Salt la conţinut

OPERA UNUI PROIECTANT?

Remora și discul ei adeziv

Remora și discul ei adeziv

 Remora, sau peștele-cu-scut, se poate prinde și desprinde cu ușurință de alte viețuitoare marine, fără să-i facă vreun rău animalului-gazdă. Aceste caracteristici au stârnit interesul cercetătorilor.

 Gândiți-vă: Remora se prinde de pisici-de-mare, de rechini, de broaște-țestoase, de balene și de alte viețuitoare marine, indiferent de textura pielii sau a carapacei. Acest pește se hrănește cu paraziții și cu resturile de mâncare ale gazdei. Unde mai pui că se bucură de o călătorie gratis și de protecție împotriva prădătorilor! Cercetătorii studiază discul adeziv al remorei, sau ventuza ei, pentru a înțelege cum reușește peștele să se fixeze delicat, dar ferm, de diferite tipuri de suprafețe.

 Remore prinse de un rechin-balenă

 Discul adeziv, de formă ovală, se află pe partea superioară a capului remorei. Discul are o margine cărnoasă, care asigură aderența prin aspirație. Acesta are șiruri de lame transversale, prevăzute cu dințișori fini și rigizi. Când lamele sunt drepte, dințișorii ating pielea gazdei, între cele două suprafețe creându-se frecare. Combinând forța de frecare cu forța de aspirație, remora rămâne bine fixată de gazdă, indiferent de viteza acesteia sau de schimbările bruște de direcție pe care le face.

 Având ca sursă de inspirație discul adeziv al remorei, oamenii de știință au creat unul artificial. Acest dispozitiv oval se poate fixa de diferite suprafețe. Când cercetătorii au încercat să-l desprindă, acesta a rămas fixat chiar și atunci când s-a folosit o forță de sute de ori mai mare decât greutatea lui!

 Astfel de invenții pot avea diferite întrebuințări, de exemplu pentru fixarea etichetelor folosite în monitorizarea viețuitoarelor marine, pentru studii oceanice efectuate la mari adâncimi și pentru prinderea unor surse luminoase sau a unor dispozitive de suprafața aflată sub apă a podurilor sau a navelor.

 Ce credeți? Au apărut remora și discul ei adeziv prin evoluție? Sau sunt opera unui Proiectant?