Salt la conţinut

Salt la cuprins

A murit Isus pe o cruce?

A murit Isus pe o cruce?

A murit Isus pe o cruce?

„CRUCEA este cel mai cunoscut simbol al creştinismului“, se spune în The World Book Encyclopedia. În multe picturi şi lucrări de artă religioasă Isus este înfăţişat ţintuit pe o cruce. De ce este simbolul crucii atât de răspândit în creştinătate? A murit Isus realmente pe o cruce?

Mulţi susţin că aşa afirmă Biblia. De exemplu, în Biblia Cornilescu, 2001, se spune că în timp ce Isus era executat, cei prezenţi îşi băteau joc de el zicându-i ‘să coboare de pe cruce’ (Matei 27:40, 42). Şi alte traduceri ale Bibliei redau în mod asemănător acest citat. În Noul Testament pe înţelesul tuturor se arată că soldaţii l-au obligat pe Simon din Cirena „să ducă crucea lui Isus“ (Marcu 15:21). În aceste versete, cuvântul „cruce“ redă termenul grecesc staurós. Este justificată o asemenea traducere? Care este sensul cuvântului din limba greacă?

A fost vorba într-adevăr de o cruce?

Potrivit elenistului W. E. Vine, cuvântul staurós „indică în principal un par sau un stâlp vertical, pe care erau ţintuiţi răufăcătorii pentru a fi executaţi. Nici substantivul, nici verbul stauroō, care înseamnă a fixa pe un par sau pe un stâlp, nu s-au referit iniţial la crucea ecleziastică, ce avea două braţe“.

The Imperial Bible-Dictionary spune că sensul propriu al cuvântului staurós era acela de „stâlp vertical, sau par, de care se putea atârna ceva sau care se putea folosi pentru a împrejmui un teren“. Dicţionarul precizează în continuare: „Şi la romani, termenul crux (din care derivă la noi cuvântul cruce) pare să fi avut la origine sensul de stâlp vertical“. De aceea, The Catholic Encyclopedia explică: „Este cert că, iniţial, crucea era un simplu par vertical, ascuţit la capătul superior“.

Pentru a descrie instrumentul pe care a fost executat Isus, scriitorii Bibliei au folosit şi cuvântul grecesc xýlon. Lucrarea A Critical Lexicon and Concordance to the English and Greek New Testament defineşte cuvântul xýlon drept „o bucată de lemn, un stâlp de lemn“. Apoi adaugă că xýlon, asemenea termenului staurós, denumea „un simplu par sau stâlp vertical pe care romanii îi ţintuiau pe cei despre care se spunea că trebuiau să fie crucificaţi“.

În armonie cu cele de mai sus, Biblia Cornilescu, 2001, redă versetul din Faptele 5:30 astfel: „Dumnezeul părinţilor noştri L-a înviat pe Isus, pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn [xýlon]“. Şi alte traduceri ale Bibliei redau termenul xýlon prin „lemn“, deşi pe staurós îl redau prin „cruce“. Noul Testament, 1993, traduce textul din Faptele 13:29 în felul următor: „După ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au luat jos de pe lemn [xýlon] şi L-au pus într-un mormânt“.

Cu referire la sensul de bază al cuvintelor greceşti staurós şi xýlon, lucrarea Critical Lexicon and Concordance, citată mai sus, face următoarea remarcă: „Niciunul dintre aceste cuvinte nu corespunde conceptului modern de cruce, aşa cum ne-am obişnuit să o vedem în picturi“. Cu alte cuvinte, termenul staurós în accepţiunea scriitorilor Evangheliilor nu are nimic în comun cu ceea ce înţeleg azi oamenii prin cruce. Din acest motiv, Sfintele Scripturi — Traducerea lumii noi redau cuvântul staurós prin „stâlp de tortură“ la Matei 27:40–42, precum şi în celelalte ocurenţe ale termenului. În mod asemănător, Complete Jewish Bible foloseşte expresia „stâlp de execuţie“.

Originea crucii

Din moment ce Biblia nu spune că Isus a fost executat pe o cruce, de ce bisericile care pretind că predau şi respectă Biblia, cum ar fi Biserica Catolică, Protestantă şi Ortodoxă, îşi decorează lăcaşurile de cult cu cruci? De ce folosesc ele crucea ca simbol al credinţei creştine? Cum a ajuns crucea un simbol atât de răspândit?

Crucea este venerată nu numai de oamenii care merg la biserică şi care pretind că respectă Biblia, ci şi de cei care nu o respectă şi a căror religie este cu mult mai veche decât religiile „creştine“. Numeroase lucrări pe teme religioase recunosc că crucea, în diversele ei forme şi mărimi, a fost venerată de la începuturile civilizaţiei umane. De exemplu, în hieroglifele şi în reprezentările pe care egiptenii antici le făceau zeilor lor, apărea deseori o cruce în formă de T, cu o buclă deasupra. Această cruce se numeşte crucea cu ansă, sau crucea cu mâner, şi este considerată simbolul vieţii. Cu timpul, ea a fost împrumutată şi folosită de Biserica Coptă, precum şi de alte biserici.

Potrivit cu The Catholic Encyclopedia, „crucea pare să fi avut la început forma aşa-zisei cruci gamate (crux gammata), cunoscută de orientalişti şi de studenţii la arheologie preistorică mai mult sub numele ei sanscrit de svastika“. Acest semn era larg răspândit în India şi Asia, printre hinduşi şi budişti, găsindu-se şi astăzi în decoraţiunile şi podoabele din aceste zone.

Nu se ştie cu exactitate când a fost adoptată crucea ca simbol „creştin“. În Expository Dictionary of New Testament Words, de W. E. Vine, se spune că „pe la mijlocul secolului al III-lea A.D., bisericile se îndepărtaseră de unele doctrine ale credinţei creştine sau le denaturaseră. Pentru a spori prestigiul sistemului ecleziastic apostat, bisericile acceptau în rândurile lor păgâni care nu se înnoiseră prin credinţă şi cărora li se permitea să-şi păstreze în mare măsură semnele şi simbolurile păgâne“, inclusiv crucea.

Unii scriitori asociază adoptarea crucii cu anul 312 e.n., când împăratul Constantin, care se închina la zeul-soare, se afla într-o campanie militară. Cu acea ocazie, el a susţinut că ar fi văzut deasupra soarelui o cruce, precum şi cuvintele latineşti „in hoc signo vinces“ (prin acest semn vei învinge). Mai târziu, acest semn „creştin“ a fost pus pe steagurile, scuturile şi armura armatei sale (vezi fotografia din stânga). Deşi a pretins că s-a convertit la creştinism, Constantin nu s-a botezat decât după 25 de ani, când era pe patul de moarte. Unii s-au îndoit de sinceritatea lui. „În loc să se convertească la învăţăturile lui Isus Nazarineanul, el a acţionat de parcă ar fi vrut să transforme creştinismul într-o religie pe placul supuşilor săi, într-o religie catolică [universală]“, se afirmă în cartea The Non-Christian Cross.

De atunci au început să fie folosite cruci de diverse forme şi mărimi. De exemplu, The Illustrated Bible Dictionary spune că aşa-numita cruce a Sfântului Anton „avea forma unui T şi provenea, conform credinţei unora, din litera tau, simbolul zeului [babilonian] Tamuz“. Mai exista şi crucea Sfântului Andrei, în forma literei X, precum şi crucea obişnuită, cu două braţe, dintre care cel transversal este coborât. Se crede în mod eronat că aceasta din urmă, numită şi crucea latină, „este, conform tradiţiei, tipul de cruce pe care a murit Domnul nostru“.

Cum priveau creştinii din secolul întâi crucea

Biblia arată că, în secolul întâi, mulţi dintre cei care l-au ascultat pe Isus au devenit credincioşi şi au manifestat credinţă în jertfa sa de răscumpărare. După ce apostolul Pavel le-a predicat evreilor din Corint, dovedind că Isus era Cristosul, „Crisp, preşedintele sinagogii, a crezut în Domnul şi, împreună cu el, toată casa lui. Mulţi dintre corintenii care auzeau au crezut şi s-au botezat“ (Faptele 18:5–8). Pavel nu le-a spus creştinilor să folosească în închinare imagini sau simboluri religioase, ci le-a poruncit ‘să fugă de idolatrie’ şi de orice altă practică păgână (1 Corinteni 10:14).

Istoricii şi cercetătorii nu au găsit nicio dovadă care să ateste că primii creştini foloseau crucea. Cartea History of the Cross citează cuvintele unui scriitor de la sfârşitul secolului al XVII-lea: „I-ar plăcea binecuvântatului Isus să-Şi vadă discipolii mândrindu-se cu acest instrument de pedeapsă capitală pe care [se pretinde că] El a suferit în tăcere şi pe nedrept, dispreţuind ruşinea?“. Ce aţi răspunde la această întrebare?

Pentru a ne închina aşa cum vrea Dumnezeu, nu trebuie să folosim obiecte şi imagini. „Ce legătură poate fi între templul lui Dumnezeu şi idoli?“, a întrebat Pavel (2 Corinteni 6:14–16, Noul Testament, Bulai şi Budău). Nu există niciun verset biblic care să indice că un creştin trebuie să folosească în închinare un obiect asemănător celui pe care a fost ţintuit Isus. (Compară cu Matei 15:3; Marcu 7:13.)

Care este deci semnul de identificare a adevăraţilor creştini? Nici crucea, nici vreun alt simbol, ci iubirea. Iată ce le-a spus Isus continuatorilor săi: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; aşa cum v-am iubit eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor şti toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi iubire între voi“ (Ioan 13:34, 35).

[Text generic pe pagina 19]

Termenul staurós în accepţiunea scriitorilor Evangheliilor nu are nimic în comun cu ceea ce înţeleg azi oamenii prin cruce

[Legenda ilustraţiei de la pagina 18]

Desen din secolul al XVII-lea reprezentând o execuţie pe un staurós, din cartea lui Lipsius, „De Cruce“

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

Pictură murală egipteană (aprox. secolul al XIV-lea î.e.n.) înfăţişând crucea ansată, un simbol al vieţii

[Provenienţa fotografiei]

© DeA Picture Library / Art Resource, NY

[Legenda fotografiei de la pagina 19]

Cruce gamată, templul hindus Laxmi Narayan

[Provenienţa fotografiei de la pagina 20]

Din cartea The Cross in Tradition, History, and Art (1897)