Cum poți ține sub control consumul de alcool?
Când sunt stresați, plictisiți sau se simt singuri, unii oameni consumă mai mult alcool. Ai ajuns să bei în ultima vreme mai mult decât înainte? Dacă da, ce poți face astfel încât să nu ajungi să bei în exces sau să devii dependent de alcool? Iată câteva informații care te pot ajuta.
Ce înseamnă să consumi alcool cu moderație?
Ce spune Biblia: „Să nu fii printre cei care beau prea mult vin”. (Proverbele 23:20)
Gândește-te: Biblia nu condamnă consumul moderat de alcool. (Eclesiastul 9:7) Totuși, în Biblie se face diferență între consumul moderat de alcool, consumul excesiv de alcool și beție. (Luca 21:34; Efeseni 5:18; Tit 2:3) Chiar dacă nu duce la beție, consumul excesiv de alcool îți poate afecta capacitatea de a lua decizii, sănătatea, precum și relațiile cu alții. (Proverbele 23:29, 30)
Multe instituții fac diferența între consumul de alcool cu risc redus și cel cu risc înalt în funcție de numărul de doze standard consumate zilnic de o persoană și de numărul de zile în care o persoană bea alcool săptămânal. a Cu toate acestea, oamenii reacționează diferit la alcool, iar, uneori, alegerea cea mai înțeleaptă este aceea de a nu bea deloc. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății . . .
„Chiar și o porție sau două de băutură poate fi prea mult dacă:
conduci sau manipulezi un utilaj;
ești însărcinată sau alăptezi;
iei anumite medicamente;
suferi de anumite afecțiuni;
nu poți controla cantitatea de alcool pe care o consumi”.
Când consumul de alcool devine abuz de alcool
Ce spune Biblia: „Să ne examinăm și să ne cercetăm căile”. (Plângerile 3:40)
Gândește-te: Poți evita efectele dăunătoare ale consumului de alcool dacă îți analizezi cu regularitate obiceiurile legate de băutură și faci schimbări acolo unde este necesar. Iată câteva indicii care arată că lucrurile ți-au scăpat de sub control.
Bei alcool ca să te simți bine. Poate că simți nevoia să bei ca să te relaxezi, să socializezi sau să te distrezi. Ori poate consideri că, dacă bei, poți face față mai bine problemelor.
Bei mai mult decât înainte. Bei mai des. Consumi băuturi mai tari și în cantitate mai mare pentru a simți efectul cu care ești obișnuit.
Din cauza băuturii, ai probleme acasă sau la muncă. De exemplu, cheltui pe alcool mai mult decât îți poți permite.
După ce bei, iei decizii riscante alegând, de exemplu, să conduci, să înoți sau să manevrezi un utilaj.
Alte persoane își exprimă îngrijorarea cu privire la obiceiurile tale legate de consumul de alcool. Când se întâmplă asta, intri în defensivă. Încerci să ascunzi de alții că bei sau îi minți cu privire la cantitatea de alcool pe care o consumi.
Ți-e greu să te oprești. Ai încercat să bei mai puțin sau chiar să te oprești, dar nu ai reușit.
Cinci sugestii pentru a ține sub control consumul de alcool
1. Fă-ți un plan.
Ce spune Biblia: „Planurile celui harnic duc sigur la reușită”. (Proverbele 21:5)
Sugestie: Alege în ce zile ale săptămânii vei bea. Stabilește o limită moderată privind cantitatea de alcool pe care o vei consuma în acele zile. Și rezervă-ți cel puțin două zile în care să nu bei deloc.
„Cea mai bună modalitate de a evita dependența de alcool este să faci pauze cu regularitate”, afirmă o organizație caritabilă britanică, ce oferă programe educative privind consumul de alcool.
2. Pune-ți planul în acțiune.
Ce spune Biblia: ‘Duceți la bun sfârșit lucrarea pe care ați început-o’. (2 Corinteni 8:10, 11)
Sugestie: Află care sunt dozele standard de băutură ca să poți măsura cu exactitate cantitatea de alcool pe care o consumi și să poți ține o evidență. Păstrează la îndemână băuturi non-alcoolice care îți plac.
„Făcând câteva schimbări minore, riscul de a avea probleme asociate consumului de alcool poate fi redus considerabil”, spune Institutul American pentru Abuzul de Alcool și Alcoolism.
3. Respectă deciziile pe care le-ai luat.
Ce spune Biblia: „«Da» al vostru să însemne «da», iar «nu» al vostru, «nu»”. (Iacov 5:12)
Sugestie: Dacă cineva îți oferă de băut, iar asta înseamnă să-ți încalci planul de acțiune, refuză în mod politicos, dar ferm.
Potrivit Institutului American pentru Abuzul de Alcool și Alcoolism, „cu cât refuzi mai repede astfel de oferte, cu atât scad mai mult șansele să cedezi”.
4. Concentrează-te la foloasele deciziilor tale.
Ce spune Biblia: „Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui”. (Eclesiastul 7:8)
Sugestie: Fă o listă cu motivele pentru care vrei să ții sub control consumul de alcool. Printre ele, poți menționa somnul, sănătatea, bugetul și relațiile cu alții. Dacă vorbești despre deciziile tale cu alții, concentrează-te asupra foloaselor, nu asupra dificultăților pe care le aduc aceste decizii.
5. Cere-i ajutor lui Dumnezeu.
Ce spune Biblia: „Pentru toate lucrurile am forță datorită celui care îmi dă putere”. (Filipeni 4:13)
Sugestie: Dacă te îngrijorează obiceiurile pe care le ai în ce privește consumul de alcool, roagă-te lui Dumnezeu și cere-i ajutorul. Roagă-l să-ți dea putere și stăpânire de sine. b În plus, fă-ți timp să descoperi sfaturile înțelepte și practice pe care le conține Cuvântul său, Biblia. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vei putea ține sub control consumul de alcool!
a De exemplu, potrivit U.S. Department of Health and Human Services, consumul de alcool cu risc înalt presupune „consumarea a 4 sau mai multe doze de băutură pe zi ori a 8 sau mai multe doze pe săptămână pentru femei sau consumarea a 5 sau mai multe doze de băutură pe zi ori a 15 sau mai multe doze pe săptămână pentru bărbați”. Întrucât doza standard de băutură variază de la țară la țară, e bine să consulți un specialist în sănătate publică pentru a stabili ce presupune pentru tine un consum de alcool cu risc redus.
b Dacă nu poți ține sub control consumul de alcool, ar putea fi necesar să cauți ajutor de specialitate.