MARIA cade în genunchi sub povara unei dureri sfâşietoare. În urechi îi răsună încă ultimul strigăt scos de fiul ei înainte de a muri după mai multe ore de chin. Cerul se întunecase la miezul zilei. Acum pământul se zguduie cu putere (Matei 27:45, 51). Maria se gândeşte probabil că, prin aceste semne, Iehova arată lumii că el, mai mult decât oricine altcineva, este profund îndurerat de moartea fiului său, Isus Cristos.

În timp ce lumina amiezii risipeşte întunericul care se lăsase peste Golgota, sau Locul Craniului, Maria îşi plânge fiul (Ioan 19:17, 25). Amintirile se succed cu rapiditate în mintea ei. Poate că îşi aminteşte o scenă care a avut loc cu aproximativ 33 de ani în urmă, când ea şi Iosif şi-au dus copilaşul la templul din Ierusalim. Atunci, sub inspiraţie divină, un bătrân pe nume Simeon a rostit o profeţie. El a prezis lucruri mari cu privire la Isus, dar i-a spus Mariei că, într-o zi, „o sabie lungă îi va străpunge sufletul” (Luca 2:25-35). Abia în clipele acelea grele a înţeles ea pe deplin sensul cuvintelor lui.

S-a spus că moartea unui copil este cea mai dureroasă pierdere pe care o poate suferi un om. Moartea este un duşman nemilos, care ne răneşte pe toţi în diferite feluri (Romani 5:12; 1 Corinteni 15:26). Putem să supravieţuim loviturilor ei? În timp ce analizăm ce a făcut Maria de la începutul serviciului pământesc al lui Isus până în clipa morţii lui şi imediat după aceea, vom învăţa multe lucruri despre credinţa care a ajutat-o să supravieţuiască unei mari dureri.

Să ne întoarcem în timp pentru a vedea ce se întâmplase cu trei ani şi jumătate mai înainte. Maria a înţeles că se apropia o schimbare. Chiar şi în micul oraş Nazaret, oamenii vorbeau despre Ioan Botezătorul şi despre impresionantul său mesaj de salvare. Maria a observat că fiul ei cel mai mare primise această veste ca pe un semnal. Sosise timpul ca Isus să-şi înceapă lucrarea (Matei 3:1, 13). Pentru Maria şi familia ei, plecarea lui Isus avea să aducă numeroase schimbări.

După cât se pare, Iosif, soţul Mariei, murise. Prin urmare, Maria suferise deja o pierdere. * Lui Isus i se spunea acum atât „fiul tâmplarului”, cât şi „tâmplarul”. Este foarte probabil ca Isus să fi preluat afacerea tatălui său şi să-şi fi asumat rolul de întreţinător al familiei, alcătuită din mama lui şi cel puţin şase copii născuţi după el (Matei 13:55, 56; Marcu 6:3). Chiar dacă este posibil ca Isus să-l fi învăţat tâmplăria pe Iacov – din câte se pare, al doilea fiu al Mariei –, plecarea fiului cel mai mare avea să afecteze întreaga familie. Maria ducea deja o povară. I-a fost teamă de această schimbare? Dar şi mai important: Cum avea să reacţioneze ea când Isus din Nazaret avea să devină Cristos, sau Mesia, cel promis cu mult timp înainte? O relatare biblică dezvăluie unele lucruri în această privinţă (Ioan 2:1-12).

 Isus merge la Ioan ca să fie botezat, iar apoi devine Unsul lui Dumnezeu, sau Mesia (Luca 3:21, 22). După aceea îşi alege apostolii. Deşi lucrarea lui era urgentă, Isus şi-a făcut timp pentru a petrece momente plăcute alături de familie şi de prieteni. Împreună cu mama sa, cu discipolii şi cu fraţii săi de corp, el a mers la o nuntă în Cana, din câte se pare un orăşel situat pe o colină, la aproximativ 13 kilometri de Nazaret. În timpul mesei, Maria şi-a dat seama că apăruse o problemă. Probabil că văzuse cum unele rude ale mirilor schimbau priviri cuprinse de panică şi vorbeau în şoaptă neliniştite. Se terminase vinul! În cultura iudaică, o asemenea lipsă de ospitalitate s-ar fi răsfrânt negativ asupra onoarei familiei şi ar fi stricat evenimentul. Maria n-a rămas indiferentă şi a mers la Isus.

„Nu mai au vin”, i-a spus ea. Ce-ar fi vrut Maria să facă Isus? Putem doar să bănuim. Cert este însă un lucru: ea ştia că fiul ei era un om mare, care urma să înfăptuiască lucruri mari. S-a gândit, probabil, că va începe atunci. De fapt, ea a vrut să spună: „Fiule, ajută-i, te rog!”. Cu siguranţă, răspunsul lui Isus a surprins-o. El i-a spus: „Ce am eu de-a face cu tine, femeie?”. Aceste cuvinte ale lui Isus n-au fost lipsite de respect, aşa cum le-au interpretat unii în mod greşit. El şi-a corectat cu blândeţe mama, amintindu-i că nu trebuia să dirijeze modul în care îşi desfăşura serviciul. Singurul care putea face lucrul acesta era Tatăl său, Iehova.

Fiind o femeie înţeleaptă şi umilă, Maria a acceptat corectarea din partea fiului ei. Îndreptându-se spre cei care serveau la masă, a spus doar atât: „Să faceţi tot ce vă va spune”. Maria a înţeles că rolul ei de a-şi îndruma fiul se încheiase. Acum, ea şi ceilalţi trebuiau să accepte îndrumarea lui. La rândul său, Isus a arătat că împărtăşea sentimentele de compasiune ale mamei lui pentru perechea proaspăt căsătorită. Cu acea ocazie, el a înfăptuit primul dintre miracolele sale, transformând apa într-un vin de calitate superioară. Care a fost rezultatul? „Discipolii săi au crezut în el.” Şi Maria a crezut în Isus. Pentru ea, Isus nu era doar fiul ei, ci şi Domnul şi Salvatorul ei.

Părinţii de astăzi pot învăţa multe lucruri din exemplul de credinţă al Mariei. Este adevărat că numai ea a crescut un copil perfect. Dar, când un copil, care este însă imperfect, devine adult, această schimbare poate aduce unele provocări. S-ar putea ca părinţii să aibă tendinţa de a-şi trata în continuare fiica sau fiul ca pe un copil, însă lucrul acesta nu mai este potrivit (1 Corinteni 13:11). Cum poate un părinte să-i fie de ajutor copilului său ajuns la maturitate? O modalitate este aceea de a-şi exprima cu umilinţă încrederea că fiul sau fiica va continua să respecte învăţăturile Bibliei pentru a primi binecuvântarea lui Iehova. Asemenea cuvinte îl pot încuraja mult pe copilul devenit adult. Fără îndoială că Isus a apreciat sprijinul oferit de Maria pe parcursul anilor bogaţi în evenimente care au urmat.

Evangheliile spun relativ puţine lucruri despre ce a făcut Maria în cei trei ani şi jumătate ai serviciului pământesc al lui Isus. Să nu uităm însă că, din câte se pare, ea era văduvă şi mai avea copii de crescut. Dacă ea nu s-a aflat printre cei ce l-au urmat pe Isus când el a predicat în ţinutul său natal, acesta ar fi putut fi un motiv (1 Timotei 5:8). Totuşi, Maria a continuat să mediteze la lucrurile spirituale pe care le învăţase despre Mesia şi să meargă la întrunirile de la sinagoga locală, aşa cum se obişnuia în familia ei (Luca 2:19, 51; 4:16).

 Este posibil deci ca ea să fi fost prezentă când Isus a vorbit în sinagoga din Nazaret. Câtă bucurie trebuie să fi simţit când şi-a auzit fiul spunând că o profeţie mesianică, făcută cu sute de ani înainte, se împlinea atunci în persoana lui! Probabil că s-a întristat când a văzut că nazarinenii nu l-au acceptat pe fiul ei, ba chiar au încercat să-l ucidă (Luca 4:17-30).

De asemenea, ea a suferit mult văzând ce atitudine aveau ceilalţi fii ai ei faţă de Isus. Din Ioan 7:5 aflăm că cei patru fraţi ai lui Isus nu aveau credinţa mamei lor. Aici citim: „Fraţii săi nu manifestau credinţă în el”. Despre surorile lui Isus – cel puţin două la număr – Biblia nu spune nimic. * Maria ştia cât de greu este ca membrii aceleiaşi familii să aibă opinii religioase diferite. Ea a trebuit să păstreze un echilibru între a rămâne loială adevărului divin şi a câştiga inima membrilor familiei sale fără a fi insistentă sau certăreaţă.

Odată, un grup format din unele rude ale lui Isus, printre care se aflau foarte probabil şi fraţii lui, au pus la cale „să-l prindă” pe Isus. Ei spuneau despre el că „şi-a ieşit din minţi” (Marcu 3:21, 31). Cu siguranţă, Maria nu credea aşa ceva, dar şi-a însoţit fiii probabil în speranţa că aceştia vor vedea ceva ce îi va ajuta să creadă în Isus. Dar nu s-a întâmplat aşa. Deşi Isus înfăptuia lucrări uimitoare şi preda lucruri minunate, ceilalţi fii ai Mariei nu credeau în el. S-a întrebat ea oare, aproape exasperată, ce-ar fi putut să le sensibilizeze inima?

Trăieşti într-un cămin divizat pe plan religios? Poţi învăţa multe lucruri din exemplul de credinţă al Mariei. Ea nu şi-a pierdut speranţa în ce priveşte rudele necredincioase, ci s-a folosit de orice ocazie pentru a le arăta câtă bucurie şi pace lăuntrică îi aducea credinţa. Totodată, ea şi-a susţinut fără încetare fiul fidel. Îi simţea lipsa lui Isus? Îşi dorea uneori ca fiul ei să fi rămas acasă împreună cu ea şi cu fraţii lui? Dacă da, atunci Maria a ştiut să-şi controleze sentimentele. Pentru ea era un privilegiu să-l sprijine şi să-l încurajeze pe Isus. Te străduieşti şi tu să-ţi ajuţi copiii să-l pună pe Dumnezeu pe primul loc în viaţă?

A fost răsplătită credinţa Mariei în Isus? Iehova a răsplătit întotdeauna credinţa slujitorilor săi şi, cu siguranţă, Maria n-a făcut excepţie (Evrei 11:6). Să ne imaginăm ce a simţit ea când l-a auzit pe fiul său predicând sau când i-a auzit pe alţii vorbind despre predicile lui, la care asistaseră.

A observat ea în ilustrările fiului său unele ecouri din copilăria petrecută de el în Nazaret? Când Isus a vorbit despre femeia care îşi mătură casa pentru a găsi o monedă pierdută, care macină grâu la moară sau care aprinde o lampă şi o pune pe lampadar, s-a gândit Maria la băieţelul care stătea lângă ea în timp ce se îndeletnicea cu aceste treburi zilnice? (Luca 11:33; 15:8, 9; 17:35) Când Isus a spus că jugul lui este plăcut şi sarcina lui uşoară, şi-a amintit cumva Maria de o după-amiază însorită, în care îl privea pe Iosif în timp ce acesta îl învăţa pe tânărul Isus cum să facă un jug pentru ca animalul să nu sufere sub povara lui? (Matei 11:30) Cu siguranţă, Maria a meditat cu multă recunoştinţă la privilegiul primit de la Iehova: să-l crească şi să-l instruiască pe cel care avea să devină Mesia. Probabil că a simţit o bucurie inegalabilă în timp ce îl asculta pe Isus, cel mai mare învăţător al tuturor timpurilor, care, pornind  de la lucruri şi scene comune, a predat lecţii de mare profunzime!

Cu toate acestea, Maria a rămas o femeie umilă. Fiul ei nu le-a pretins niciodată altora să-i aducă o onoare ieşită din comun şi, cu atât mai puţin, să o venereze. În timpul serviciului său, când o femeie din mulţime i-a spus că mama lui avea motive să fie fericită că îl născuse, Isus a răspuns: „Nu, ci mai degrabă: Fericiţi sunt cei care aud cuvântul lui Dumnezeu şi îl respectă” (Luca 11:27, 28). Iar atunci când nişte oameni i-au spus că mama şi fraţii lui erau în preajmă, Isus le-a răspuns că aceia care credeau în el erau mamele şi fraţii lui. Fără să se simtă jignită, Maria a înţeles cu siguranţă ce voia să spună Isus, şi anume că legăturile spirituale sunt mult mai importante decât cele de rudenie (Marcu 3:32-35).

Totuşi, ce cuvinte pot exprima durerea pe care a simţit-o Maria când şi-a văzut fiul murind în chinuri groaznice pe un stâlp de tortură? Apostolul Ioan, care a asistat la execuţie, a inclus următorul detaliu elocvent în relatarea sa: Maria a stat tot timpul „lângă stâlpul de tortură al lui Isus”. Nimic n-a putut să o împiedice pe această mamă iubitoare şi loială să stea lângă fiul ei până în ultima clipă. Isus a văzut-o şi, deşi era un chin pentru el să respire, iar fiecare cuvânt pe care îl rostea îi provoca dureri îngrozitoare, el i-a încredinţat-o pe Maria lui Ioan, apostolul pe care îl iubea mult. Întrucât fraţii de corp ai lui Isus nu erau credincioşi atunci, Isus a lăsat-o pe mama lui în grija unui continuator sincer al său. Astfel, Isus a demonstrat cât de important este ca un om al credinţei să se îngrijească de propria familie, mai ales din punct de vedere spiritual (Ioan 19:25-27).

În cele din urmă, când Isus a murit, Maria a simţit durerea prezisă cu mult timp înainte: sabia care i-a străpuns sufletul. Dacă ne este greu să înţelegem durerea ei, şi mai greu ne este să ne imaginăm bucuria pe care a simţit-o trei zile mai târziu. Maria a aflat că avusese loc cel mai mare miracol: învierea lui Isus! Iar la bucuria ei s-a adăugat altă bucurie când, mai târziu, Isus i s-a arătat fratelui său vitreg Iacov, foarte probabil în particular (1 Corinteni 15:7). Această întâlnire a avut un efect puternic asupra lui Iacov şi a celorlalţi fraţi vitregi ai lui Isus. Ulterior, relatarea biblică spune că ei au crezut că Isus era Cristos. La scurt timp după aceea, ei mergeau cu mama lor la întrunirile creştine şi „stăruiau în rugăciune” (Faptele 1:14). Mai târziu, doi dintre ei, Iacov şi Iuda, au scris cărţi biblice.

Ultima oară când se vorbeşte în Biblie despre Maria, ea se afla la întruniri împreună cu fiii săi, unde se rugau. Ce final potrivit pentru relatarea despre Maria. Ea a lăsat un exemplu minunat! Credinţa a ajutat-o să supravieţuiască durerii care i-a străpuns sufletul, iar, la urmă, a primit o răsplată extraordinară. Dacă imităm exemplul ei de credinţă, şi noi vom putea supravieţui oricărei dureri provocate de această lume nemiloasă, iar răsplata pe care o vom primi va întrece orice aşteptare.