ulei’. Această ungere se referă la puterea vindecătoare a Cuvântului lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a explicat: „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi puternic; . . . poate să discearnă gândurile şi intenţiile inimii“ şi pătrunde adânc în mintea şi inima unei persoane (Evrei 4:12). Mânuind cu iscusinţă Biblia, bătrânii îl pot ajuta pe cel bolnav spiritual să înţeleagă cauza problemei sale şi să facă paşii corespunzători pentru a remedia situaţia înaintea lui Dumnezeu.

Celălalt lucru este „rugăciunea credinţei“. Evident, chiar dacă bătrânii se roagă, Dumnezeu nu va renunţa să aplice dreptatea. Totuşi, aceste rugăciuni sunt preţioase înaintea lui, deoarece el este dornic să ierte păcatul pe baza jertfei de răscumpărare a lui Cristos (1 Ioan 2:2). Dumnezeu este gata să ajute orice păcătos care se căieşte sincer şi face „lucrări corespunzătoare căinţei“ (Faptele 26:20).

Indiferent dacă un păcat a fost comis împotriva unui semen sau împotriva lui Dumnezeu, cel mai important motiv pentru care păcatul trebuie mărturisit este dobândirea unei poziţii aprobate înaintea lui Dumnezeu. Isus Cristos a arătat că, pentru a-i aduce închinare lui Dumnezeu cu o conştiinţă curată, trebuie mai întâi să rezolvăm orice neînţelegere pe care am putea s-o avem cu unul dintre semenii noştri şi să facem pace cu el (Matei 5:23, 24). În Proverbele 28:13 se spune: „Cine îşi acoperă fărădelegile nu va prospera, dar celui ce le mărturiseşte şi se lasă de ele i se va arăta îndurare“. Dacă ne umilim înaintea lui Iehova Dumnezeu şi-i cerem iertare, vom câştiga favoarea sa, iar el ne va înălţa la timpul potrivit (1 Petru 5:6).

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 23]

Dumnezeu va trece cu vederea greşelile noastre şi ne va acorda iertare dacă ne îndreptăm spre el şi-i cerem acest lucru în numele lui Isus

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Cel mai important motiv pentru care păcatul trebuie mărturisit este dobândirea unei poziţii aprobate înaintea lui Dumnezeu