ESTERA se apropia încet de tron. Inima îi bătea foarte tare. Imaginaţi-vă liniştea care s-a aşternut în sala tronului. Liniştea era atât de adâncă, încât Estera putea auzi sunetul paşilor ei uşori şi foşnetul veşmintelor sale regale. Însă nu trebuia să se lase distrasă nici de măreţia curţii regale a palatului din Susa, nici de coloanele elegante, nici de bogăţia de sculpturi de pe tavanul îmbrăcat în lemn de cedru, adus din îndepărtatul Liban. Toată atenţia Esterei era concentrată asupra regelui, omul în mâinile căruia se afla însăşi viaţa ei.

Regele o privea cu atenţie în timp ce se apropia, ţinând întins spre ea sceptrul de aur. Era un gest simplu, dar pentru Estera a însemnat viaţă deoarece regele a arătat astfel că o ierta pentru delictul grav pe care tocmai îl comisese, acela de a veni înaintea lui fără să fi fost invitată. Când a ajuns în faţa tronului, Estera s-a apropiat şi, plină de recunoştinţă, a atins vârful sceptrului (Estera 5:1, 2). *

Tot ce îl înconjura pe regele Ahaşveroş vorbea despre imensa lui bogăţie şi putere. Potrivit istoricilor, veşmintele regale ale monarhilor persani din acea vreme ar valora în prezent sute de milioane de dolari. Cu toate acestea, Estera a văzut o oarecare căldură în privirea soţului ei, care, în felul lui, chiar o iubea. Regele i-a spus: „Ce s-a întâmplat, regină Estera, şi care-ţi este rugămintea? Chiar şi jumătate din regat — ţi se va da!“ (Estera 5:3).

Estera îşi dovedise deja în mod remarcabil credinţa şi curajul; ea se înfăţişase înaintea regelui pentru a-i ocroti pe membrii poporului ei de un complot menit să-i şteargă din existenţă. Până în acel moment Estera avusese succes, dar înaintea ei stăteau încercări şi mai mari. Ea trebuia să-l convingă pe acest monarh plin de mândrie că sfetnicul în care avea cea mai mare încredere îl înşelase, determinându-l să condamne la moarte poporul din care făcea parte Estera. Cum avea Estera să-l convingă pe rege să acţioneze în folosul poporului ei şi ce putem învăţa din exemplul ei de credinţă?

A ales cu înţelepciune „un timp pentru a vorbi“

Ar fi trebuit Estera să-i dezvăluie regelui întreaga situaţie de faţă cu toţi membrii curţii? Dacă ar fi procedat astfel, l-ar fi umilit pe rege şi i-ar fi putut da timp sfetnicului său, Haman, să conteste acuzaţiile ei. Aşadar, ce a făcut Estera? Cu secole înainte, înţeleptul rege Solomon scrisese sub inspiraţie divină: „Pentru orice lucru este un timp fixat, . . . un timp pentru a tăcea şi un timp pentru a vorbi“ (Eclesiastul 3:1, 7). Ne putem imagina că fidelul Mardoheu a învăţat-o pe Estera, fiica sa adoptivă, astfel de principii cât timp s-a aflat în grija lui. În mod sigur, Estera a înţeles cât de important era să-şi aleagă cu grijă ‘timpul pentru a vorbi’.

 De aceea, Estera a spus: „Dacă regele găseşte de cuviinţă, să vină azi regele împreună cu Haman la ospăţul pe care l-am pregătit pentru el“ (Estera 5:4). Regele a acceptat şi a trimis să fie chemat Haman. Aţi observat cu câtă înţelepciune a vorbit Estera? Ea nu a ştirbit demnitatea soţului ei şi, în acelaşi timp, a creat un cadru mai potrivit în care să-i dezvăluie îngrijorările ei.

Fără îndoială, Estera a pregătit cu grijă acest ospăţ, asigurându-se că totul va fi pe placul soţului ei. La ospăţ s-a servit şi vin ales, care contribuie la buna dispoziţie (Psalmul 104:15). Lui Ahaşveroş i-a plăcut ospăţul şi s-a simţit îndemnat s-o întrebe din nou pe Estera care îi era cererea. Era oare acesta momentul să vorbească?

Estera a considerat că încă nu sosise momentul. De aceea, i-a invitat pe rege şi pe Haman a doua zi la un alt ospăţ (Estera 5:7, 8). De ce a ales să amâne momentul în care să-i vorbească regelui? Să ne amintim că, în virtutea decretului dat de rege, tot poporul Esterei fusese condamnat la moarte. Dat fiind că era o chestiune de viaţă şi de moarte, Estera trebuia să fie sigură că alege momentul potrivit. De aceea, ea a aşteptat şi a creat încă un prilej pentru a-i dovedi soţului ei cât de mult îl respecta.

Răbdarea este o calitate pe cât de rară, pe atât de preţioasă. Deşi era îngrijorată şi dornică să-i vorbească regelui, Estera a aşteptat cu răbdare momentul potrivit. Putem învăţa multe din exemplul ei, deoarece fiecare dintre noi a văzut probabil unele lucruri rele care ar trebui îndreptate. Dacă încercăm să convingem o persoană cu autoritate să rezolve o problemă, s-ar putea să fie necesar să imităm exemplul Esterei având răbdare. În Proverbele 25:15 se spune: „Prin răbdare poate fi convins un comandant şi o limbă blândă poate zdrobi un os“. Dacă aşteptăm cu răbdare momentul potrivit şi vorbim cu blândeţe, la fel ca Estera, chiar şi opoziţia, oricât ar fi de înverşunată, poate fi învinsă. A binecuvântat Iehova, Dumnezeul Esterei, răbdarea şi înţelepciunea ei?

Răbdarea deschide calea dreptăţii

Răbdarea Esterei a făcut posibilă derularea unui remarcabil şir de evenimente. Haman a plecat de la primul ospăţ „bucuros şi cu inima veselă“ deoarece regele şi regina îl preţuiau atât de mult. Însă, când a ieşit pe poarta palatului, Haman şi-a oprit privirile asupra lui Mardoheu, iudeul care încă refuza să-i acorde o onoare specială. Motivele lui Mardoheu nu aveau nicio legătură cu lipsa de respect, ci, mai degrabă, cu conştiinţa lui şi cu relaţia lui cu Iehova Dumnezeu. Totuşi, Haman „s-a umplut de furie“ (Estera 5:9).

 Când Haman le-a spus soţiei şi prietenilor că Mardoheu nu i-a acordat onoare, aceştia l-au îndemnat să pregătească un stâlp foarte înalt, de peste 22 de metri, şi apoi să-i ceară regelui ca Mardoheu să fie atârnat pe stâlp. Lui Haman i-a plăcut ideea şi a luat imediat măsuri în acest sens (Estera 5:12–14).

Între timp însă, s-a întâmplat ceva mai puţin obişnuit. Biblia spune că „în noaptea aceea, regele n-a avut somn“. Prin urmare, a cerut să i se citească cu glas tare din cartea cronicilor din timpurile acelea. În cronici se vorbea şi despre un complot care vizase asasinarea lui Ahaşveroş. Regele şi-a amintit de acest lucru, precum şi de faptul că oamenii care au vrut să-l omoare au fost prinşi şi executaţi. Dar ce se întâmplase cu cel care dăduse în vileag complotul, şi anume cu Mardoheu? Când regele a întrebat ce răsplată primise Mardoheu, slujitorii i-au spus că nu se făcuse nimic pentru acest om (Estera 6:1–3).

Cuprins de nelinişte, regele a întrebat ce funcţionar de la curte îl putea ajuta să corecteze această scăpare. Dintre toţi funcţionarii, iată că în curtea regelui se afla tocmai Haman. Se pare că venise dis-de-dimineaţă, nerăbdător să obţină permisiunea de a-l executa pe Mardoheu. Dar, înainte ca Haman să poată spune ceva, regele l-a întrebat care era cel mai bun mod de a-l onora pe un om ce câştigase favoarea regelui. Haman a presupus că regele se gândea la el, astfel că i-a sugerat să-i acorde acelui om o onoare cu totul neobişnuită: să-l îmbrace cu veşminte regale, iar un înalt funcţionar să-l plimbe prin Susa călare pe calul regelui şi să strige laude la adresa omului aceluia în auzul tuturor. Imaginaţi-vă expresia feţei lui Haman când a aflat că omul care trebuia onorat era Mardoheu! Şi pe cine a desemnat regele să-l laude pe Mardoheu? Chiar pe Haman! (Estera 6:4–10)

Haman a îndeplinit fără pic de tragere de inimă această însărcinare, pe care o considera odioasă, după care, plin de amărăciune, s-a dus acasă în grabă. Soţia şi prietenii i-au spus că această schimbare de situaţie nu putea fi decât de rău augur: el avea să fie înfrânt în lupta împotriva iudeului Mardoheu (Estera 6:12, 13).

Deoarece Estera a fost răbdătoare, aşteptând încă o zi pentru a-i face cunoscută regelui cererea ei, Haman a avut timp să-şi sape singur groapa, ca să spunem aşa. Şi nu este oare posibil ca Iehova Dumnezeu să-i fi provocat regelui insomnia? (Proverbele 21:1) Nu este de mirare că în Cuvântul lui Dumnezeu suntem îndemnaţi ‘să aşteptăm cu răbdare’ (Mica 7:7). Când aşteptăm ca Dumnezeu să acţioneze, am putea constata că soluţiile sale la problemele noastre sunt mult mai bune decât orice lucru la care ne-am putea gândi noi.

A vorbit în mod curajos

Estera n-a îndrăznit să pună şi mai mult la încercare răbdarea regelui; cu ocazia următorului ospăţ trebuia să dezvăluie totul. Dar cum? Chiar regele i-a oferit această posibilitate, întrebând-o din nou care îi era cererea (Estera 7:2). Sosise timpul ca Estera să vorbească.

Probabil că Estera s-a rugat în gând Dumnezeului ei înainte de a rosti următoarele cuvinte: „Dacă am găsit favoare în ochii tăi, o, rege, şi dacă regele găseşte de cuviinţă, să-mi fie dat sufletul meu la cererea mea şi poporul meu la rugămintea mea“ (Estera 7:3). Să observăm că Estera l-a asigurat pe rege că îi respecta judecata cu privire la ce găsea de cuviinţă. Cât de mult s-a deosebit ea de Vasti, fosta soţie a regelui, care îşi umilise soţul în mod intenţionat! (Estera 1:10–12) În plus, Estera nu l-a criticat pe rege  pentru imprudenţa de a avea încredere în Haman. În schimb, ea l-a implorat s-o apere de un pericol care îi ameninţa viaţa.

Fără îndoială, această cerere l-a mişcat şi l-a surprins pe rege. Cine ar fi cutezat să primejduiască viaţa reginei lui? Estera a spus în continuare: „Am fost vânduţi, eu şi poporul meu, ca să fim distruşi, omorâţi şi nimiciţi. Dacă am fi fost vânduţi ca sclavi şi ca servitoare, aş fi tăcut. Dar necazul acesta n-ar trebui permis, căci este spre paguba regelui“ (Estera 7:4). Deşi Estera a prezentat problema în mod deschis, ea a adăugat că n-ar fi spus nimic dacă ameninţarea ar fi constat numai în luarea în sclavie. Însă era vorba despre un genocid, iar acesta avea să însemne o pierdere prea mare pentru rege ca să fie trecut sub tăcere.

Din exemplul Esterei învăţăm multe despre arta de a convinge. Dacă va trebui vreodată să-i vorbim despre o problemă serioasă unei persoane iubite sau chiar unei persoane cu multă autoritate, ne poate fi de mare ajutor să dăm dovadă de răbdare, respect şi francheţe (Proverbele 16:21, 23).

Apoi, Ahaşveroş a întrebat: „Cine este acela? Unde este cel care a îndrăznit să facă aşa ceva?“. Să ne-o imaginăm pe Estera arătând spre vinovat în timp ce spune: „Omul acela, împotrivitorul şi duşmanul, este Haman, răul acesta!“. Simţind că urma să fie condamnat, Haman a fost cuprins de panică. Imaginaţi-vă faţa capriciosului monarh înroşindu-se de furie când a înţeles că sfetnicul său cel mai de încredere îl înşelase, făcându-l să semneze un ordin care urma să ducă la uciderea iubitei sale soţii! Furios, regele a ieşit în grădină ca să-şi recapete calmul (Estera 7:5–7).

Demascat ca fiind un uneltitor plin de laşitate, Haman s-a aruncat la picioarele reginei şi a început s-o implore. Când regele s-a întors din grădină şi l-a văzut pe Haman căzut pe divanul Esterei, l-a acuzat că încerca s-o violeze pe regină chiar în casa regelui. Această acuzaţie însemna moarte sigură pentru Haman. El a fost luat şi i-a fost acoperită faţa. Apoi, unul dintre demnitari i-a spus regelui despre stâlpul înalt pe care Haman îl pregătise pentru Mardoheu. Ahaşveroş a ordonat imediat ca pe acel stâlp să fie atârnat chiar Haman! (Estera 7:8–10)

În lumea nedreaptă din prezent, am putea cu uşurinţă să credem că nu se va face niciodată dreptate. Ai trecut şi tu prin momente în care ai crezut acest lucru? Estera nu s-a lăsat cuprinsă de deznădejde, n-a devenit pesimistă şi nu şi-a pierdut credinţa. La momentul potrivit, ea a vorbit în mod curajos în favoarea dreptăţii şi a avut încredere că Iehova va face tot ce era necesar. Să imităm şi noi exemplul Esterei! Iehova nu s-a schimbat. El poate foarte bine şi în prezent să-i prindă pe cei răi şi înşelători în propriile lor capcane, la fel cum a făcut cu Haman (Psalmul 7:11–16).

 A dovedit altruism, luând poziţie de partea lui Iehova şi a poporului său

Regele a aflat, în sfârşit, cine era Mardoheu: nu era doar slujitorul loial care îl ocrotise ca să nu fie asasinat, ci şi tatăl adoptiv al Esterei. Ahaşveroş i-a încredinţat lui Mardoheu funcţia de prim-ministru, pe care o ocupase înainte Haman. Regele i-a oferit Esterei casa lui Haman, inclusiv imensa lui avere. Iar Estera l-a pus pe Mardoheu peste casa lui Haman (Estera 8:1, 2).

Acum, că Estera şi Mardoheu erau în siguranţă, putea regina să stea liniştită? Numai dacă ar fi fost egoistă. Decretul dat de Haman cu privire la uciderea tuturor iudeilor urma să ajungă în toate colţurile imperiului. Haman pusese să se arunce sorţii, sau purul — după cât se pare o formă de spiritism —, pentru a stabili momentul cel mai potrivit în care să-şi pună în aplicare planul plin de cruzime (Estera 9:24–26). Mai erau câteva luni până la ziua aceea, însă timpul se scurgea cu repeziciune. Se mai putea evita dezastrul?

Dovedind altruism, Estera şi-a riscat din nou viaţa venind iarăşi înaintea regelui fără să fi fost invitată oficial. De această dată, ea a plâns pentru poporul ei, implorându-l pe rege să anuleze îngrozitorul decret. Însă legile emise în numele monarhului persan nu puteau fi anulate (Daniel 6:12, 15). De aceea, regele i-a împuternicit pe Estera şi pe Mardoheu să emită un nou decret. Astfel, a fost trimis un al doilea decret, prin care li  se acorda iudeilor dreptul de a se apăra. Călăreţii au gonit spre toate colţurile imperiului pentru a le duce iudeilor această veste bună. Ca urmare, speranţa a încolţit din nou în multe inimi (Estera 8:3–16). Ni-i putem imagina pe iudeii de pe tot cuprinsul acestui vast imperiu înarmându-se şi pregătindu-se de luptă. Ei n-ar fi putut face aceasta dacă nu ar fi existat al doilea decret. Dar, şi mai important, avea „Iehova al armatelor“ să fie cu poporul său? (1 Samuel 17:45)

Când a sosit ziua stabilită, poporul lui Dumnezeu era pregătit. De partea iudeilor erau şi mulţi demnitari persani, deoarece în tot imperiul se aflase despre noul prim-ministru, iudeul Mardoheu. Iehova i-a dat poporului său o mare victorie. El a luat măsuri ca duşmanii poporului său să fie complet nimiciţi, astfel încât să nu le mai poată face niciun rău slujitorilor săi * (Estera 9:1–6).

Mai mult decât atât, Mardoheu n-ar fi fost niciodată în siguranţă ca supraveghetor al casei lui Haman câtă vreme cei zece fii ai acelui om rău erau încă în viaţă. Prin urmare, şi ei au fost omorâţi (Estera 9:7–10). Astfel s-a împlinit o profeţie biblică, deoarece Dumnezeu prezisese distrugerea completă a amaleciţilor, care se dovediseră duşmani înverşunaţi ai poporului său (Deuteronomul 25:17–19). Este posibil ca fiii lui Haman să fi fost chiar ultimii membri ai acelei naţiuni condamnate.

Deşi tânără, Estera a trebuit să poarte pe umerii ei povara foarte grea a decretelor regale referitoare la război şi execuţii. Desigur, nu i-a fost uşor. Însă voinţa lui Iehova pretindea ca poporul său să nu fie distrus, întrucât din mijlocul naţiunii Israel avea să iasă promisul Mesia, singura sursă de speranţă pentru întreaga omenire! (Geneza 22:18) Slujitorii lui Dumnezeu din prezent sunt bucuroşi deoarece ştiu că, atunci când a fost pe pământ, Mesia, adică Isus, le-a interzis discipolilor săi să mai ia parte la războaie (Matei 26:52).

Totuşi, creştinii iau parte la un război spiritual; Satan vrea mai mult ca oricând să ne distrugă credinţa în Iehova Dumnezeu (2 Corinteni 10:3, 4). Ce binecuvântare este să avem un exemplu ca Estera! Asemenea Esterei, fie ca şi noi să dovedim credinţă folosind cu înţelepciune şi răbdare arta de a convinge, fiind curajoşi şi stând cu altruism de partea poporului lui Dumnezeu!

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 28]

Întrebări cu privire la Estera

De ce i-a permis Mardoheu Esterei să se căsătorească cu un păgân?

Unii erudiţi au sugerat că Mardoheu a fost un oportunist care a vrut ca Estera să se căsătorească cu regele doar de dragul prestigiului. Însă această idee este lipsită de fundament. Întrucât era un iudeu fidel, Mardoheu nu şi-ar fi dat consimţământul pentru o astfel de căsătorie (Deuteronomul 7:3). Potrivit vechii tradiţii iudaice, el a încercat să împiedice această căsătorie. Totuşi, pare puţin probabil ca Mardoheu sau Estera, simpli străini într-o ţară condusă de un monarh cu puteri absolute şi considerat zeu, să fi avut de ales în această situaţie. Cu timpul, a devenit clar că, prin intermediul căsătoriei Esterei, Iehova şi-a ocrotit poporul (Estera 4:14).

De ce cartea biblică Estera nu conţine nicio menţiune a numelui personal al lui Dumnezeu, Iehova?

După cât se pare, cel care a scris sub inspiraţie divină această carte a fost Mardoheu. Probabil că, iniţial, cartea a fost păstrată alături de unele documente persane oficiale, iar mai târziu a fost dusă la Ierusalim. Folosirea numelui lui Iehova i-ar fi putut îndemna pe închinătorii la zeii persani să distrugă cartea. În orice caz, este limpede că Iehova a avut un rol important în evenimentele din această relatare. Este interesant că numele personal al lui Dumnezeu este ascuns în textul ebraic original în câteva acrostihuri, aceasta însemnând că frazele au fost formulate în aşa fel încât primele sau ultimele litere ale unor cuvinte succesive să alcătuiască numele lui Dumnezeu (Estera 1:20).

Este cartea Estera inexactă din punct de vedere istoric?

Aşa consideră criticii. Unii erudiţi însă au remarcat că scriitorul cărţii a dovedit o cunoaştere foarte amănunţită a membrilor familiei regale, a arhitecturii şi a obiceiurilor persane. Este adevărat, în documentele laice care s-au păstrat până în zilele noastre nu s-a găsit nicio menţiune cu privire la regina Estera. Dar se pare că nu este prima dată când numele unui membru al familiei regale este scos din documentele publice. În plus, unele documente laice arată că un bărbat numit Mardukâ, un echivalent în limba persană pentru Mardoheu, a slujit ca demnitar la curtea din Susa în perioada descrisă în carte.

[Chenarul de la pagina 29]

O profeţie împlinită

Prin lupta dusă în favoarea poporului lui Dumnezeu, Estera şi Mardoheu au împlinit încă o profeţie a Bibliei. Cu peste 1 200 de ani înainte, Iehova l-a inspirat pe patriarhul Iacob să facă următoarea prezicere cu privire la unul dintre fiii săi: „Beniamin va sfâşia ca un lup. Dimineaţa va mânca animalul prins, iar seara va împărţi prada“ (Geneza 49:27). În „dimineaţa“, sau în zorii, perioadei în care Israelul a fost condus de regi, printre descendenţii lui Beniamin s-au numărat regele Saul şi alţi războinici viteji care au luptat pentru poporul lui Iehova. Iar „seara“, sau după apusul perioadei regilor Israelului, Estera şi Mardoheu, amândoi din tribul lui Beniamin, au luptat realmente împotriva duşmanilor lui Iehova. Se poate spune şi că ei au împărţit prada, în sensul că imensa avere a lui Haman a intrat în posesia lor.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]

Estera arată în mod umil recunoştinţă pentru îndurarea regelui

[Legenda ilustraţiei de la paginile 26, 27]

Estera demască în mod curajos răutatea lui Haman

[Legenda ilustraţiei de la paginile 28, 29]

Estera şi Mardoheu le trimit decrete iudeilor din Imperiul Persan