ROMA: Vineri, 24 noiembrie 2017, medici, specialiști în bioetică și juriști s-au întâlnit la Universitatea din Padova, una dintre cele mai vechi universități din Italia, cu ocazia conferinței: „Refuzarea transfuziei de către pacienții adulți: Ce opțiuni există? – Economisirea sângelui 2017”. Evenimentul a fost sponsorizat de peste 25 de organizații și asociații științifice italiene, precum și de Ministerul Sănătății din Italia.

Potrivit medicinei tradiționale, transfuziile sunt inofensive și constituie singura modalitate de a salva viața pacienților supuși unei intervenții medicale sau chirurgicale complexe. Această concepție a fost contestată de mulți participanți la conferință. Unul dintre aceștia, dr. Luca Weltert, specialist în chirurgie cardiotoracică la European Hospital din Roma, a explicat: „Am văzut astăzi că transfuziile pot fi în detrimentul pacientului, iar în multe cazuri nu sunt necesare”.

Dr. Weltert și alți medici prezenți la conferință au ajuns la această concluzie în urma cazurilor întâlnite de-a lungul carierei, precum și în urma studiilor științifice care asociază transfuziile cu creșterea mortalității, a morbidității, a spitalizării îndelungate și a altor riscuri în ce privește sănătatea în cazul pacienților transfuzați. a

Dovezile științifice și costul ridicat al transfuziilor au determinat Organizația Mondială a Sănătății (OMS) să elaboreze în 2010 un nou standard: gestionarea sângelui pacientului (PBM), o abordare multidisciplinară și multimodală care se concentrează asupra sănătății și siguranței pacientului, îmbunătățește rezultatele clinice și reduce semnificativ folosirea transfuziilor. OMS a publicat o rezoluție prin care le-a cerut tuturor celor 193 de state-membre ale Națiunilor Unite să implementeze strategii de gestionare a sângelui pacientului.

Prof. Stefania Vaglio, directoarea Institutului de medicină transfuzională din cadrul Spitalului Universitar Sant’Andrea, din Roma, a prezentat pe larg noua perspectivă pe care cadrele medicale o au asupra PBM, afirmând că, în trecut, tratamentele medicale depindeau de gestionarea și administrarea sângelui donatorului, însă în prezent, „se pune accentul pe sângele autolog, nu pe sângele donat”. Unul dintre obiectivele programului PBM este „reducerea pierderilor de sânge situând pacientul în centrul procesului, . . . îndreptându-ne atenția asupra lui și făcând tot ce e necesar pentru a conserva sângele pacientului”. Prof. Vaglio a arătat în mod clar că tehnicile medicale pentru conservarea sângelui autolog „înseamnă, de fapt, un tratament de calitate”.

Dr. Tommaso Campagnaro, chirurg generalist la Spitalul Universitar din Verona, a confirmat că folosirea de strategii medicale pentru evitarea transfuziilor de sânge aduce beneficii. În urma analizării rezultatelor unui studiu început în anii ’90 privind pacienții supuși celei mai complexe intervenții chirurgicale abdominale, el a concluzionat: „Pacienții care nu au fost transfuzați au avut mai puține complicații, iar rata mortalității în rândul lor a fost mai mică”.

Dr. Campagnaro și alți specialiști care au prezentat teme în cadrul conferinței le-au mulțumit în mod public Martorilor lui Iehova pentru că i-au determinat pe medici să dezvolte alternative la transfuzii. Anna Aprile, conferențiar în drept medical la Universitatea din Padova, a declarat: „Le mulțumim Martorilor lui Iehova, care au adus în atenție dreptul de a refuza transfuziile și ne-au ajutat să reflectăm la această chestiune și să acceptăm provocarea de a folosi mai puțin sânge”.

Vorbitorii la conferință aveau diverse specializări medicale, precum anesteziologie, cardiologie, ginecologie, hematologie, oncologie și ortopedie. Însă mesajul general a fost același: sistemul sanitar, puterea legislativă, precum și opinia publică trebuie să susțină strategiile privind gestionarea sângelui pacientului, având în vedere volumul tot mai mare de informații primite de la specialiștii în domeniu și numărul crescând de cazuri tratate de aceștia.

Dr. Weltert a adăugat: „În terapia chirurgicală actuală, repararea disecției aortice reprezintă cea mai complexă intervenție asupra organismului uman. . . . Dacă [aceasta] poate fi realizată fără sânge, atunci orice [intervenție] poate fi realizată [fără sânge]”.