Dar ce m-a determinat pe mine, un fost comunist, să devin membru al unei religii considerate dușman al Statului? Și cum m-au ajutat iubirea lui Iehova și instruirea primită să-mi îmbunătățesc personalitatea în anii petrecuți în lagărul de muncă și în exil?

 M-am născut în 1930 în Tabani, un sat din nordul Republicii Moldova. Eram săraci, iar părinții mei munceau din greu într-un colhoz (o gospodărie agricolă colectivă), ca să-și poată crește cei șase copii. Mama era ortodoxă, iar tata catolic. Deseori, aveau discuții aprinse din cauza comportamentului șocant al preoților.

 La 18 ani, după ce am terminat școala, m-am alăturat unei organizații de tineret care promova învățăturile comuniste, numită Comsomol. Obiectivul ei era să formeze viitorii membri ai Partidului Comunist. În scurt timp, am fost ales secretarul filialei locale. Eram atras de valorile promovate de comunism, precum fraternitatea, egalitatea și dreptatea. Dar când am văzut nedreptatea și corupția din jur, am simțit că totul era în zadar.

 Fiind un membru activ al Comsomolului, a trebuit să susțin măsurile luate de guvernul Uniunii Sovietice a, de a închide bisericile și de a dizolva cultele religioase. În satul nostru erau câțiva Martori ai lui Iehova. Cu toate că remarcasem conduita lor cinstită și pașnică, îi consideram fanatici. Nici nu bănuiam că, în scurt timp, unul dintre ei avea să-mi răspundă la multele întrebări pe care mi le puneam.

 Era vorba despre unchiul Dimitri, care locuia în satul meu. În 1952, într-o zi de primăvară, el m-a întrebat: „Gheorghi, ce ai de gând să faci cu viața ta?”. El era singurul care ținea suficient de mult la mine, încât să-mi pună o astfel de întrebare. Adevărul este că aveam o mulțime de întrebări fără răspuns. De exemplu, mă tot întrebam: „Dacă Dumnezeu există, de ce permite atât de multă suferință?”. În următoarele opt zile, Dimitri mi-a răspuns la întrebări folosind Biblia. Uneori, vorbeam despre Dumnezeu până la trei dimineața.

 După aceste discuții, am decis să studiez Biblia cu seriozitate. Mi-am dat seama că aveam un Tată ceresc, care mă iubea cu adevărat. (Psalmul 27:10) Deși nu aveam prea multe cunoștințe din Biblie, iubirea mea pentru Iehova era suficient de puternică pentru a mă determina să iau o decizie radicală. Am părăsit Partidul Comunist, în pofida amenințărilor venite din partea șefului local al partidului. La doar patru luni după ce am început să studiez Biblia, în septembrie 1952, mi-am dedicat viața lui Iehova și m-am botezat.

 Pe atunci, activitatea Martorilor lui Iehova era interzisă. Totuși, voiam să-mi arăt iubirea față de Iehova prin acțiuni, așa că m-am oferit voluntar să le duc publicații biblice Martorilor din alte sate. Era riscant deoarece sătenii suspicioși puteau să denunțe imediat un străin. De fapt, chiar și unii Martori erau circumspecți în privința mea, temându-se să nu fiu un agent secret, infiltrat în congregație. Dar în scurt timp s-a dovedit că nu eram spion. La doar două luni după botez, am fost arestat și condamnat pentru că am transportat literatură interzisă.

 Am fost ținut aproape un an în arest preventiv, timp în care am fost supus mai multor interogatorii, prin care agenții de securitate au încercat să mă convingă să fac compromis. Însă cultivasem deja o iubire profundă față de Iehova Dumnezeu. În cele din urmă, a fost organizată o ședință de judecată publică în orașul Odessa, din Ucraina. Părinții și frații mei, care atunci nu erau Martori ai lui Iehova, au fost chemați să asiste la proces.

 Instanța a vrut să arate că mă alăturasem unei secte periculoase deoarece fusesem victima unei înșelătorii. Autoritățile au încercat să-i facă pe părinții și pe frații mei să creadă că îmi pierdusem mințile. Părinții mei s-au speriat. Au început să plângă și să-mi ceară să renunț la credința mea. Eu mi-am păstrat calmul și i-am spus mamei: „Nu te îngrijora. Nu am fost înșelat. De fapt, am găsit ceea ce am căutat toată viața și nu voi renunța niciodată la ce am găsit”. (Proverbele 23:23) Nu aveam multe cunoștințe din Biblie, dar știam suficient cât să-i rămân loial lui Iehova. După aproximativ șase ani, părinții mei au ajuns să-mi înțeleagă convingerile mai bine și au devenit și ei Martori ai lui Iehova.

 Am fost condamnat la 15 ani de muncă forțată și trimis cu trenul în Kolâma, o regiune din Siberia în care existau numeroase lagăre de muncă forțată. Pentru a-i ține sub control pe deținuți, gardienii și ofițerii îi băteau și îi înfometau. La început, nu credeam că voi face față.

 La puțin timp după sosirea mea, câțiva dintre cei 34 de Martori aflați deja în lagăr m-au întrebat cu prudență: „Există vreun ionadab în grupul vostru?”. Mi-am dat seama imediat că erau frații mei spirituali. Erau singurii care ar fi putut folosi un astfel de termen biblic! Acești frați cu experiență m-au învățat nu numai cum să aplic principiile biblice în încercări, ci și cum să cultiv calități creștine, precum discernământul.

 În lagăr, am lucrat ca operator utilaje. Într-o zi, un coleg pe nume Matfei s-a lăudat că știe pe de rost numele a 50 de sfinți. Când am făcut o remarcă ofensatoare la adresa așa-zișilor sfinți, Matfei a vrut să-mi dea un pumn, dar am fugit. Mai târziu, văzând că frații râdeau, m-am supărat. I-am întrebat: „De ce râdeți? Voiam să-i predic!”. Ei mi-au amintit cu bunătate că scopul nostru era să le împărtășim oamenilor vestea bună, nu să-i ofensăm. (1 Petru 3:15) Matfei era disident politic, totuși a fost impresionat de respectul pe care Martorii l-au arătat gardienilor și autorităților. În cele din urmă, el a manifestat interes față de mesajul Bibliei. Nu voi uita niciodată noaptea în care s-a botezat în secret într-un butoi cu apă rece.

 La puțin timp după ce am ajuns în lagăr, eu și alți doi frați tineri am fost invitați să participăm la niște cursuri de teorie politică. La început, am refuzat. Credeam că participarea la aceste cursuri ar fi însemnat încălcarea neutralității noastre creștine. (Ioan 17:16) Drept pedeapsă, am fost ținuți într-o celulă întunecoasă timp de două săptămâni. După eliberare, frații ne-au explicat cu iubire că simpla noastră prezență la acele cursuri nu însemna neapărat încălcarea neutralității. Din contră, putea fi o ocazie de a depune o mărturie frumoasă. Acești frați ne-au ajutat cu multă bunătate să devenim mai înțelepți și mai flexibili.

 Răbdarea cu care ei m-au instruit a fost o dovadă clară a grijii pline de iubire a lui Iehova. De exemplu, îmi amintesc de o întâmplare cu un deținut care era preot și care fusese numit contabil-șef. De fiecare dată când mă vedea la masă, îmi spunea: „Salut, fiu al Diavolului!”. Un coleg mi-a zis să-i dau o replică sarcastică de genul: „Salut, tată!”. Din nefericire, i-am urmat sfatul și, ca urmare, am primit o bătaie zdravănă. Când au aflat ce se întâmplase, frații m-au ajutat să înțeleg că reacția mea nu fusese potrivită. (Proverbele 29:11) Într-un final, i-am cerut scuze preotului.

 Înainte să fiu trimis în lagărul de muncă, participam la întrunirile creștine pe ascuns, fie noaptea, fie dimineața devreme. Însă, în lagăr, nu aveam unde să ne ascundem. De aceea, în fiecare zi, eu și ceilalți frați ne strângeam chiar sub nasul gardienilor și analizam câteva versete biblice, pe care le aveam scrise dinainte pe bucăți mici de hârtie. Ne doream să memorăm cât mai multe versete, pe care să le repetăm cu regularitate. Când eram întrerupți de vreun ofițer, înghițeam repede bucățile de hârtie.

 După ce am fost eliberat din lagăr, în 1959, am fost deportat în Karaganda, o regiune din Kazahstan. Deși eram încă sub supraveghere, am cerut permisiunea să plec pentru 20 de zile ca să mă căsătoresc. Am plecat în Tomsk (Rusia), unde cunoscusem o soră fidelă, pe nume Maria. Ca de obicei, am fost foarte direct. I-am spus: „Maria, n-am timp de întâlniri. Căsătorește-te cu mine!”. A fost de acord și am făcut o nuntă restrânsă. Maria a apreciat perseverența mea în încercări și a dorit să mă susțină pentru a continua să-i slujesc lui Iehova. (Proverbele 19:14)

 În anii ’60, nu puteam predica din casă în casă, dar ne foloseam de orice ocazie pentru a depune mărturie informală. Când eram invitați undeva sau mergeam în vacanță, le împărtășeam deseori altora speranța noastră de a trăi veșnic pe pământ. În plus, ne cream ocazii de a predica. De exemplu, ne interesam ce case erau de vânzare și încercam să luăm legătura cu proprietarii. Apoi începeam cu aceștia discuții pe teme spirituale. Folosind această metodă, eu și Maria am ajutat șase persoane să devină Martore ale lui Iehova.

 Uneori, aveam ocazii de a depune mărturie în perioada alegerilor. Într-o zi, ofițeri ai poliției secrete au venit la fabrica unde eu și alți frați lucram. În prezența a circa 1 000 de muncitori, ofițerii ne-au întrebat de ce Martorii lui Iehova nu se implică în politică. Inginerul-șef și alți câțiva colegi ne-au luat apărarea. Ei le-au spus ofițerilor că eram muncitori responsabili și harnici. Când i-am auzit, am prins curaj și ne-am explicat punctul de vedere citând versete biblice din memorie. În urma acestei mărturii curajoase, patru colegi au manifestat interes față de adevărul biblic și s-au botezat în mai puțin de un an.

 La începutul anilor ’70, mulți oameni sinceri din Kazahstan au devenit Martori ai lui Iehova, astfel că am considerat necesar să organizăm primul nostru congres. Dar cum puteam face asta fără să atragem atenția autorităților? Am decis să ținem un congres de o zi cu ocazia unei nunți ce urma să aibă loc într-un sat de lângă orașul Almatî. Cei peste 300 de invitați la nuntă au avut parte și de un program de congres. Soția mea împreună cu alte câteva surori au muncit din greu pentru a aranja locația și a pregăti mâncarea. Invitații au apreciat în mod deosebit temele biblice bine pregătite de aproximativ 12 vorbitori. Cu acea ocazie, am ținut prima mea cuvântare în fața unui auditoriu numeros.

 Iubita mea soție, Maria, m-a susținut cu loialitate toată viața. A fost o femeie blândă și supusă și care a pus întotdeauna interesele Regatului pe primul loc. Deși a avut o sănătate bună, la un moment dat a făcut o formă gravă de osteoporoză, din cauza căreia a rămas la pat aproape 16 ani. Cu ajutorul iubitor al fiicei noastre, Liudmila, am avut grijă de Maria până la moartea ei, în 2014.

 M-am simțit neputincios în fața suferinței Mariei. Cu toate acestea, până în ultima ei zi, am citit împreună pasaje din Biblie și articole încurajatoare. Vorbeam deseori despre lumea nouă. Uneori plângeam în tăcere lângă patul ei. Dar, de fiecare dată când citeam despre promisiunile minunate ale lui Iehova, ne regăseam liniștea și ne redobândeam puterea de a persevera. (Psalmul 37:18; 41:3)

 Din prima zi în care am cunoscut iubirea lui Iehova, n-am încetat să simt sprijinul și grija lui. (Psalmul 34:19) Când eram tânăr și imatur, am simțit iubirea lui prin cei care m-au ajutat cu răbdare să-mi îmbunătățesc personalitatea. Când am trecut prin greutăți în lagărul de muncă și în exil, am simțit sprijinul lui Iehova prin intermediul Cuvântului său. Iar când a trebuit să mă îngrijesc de draga mea soție, Maria, el mi-a dat puterea necesară să fac asta până la moartea ei. Pot spune cu toată convingerea că iubirea pentru Iehova m-a susținut toată viața.