SUBIECTUL DE COPERTĂ | CUM PUTEM FACE FAŢĂ ÎNGRIJORĂRILOR?
Îngrijorări de natură financiară
„După ce ţara noastră a fost lovită de un val de inflaţie, alimentele se procurau foarte greu, iar preţurile au explodat”, povesteşte Paul, soţ şi tată a doi copii. „Stăteam ore în şir la cozi, însă deseori alimentele se terminau înainte ca noi să ajungem în faţă. Din cauză că nu aveau ce să mănânce, oamenii erau foarte slabi, iar unii chiar leşinau pe stradă. Preţul alimentelor de bază a crescut enorm, ajungând de ordinul milioanelor, iar apoi al miliardelor. În cele din urmă, moneda locală s-a devalorizat. Mi-am pierdut economiile de la bancă, asigurarea şi pensia.”
Paul a înţeles că trebuia să dea dovadă de ‘înţelepciune practică’ pentru ca familia lui să supravieţuiască (Proverbele 3:21). El explică: „Deşi lucram în domeniul instalaţiilor electrice, făceam orice fel de muncă pentru o sumă de bani mult mai mică decât în mod obişnuit. Uneori eram plătit în alimente sau în bunuri casnice. Dacă primeam patru săpunuri, opream două, iar pe celelalte le vindeam. După un timp am reuşit să cumpăr 40 de pui de găină. Când au crescut, i-am vândut şi am mai cumpărat 300 de pui. Mai târziu am dat 50 de găini în schimbul a 100 de kilograme de mălai, cu care mi-am hrănit mult timp familia, precum şi alte familii”.
Totodată, Paul a ştiut că lucrul cel mai important era să-şi pună încrederea în Dumnezeu. Când ascultăm de poruncile lui Iehova, el ne vine în ajutor. Isus a spus cu privire la procurarea lucrurilor necesare vieţii: „Nu vă mai îngrijoraţi, pentru că . . . Tatăl vostru ştie că aveţi nevoie de aceste lucruri” (Luca 12:29-31).
Din nefericire, cel mai mare duşman al lui Dumnezeu, Satan, îi determină pe oameni să-şi axeze viaţa pe procurarea lucrurilor materiale. Oamenii caută cu disperare să-şi satisfacă necesităţile materiale, unele dintre ele reale, altele imaginare, şi luptă să obţină lucruri de care în realitate nici măcar nu au nevoie. Mulţi împrumută bani, ajungând să înveţe Proverbele 22:7).
din proprie experienţă că „cel ce ia cu împrumut este slujitorul celui ce dă cu împrumut” (Unii oameni iau decizii care le provoacă suferinţă lor şi familiilor lor. „Mulţi vecini şi-au părăsit familia şi prietenii şi au plecat în străinătate în căutarea unor «păşuni mai verzi»”, spune Paul. „Unii au emigrat ilegal şi nu şi-au putut găsi de lucru. De aceea, mulţi dintre ei au trebuit să se ascundă de poliţie sau să doarmă pe stradă. Ei nu l-au lăsat pe Dumnezeu să-i ajute. Însă noi am fost hotărâţi să înfruntăm problemele financiare ca familie, cu ajutorul lui Dumnezeu.”
SĂ URMĂM SFATUL LUI ISUS
Paul spune în continuare: „Isus ne-a îndemnat: «Nu vă îngrijoraţi niciodată pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine va avea îngrijorările ei. Ajunge fiecărei zile necazul ei». De aceea, în fiecare zi îl rugam pe Dumnezeu: «Dă-ne astăzi pâinea noastră pentru ziua de azi» ca să supravieţuim. Iehova * ne-a ajutat aşa cum a promis Isus, chiar dacă n-am avut mereu ceea ce ne doream. Odată m-am aşezat la rând la un magazin alimentar fără să ştiu ce se vindea. Când am ajuns în faţă, am văzut că se vindea iaurt, însă mie nu-mi place iaurtul. Dar era ceva de mâncare, aşa că în seara aceea am mâncat cu toţii iaurt. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu că, în acea perioadă, nimeni din familia mea nu s-a dus flămând la culcare. *
Dumnezeu a promis: „Nicidecum nu te voi lăsa şi nicidecum nu te voi părăsi” (Evrei 13:5).
În prezent, situaţia noastră financiară este mai bună. Am învăţat din experienţă că cel mai eficient remediu la îngrijorare este încrederea în Dumnezeu. Iehova nu va înceta să ne ajute atât timp cât nu încetăm să facem voinţa lui. Am simţit personal adevărul cuvintelor din Psalmul 34:8: «Gustaţi şi vedeţi ce bun este Iehova! Fericit este bărbatul viguros care se refugiază în el». De aceea, nu ne temem dacă în viitor va trebui să trecem printr-o altă perioadă de dificultăţi economice.
Acum suntem ferm convinşi că, pentru a supravieţui, oamenii au nevoie de hrană, nu de un loc de muncă sau de bani. Aşteptăm cu nerăbdare timpul când se va împlini promisiunea lui Dumnezeu: «Va fi bogăţie de grâne pe pământ, pe vârful munţilor va fi belşug mare». Până atunci, «având hrană şi acoperământ, vom fi mulţumiţi cu acestea». Ne simţim foarte încurajaţi de cuvintele Bibliei: «Felul vostru de viaţă să fie fără iubire de bani, fiind mulţumiţi cu ce aveţi. Căci el a zis: „Nicidecum nu te voi lăsa şi nicidecum nu te voi părăsi”. Astfel, putem să spunem plini de curaj: „Iehova este ajutorul meu, nu mă voi teme!”»”. *
Pentru a „umbla cu adevăratul Dumnezeu”, aşa cum au făcut Paul şi familia lui, este nevoie de o credinţă autentică (Geneza 6:9). Indiferent că ne confruntăm cu probleme financiare grave sau că ne vom confrunta la un moment dat cu astfel de probleme, învăţăm o lecţie importantă din exemplul de credinţă şi de înţelepciune practică al lui Paul.
Dar ce putem face dacă suntem îngrijoraţi din cauza problemelor familiale?
^ par. 9 Biblia dezvăluie că numele lui Dumnezeu este Iehova.
^ par. 9 Vezi Matei 6:11, 34.